UTA Arad

Balint, după ultimul test al verii pe tărâm românesc: „Victorie pe fondul unui joc destul de bun, cu toate că băieții au picioarele puțin grele”





UTA a încheiat victorioasă toate partidele de verificare disputate în prima parte a pregătirii de vară. Cu siguranță, cel mai elocvent succes este cel de astăzi, de la Oradea, cu una dintre echipele pe care le va întâlni și pe puncte în noua stagiune a Ligii a 2-a.

Dincolo de rezultat, „roș-albii” chiar au arătat multă calitate și personalitate în jocul lor. Cel puțin în primele 60-65 de minute, după care Luceafărul a avut și ea câte ceva de spus pe faza ofensivă. „Un adversar deloc facil, pe care ni-l amintim și din sezonul trecut ca unul destul de incomod. Victoria noastră a venit pe fondul unui joc destul de bun. Prima repriză, cel puțin, am controlat-o în mare parte. Mă bucur că se văd aspectele pe care le exersăm la antrenamente. E adevărat, nu a fost prospețimea pe care ne-o doream pentru a pune presiune constantă pe adversar, însă e normal. Băieții au picioarele puțin grele, dar s-au implicat atât pe momentul de posesie cât și pe cel de non-posesie. Au apărut și unele probleme în repriza a doua, dar e normal, suntem în perioada în care reglăm aspecte tehnico-tactice. În plus, avem destui copii cu care trebuie să avem răbdare, cărora trebuie să le acordăm încredere. Pe lângă goluri am mai avut momente bune, acțiuni purtate într-o viteză acceptabilă pentru acest moment al pregătirii, progresăm ușor și pe organizare defensivă, suntem în grafic”, a punctat Laszlo Balint la finalul disputei de la Sânmartin, câștigată cu 2-1 (goluri Tomozei și Khalaila, respectiv V. Pop).

Deși a reînceput alergările după operația suferită la pomete și are și o mască de protecție pentru față, Cipri Rus nu a fost utilizat azi. Tratându-se de tendinită întreaga săptămână, nici Cristian Pușcaș nu a intrat pe gazon, însă „închizătorul” sosit de la Petrolul va fi apt de muncă în Slovenia. Bineînțeles, Alex Ciucur va fi scos din circuit pentru câteva luni bune după operația de refacere a tendonului achilian suferită joi.  „Echipa a reacționat bine, chiar și în lipsa unor jucători importanți – Pușcaș, Rus, Ciucur, pe care, din păcate, l-am pierdut pentru o perioadă destul de lungă. Îi dorim însănătoșire grabnică și îl așteptăm cât se poate de repede, sunt convins că va reveni mai puternic. Suntem alături de el. Mă bucur și că jucătorii sosiți în această săptămână au avut evoluții bune”, a conchis Balint.

De luni, UTA se mută în stațiunea slovenă Rogla, pentru o pregătire centralizată de 12 zile. Aici, „roș-albii” mai dispută patru amicale, trei dintre adversari fiind bătuți deocamdată în cuie: Budaorsi (liga a doua maghiară) – 18 iulie, NK Rogaska (liga a doua slovenă) – 21 iulie și Al-Fateh (prima ligă din Arabia Saudită) – 24 iulie. Două zile mai târziu, „roș-albii” vor juca ultimul test înainte de debutul stagiunii, pe 3 august. Grecii de la AEL Larissa au declinat în cele din urmă invitația, astfel că se caută un alt adevrsar. Deocamdată, există varianta unei divizionare terțe slovene, dar „oficialii” arădeni caută ceva mai bun pentru Rus et. comp.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button