UTA Arad

UTA își prezintă lotul pentru noul sezon marți seara, pe „Motorul”





Peste 8 zile, UTA debutează în ediția 2019-2020 a Ligii a 2-a la fotbal, dar nu înainte ca suporterii echipei să se familiarizeze cu noul lot de jucători în cadrul unui eveniment special. Acesta va avea loc marți seara, în jurul orei 21,00 pe arena „Motorul” din Aradul Nou, acolo unde „Bătrâna Doamnă” începe și noul campionat. Având programat un antrenament în cursul dimineții de marți (de altfel absolut toate ședințele de pregătire ale „roș-albilor” de săptămâna viitoare se vor desfășura în prima parte a zilei), meciul demonstrativ dintre componenții lotului (care vor îmbrăca noile echipamente) nu va avea o durată normală. În cadrul evenimentului de la lumina reflectoarelor, în fața susținătorilor vor fi toate formațiile de copii și juniori ale grupării emblemă a orașului.

Altfel, echipa arădeană a părăsit deja stațiunea slovenă Rogla, acolo unde timp de 11 zile a susținut cantonamentul de vară, în care a disputat și patru amicale: 2-0 cu Budaorsi (liga a doua maghiară), 6-0 cu Rogaska (liga a doua slovenă), 0-2 cu Al Fateh (prima ligă a Arabiei Saudite) și 7-0 cu Dravinja (liga a treia slovenă). După ce vor ajunge deseară la Arad, jucătorii vor primi liber până luni, urmând ca toate antrenamentele săptămânii viitoare să aibă loc pe iarba naturală de pe „Motorul II”. Doar ultima ședință de pregătire dinaintea vizitei celor de la Călărași, cea de vineri, va avea loc pe suprafața sintetică din Aradul Nou. Și tot în aceeași zi, „roș-albii” vor intra în cantonament la un hotel din Arad până a doua zi, când joacă pe puncte cu trupa lui Pustai și Todea.

Vă mai reamintim și că începând de luni, 29 iulie 2019, UTA scoate la vânzare abonamente pentru noul sezon competițional pentru meciurile de campionat de pe teren propriu, care se vor desfășura pe stadionul din Aradul Nou.

Tipuri abonamente UTA Arad valabile pentru meciurile de campionat tur – retur sezon 2019/2020 Liga a II-a

1. Abonament tribuna I-a, II-a și Peluză – 200 lei

2. Abonament tribuna A0 – 300 lei

3. Pachet „…și Eu susțin UTA Arad” – 500 lei

Include:

– 1 abonament la tribuna I-a, tribuna a II-a sau Peluză;

– 1 fular;

– 4 pizza medii de la Pizza 5 Colțuri;

– 10 fise spălări auto de la spălătoria Vecchia Signora;

– 1 oră teren pentru tenis cu piciorul la complexul sportiv Vecchia Signora;

 Card de fidelitate UTA pentru 10% reducere la produsele UTA în sezonul 2019/2020 și acces la evenimentele organizate de club;

– Abonamentul împreună cu cardul de fidelitate din pachetul ”… și Eu susțin UTA Arad” asigură intrare gratuită la meciurile din Cupa României sezon 2019/2020.

4. Pachet Corporate

– destinat firmelor și instituțiilor – la 10 abonamente achiziționate, se oferă un abonament gratuit și două spații publicitare (banner stadion).

Preț bilet meciuri din Campionat 2019/2020 – 15 lei.

Copiii cu vârstă de până la 10 ani au acces gratuit.

Preț bilet elevi: 5 lei.

Program vânzări abonamente:

Stadion Motorul:

Luni, 29 iulie, orele 13:00-18:00

Marți, 30 iulie, orele 13:00-20:00

Miercuri, 31 iulie, orele 16:00-19:00

Joi, 1 august, orele 16:00-19:00

Vineri, 2 august, orele 16:00-19:00

Abonații vechi își pot reînnoi abonamentele (în vederea păstrării locurilor) luni, 29 iulie, și marți, 30 iulie. Cei care nu pot ajunge în zilele anunțate sunt rugați să trimită un e-mail sau mesaj pe WhatsApp cu poza Cărții de Identitate și a abonamentului vechi, însoțite de precizarea datei când vin să ridice noul abonament. Adresa de e-mail este club@uta-arad.ro, iar numărul de WhatsApp este 0744.767.219

Pe parcursul campionatului se mai pot achiziționa abonamente cu două ore înainte de începerea jocurilor de acasă.

13 comentarii

  1. Abia astept acest campionat..ca in fiecare an, luni merg sa imi cumpar abonament…ca merge prost echipa, ca merge bine pentru mine chiar nu are importanta in sensul ca daca joaca prost nu mai cumpar abonament sau nu mai merg la meciuri…o vorba de la batranii de la tribuna a 2-ua de pe vechiul stadion: „daca ii mireasa urata tot mergi la nunta”….sper sa fie un sezon bun!

    0
    0
  2. eu unul imi fac si mie si tatalui meu chear daca nu va veni la toate meciurile acelas lucru il va face si un prieten de al meu pentru UTA merita e echipa mea de suflet

    0
    0
    1. Utist adevărat , jos pălăria! Păcat că au ramas foarte putini dintre suporterii vechi..vorbeam cu unii care nu mai vin la stadion dintre suporterii vechi care faceau deplasarea si la Cavnic sau Paroseni-vulcan, si motivau ba că asta nu e adevarata UTA, ba vanzarea de meciuri sau trucarea la pariuri, sau ca unii jucatori de acum au abilități mai putine decat aveau fotbalistii amatori pe vremuri pe la Isd olimpia bujac sau victoria ceasurile! Dar un suporter adevarat e acolo si la bine si la greu!

      0
      0
  3. Oamenii cu mai puțină atracție spre sport așteaptă un ,,declic” adică rezultate o promovare și atunci devin cu adevărat suporteri. Nu sunt de condamnat cum nu poți să pretinzi cuiva să-i placă pictura Cei mai experimentați și trecuți prin ,,greu” sunt. adevărați cunoscători ai fenomenului și pentru ei echipa e cineva din familie . Toți au bucurii mai mari sau mai mici ,în funcție de cât suflet pun in pasiunea ,care de multe ori se traduce și prin suferință . Ca in orice dragoste. !!

    0
    0
  4. UTA trebuie să-și creeze o bază nouă de fani pt. Ca mulți am plecat din țară și puțini dintre tinerii de azi au prins UTA în liga1.
    Așa că nu ar fi rău să se dea niște abonamente gratuite 50 de pensionari 50 de studenți 50 de elevi prin tombolă normal îi prinde microbul și la anul își vor cumpara singuri.
    De asemenea trebuie magazin oficial fizic și online cu tricouri cu toate fostele mari glorii, sau magazin mobil rulotă.
    Imposibil să nu vinzi tricouri cu Petschovschi,Metskas, Bonhyadi, etc fulare cu UTA vs Feyenoord, fulare cu 6 campionate 2 cupe,UTA suntem noi,UTA este Arad, accesorii etc.
    Tricourile făcute modelul clasic în dungi chiar dacă echipa de acum are altfel să fie 2 modele cel istoric și cel actual.
    Și dacă nu ieși în câștig un an doi dar aduci lume nouă la stadion nu lasi spiritul utismului să dispară.

    0
    0
    1. Foarte bune sugestii..dar cine trebe sa audă nu le aude! Am mai spus-o si eu , un sector din tribuna aia care e mereu goala, peluza de vizavi cu galeria să fie data prin rotatie liceelor aradene, să se creeze o competitie si intre scoli care incurajeaza mai frumos echipa, si asa multi tineri care acum tin cu steaua , ar prinde microbul echipei locale!!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button