UTA AradzTOP ARTICOLE

Todea își începe a doua aventură ca antrenor în Liga 2-a chiar împotriva UTA-ei: „O senzație ciudată să iau loc pe banca oaspeților, însă fotbalul e imprevizibil”





Pe 29 august 2015, după un an de pauză, UTA revenea pe scena eșalonului doi a fotbalului românesc cu un staff tehnic 100% arădean: Roland Nagy – Cristi Todea – Cristi Păcurar și Dan Țapoș.  De altfel, Todea debuta ca tehnician cu acea ocazie și o făcea chiar într-un meci cu echipa la care a dat cel mai bun randament în cariera sa de fotbalist, Gaz Metan Mediaș, antrenată de fostul său profesor, Cristian Pustai. La 4 ani distanță, „Dulăul” își începe a doua aventură ca antrenor al unei formații de Liga 2-a, tot pe „Motorul”, tot cu UTA unul dintre actori și tot cu Pustai în peisaj, doar că de această dată cei doi sunt colegi pe banca celor de la Dunărea Călărași.

De altfel, noul „secund” al lui Pustai chiar își manifestase opțiunea pentru „Bătrâna Doamnă” ca și adversar din prima etapă a noului sezon. „Fiind în cantonament în Bulgaria, înainte cu o zi de a se trage la sorți programul turului, Cristi Pustai m-a întrebat ce preferință am pentru prima etapă. Am spus fără să mă gândesc UTA și așa a fost. E clar că am fost și rămân fan al UTA-ei, e echipa la care am crescut și am debutat în Liga 1, deși profesional cele mai mari satisfacții le-am cunoscut departe de Arad. Va fi o senzație ciudată să iau loc pe banca oaspeților pe <<Motorul>>, însă fotbalul e imprevizibil. Azi ești într-un loc, mâine în altul, iar ca profesionist vei da totul pentru clubul la care activezi. Așadar, sunt pregătit și de acest moment, de reîntâlnirea cu arădenii și suporterii UTA-ei, nu cred că sunt motive să fiu fluierat sau apostrofat. Cât am fost la UTA mi-am făcut treaba cum am știut eu mai bine, atât ca <<secund>>, cât și ca <<principal>>. Acum, drumurile noastre s-au despărțit și fiecare își dorește tot ce-i mai bun pentru clubul la care lucrează”, spune Todea.

Tânărul tehnician arădean mai susține că UTA are prima șansă în duelul de pe 4 august. „Într-adevăr, ambele formații au schimbat mulți jucători, dar – totuși – la UTA a rămas un nucleu în jurul căruia noul antrenor a putut construi mai ușor. Și vorbesc despre Melinte, Șeroni, Miculescu, Rus și chiar Ciucur, chiar dacă acesta din urmă e accidentat acum. La Călărași a mai rămas doar Honciu și s-au întors Preoteasa sau Țenea, fotbaliști împotriva cărora am și jucat barajul din 2016 cu UTA. Așadar, munca de omogenizare a echipei e ceva mai grea la noi, însă asta nu înseamnă că plecăm dinainte învinși la Arad. Dimpotrivă, vom da tot ce avem mai bun la ora meciului, chiar dacă această oră a meciului se anunță una infernală pentru fotbal, pe un teren sintetic. Și din acest punct de vedere, UTA va fi mai obișnuită decât noi și mai avea de partea sa și publicul, galeria, amănunte importante în economia unui meci. Dar, repet, avem și noi destui fotbaliști valoroși, obișnuiți cu meciurile cu miză și ne vom bate pentru un rezultat bun la Arad. Intervine și factorul antrenor, iar Cristi Pustai cred și-a demonstrat valoarea inclusiv în Liga 1. Întotdeauna am avut o relație bazată pe respect cu dânsul, iar acum sunt onorat că s-a gândit la mine ca și ajutor pe banca Dunării Călărași”, mai adăugă „Dulăul”.

Ca și fotbalist, Cristi Todea a activat la gruparea emblemă a Aradului în două perioade: 1997-2002 și 2007-2009. Între iulie 2015-septembrie 2017, fostul mijlocaș a îmbrăcat haina antrenorului secund sub comanda lui Roland Nagy, Laurențiu Roșu, Adrian Mihalcea și Adrian Falub, iar apoi a devenit antrenor principal până pe 25 aprilie 2018, când și-a dat demisia de la UTA. Între februarie 2018 și ziua plecării sale din stafful „roș-albilor”, Todea l-a avut șef pe bancă Ionuț Popa, din postura de director tehnic.

Posesor al Licenței A, „Dulăul” a revenit în antrenorat în vara lui 2018 la divzionara a patra, Victoria Zăbrani, dar în iarnă a făcut pasul spre Liga 3-a, la Național Sebiș. Până în urmă cu o lună de zile,  Todea se pregătea de noul sezon competițional ca „principal” al grupării de pe Crișul Alb, dar diferența de viziune dintre el și conducerea orașului a produs ruptura. De aproape trei săptămâni face parte din stafful Dunării, aflându-se acum acasă până mâine, când se întoarce la Călărași pentru a pregăti revenirea (pe puncte) la Arad.

FOTO: Viorel Musca









6 comentarii

  1. Iti doresc multa sanatate Cristi Todea, un adevarat utist care nu a uitat de unde a plecat !!! Cum sa fii apostrofat si injurat la clubul unde ai crescut si ai facut performanta ? Din contra, trebuie sa fi aplaudat de spectatorii UTA.-ei chiar daca esti la alta echipa pt. ca nu iti faci datoria fata de clubul tau actual !!! Dar la acest meci , noi vrem din toata inima ca, UTA. noastra sa castige !!! FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA ARAD !!! HAI BAIETII !!!

    0
    0
  2. Todea arădean a performat în altă parte noi ne am fript de n ori cu mercenari si nu ne am invatat minte sunt curios în ce luna se reîntoarce păcurăr pe banca

    0
    0
  3. Sa fi sanatos si sa dea Domnul sa faci o cariera frumoasa in antrenorat….succes Cristi….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button