Fotbal judetean

Pâncota a început sezonul în Germania și-l continuă la…Ghioroc, maxim două-trei transferuri în Podgorie





42 de puncte pentru un loc 8 la revenirea pe prima scenă a fotbalului județean e un rezultat bun pentru Pîncota. Echipa din Podgorie vrea să țină ștacheta ridicată și în noul sezon plecând de la lotul cu care a abordat campionatul precedent, pe care vrea să-l întărească cu două-trei „piese”.

Până una alta, pîncotanii au onorat un turneu peste hotare, pe care – de altfel – l-au și câștigat. „Weekendul trecut am fost în Germania, la Hoolenbach, la invitația unui prieten de-al meu. Delegația de 17 fotbaliști, majoritatea juniori, a fost condusă de domnul viceprimar, Nelu Boiciuc, eu zic că a fost o experiență frumoasă înainte de începutul noului campionat. Aam fost primiți extraordinar de bine, ni s-a oferit cazare și masă, am făcut și un foc de tabără la finalul întrecerii. Am jucat două meciuri cu echipa locală FC Igenhausen ce va începe în curând campionatul în landul Bayern. Am câștigat ambele întâlniri, prima cu 3-2, iar a doua cu 1-0”, ne-a relatat Sergiu Dragalina, căpitanul-președinte al Podgoriei.

Și, după meciurile din Germania, pîncotanii vor mai disputa unul, chiar mâine, la Ghioroc, înainte de a începe efectiv pregătirea de vară. „După ce jucăm cu prietenii noștri de la Ghioroc, intrăm în ciclurile săptămânale, pe care le vom finaliza cu alte meciuri amicale. Sperăm ca săptămâna viitoare să concretizăm și negocierile cu cei doi-trei jucători pe care ni-i dorim pentru noul sezon”, a mai precizat Dragalina.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button