UTA AradzTOP ARTICOLE

Balint, după succesul cu maghiarii de la Budaörsi: „Progresăm pe toate palierele, iar în vestiar se creează spiritul pe care mi-l doresc”





UTA a ajuns la patru victorii în partidele de verificare ale verii după 2-0 cu SC Budaörsi. A fost primul test din cantonamentul din Slovenia pentru „roș-albi” după cinci antrenamente extrem de solicitante. Altfel, echipa pare tot mai lucrată de la un meci la altul, astăzi formația maghiară de ligă secundă fiind dominată clar. Pe lângă golurile lui Bustea și Lorenzi, arădenii și-au creat alte ocazii importante, iar în careul lor, Bolboașă și Iacob, care și-au împărțit reprizele, au avut câte o intervenție și acelea cu un grad scăzut de dificultate.

Chiar dacă ploaia torențială a stricat puțin socotelile combatantelor, care au plecat la vestiare cu 9-10 minute mai repede, concluziile pot fi trase. „A fost un test extrem de util, în fața unei formații extrem de solide și arțăgoase, specific celor maghiare. În plus, ne-au pus mici probleme prin așezarea lor, 3-4-3, în sensul că a trebuit să ne reglăm din punct de vedere defensiv pe partea de non-posesie. Au insistat mult pe mingi lungi, cu multe diagonale, dar, băieții au fost inteligenți, s-au adaptat rapid și ei au fost cei care au avut mai mult balonul și au jucat. Și au făcut-o chiar bine, prin atacuri rapide, am accelerat deseori jocul în la 25-30 de metri de poarta lor, iar masivii lor fundași centrali au avut deseori probleme. Am marcat de două ori, dar mai puteam să o facem cel puțin de atâtea ori, căci ocazii clare au mai fost. Din păcate, nu prea avem luciditate la finalizare, pe lipsă de prospețime, dar acest lucru e normal pentru că suntem în plină perioadă de pregătire și veneam după primele antrenamente tari de aici, din Slovenia. Mă bucură faptul că și defensiv am stat bine, punem în practică ceea ce facem la antrenamente în proporție tot mai mare. Așadar, progresăm pe toate palierele, fizic, tactic și tehnic, iar în vestiar se creează spiritul pe care mi-l doresc la echipă. Jocul și chiar și rezultatele ne dau și ele încredere și moral, dar nu vreau să ne îmbătăm cu apă rece. Totul ne indică faptul că mergem în direcția bună, însă mai avem mult de lucru. Sunt un perfecționist și vreau să fim sută la sută pregătiți de prima etapă”, spune Laszlo Balint.

Până la urmă, antrenorul UTA-ei a folosit tot lotul avut la dispoziție (minus portarul junior, Raul Opric), deci și pe Cristian Pușcaș și Cipri Rus, care erau cu semnul întrebării înainte de acest amical. „Chiar dacă face tratament și mai resimte dureri, Pușcaș trage de el și vrea să-și aducă contribuția chiar și la aceste amicale. Sigur, când intensitatea antrenamentelor e maximă, îl mai menajăm cât putem, dar e în grup zi de zi. În ceea ce-l privește pe Cipri, el încearcă să se obișnuiască cu acea mască de protecție. Au fost faze și azi când ne-a spus că i se reduce aria vizuală din cauza ei, asta e, nu poate risca nimic”, a adăugat fostul fundaș.

După Amir Khalaila în disputa cu Luceafărul și celălalt jucător străin din lotul „roș-albilor” în Slovenia a marcat. Brazilianul Diego Lorenzi a transformat o lovitură liberă de la marginea careului pentru 0-2 în debutul părții secunde, scor cu care s-a și încheiat partida. „Nu el era neapărat desemnat să bată acea penalitate, eu mă gândisem la Oroian. Dar, a luat mingea foarte încrezător în el, și-a asumat execuția și a înscris printr-o execuție frumoasă. Nu m-a surprins, fiindcă din imaginile pe care le-am urmărit cu el înainte de a insista pentru transfer știam de ce este capabil. E doar o chestiune de acomodare și legare a relațiilor de joc cu restul echipei și suntem foarte mulțumiți de cum decurg lucrurile și în ceea ce-l privește”, a mai punctat Balint.

Fiindcă ploaia torențială a pus capăt mai repede amicalului, nu toți jucătorii și-au făcut pe de-a întregul antrenamentul, dar: „Cei care au evoluat mai puțin vor recupera mâine dimineața în cadrul antrenamentului. Apoi, avem o primă după-amiază liberă, în sensul că vom merge cu toții la SPA, pentru partea de recuperare după efort. Și dacă nici aici nu avem tot ce ne trebuie, bazine, jacuzzi sau saune, atunci nu știu unde am putea merge”, a încheiat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.









4 comentarii

  1. BRAVO LASZLO BALINT, BRAVO BAIETII !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA ARAD !!!

    0
    0
  2. D-le Balint, puteti deveni un idol al Aradului! Echipa noastra de suflet, de foarte mult timp, tanja dupa un bun organizator. Aradul si aradenii, sunt alaturi intotdeauna si impreuna, suntem de neoprit. Spartani pana la moarte!

    0
    0
  3. Alaturi de o pregătire profesionista la atingerea unei performanțe e nevoie și de șansa .Multi sunt de părere că și șansa se pregătește !! Mai sigur e sa ne dorim ca. Balint sa fie cat mai aproape de situațiile inedite care vor fi destule. Din cele ,sperăm,,75 de goluri oficiale ,primul e de platina !!! Hai UTA !!!

    0
    0
  4. In ultimii 40 de ani de cand „compatimesc” alaturi de UTA mi-au placut 2 antrenori: Ion V. Ionescu si Gigi Boruga…. Nu stiu de ce dar Gyusi Balint pare a fi al treilea!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button