În urmă cu 6 ani, profesorul Traian Magheru, cu ochii specialistului formaţi pentru a descoperi talente, găsea la Bocsig un baiat bine clădit fizic, şi care părea a avea calităţi pentru a face atletism. L-a luat sub aripa lui ocrotitoare şi a început să "îl lucreze". Au urmat ani în care tânărul venit de la ţară a mucit tot mai mult, a obţinut rezultate peste rezultate pe plan naţional la disc si greutate. Cam la toate categriile de juniori nu avea adversari pe plan naţional. I-a fost "pasat" fostului său elev, Ionel Oprea, şi el la început de drum, dar ca antrenor, şi care spera să îl facă să îi depăşească performanţa, argint la Europene.
Tânărul aruncător arădean a scos capul în lume, reuşind să câştige Balcaniada, să termine pe locul 10 la Europene, să ajunga anul trecut la Mondiale, dar să rateze finala. 2010 avea să fie anul în care arădeanul, aflat în ultimul an de juniorat, să "explodeze". Mai întâi a obţinut a doua performanţa mondială la disc. Apoi a plecat în Canada, la Campionatul Mondial. A început timid, cu o calificare dificilă în finală, datorată în primul rând emoţiilor. În ultimul act însă a confirmat: 61,85 m, medalie de argint, şi titlul de vicecampion mondial de juniori. Toate aceste date aparţin unui singur nume: Andrei Gag, pînă în prezent, deţinător al celei mai bune performanţe a anului realizată de către un sportiv arădean.
"Un concurs deosebit de greu, mai ales că am avut acele emoţii în calificări. A urmat finala, concentrarea a fost mult mai mare, la fel şi dorinţa. Sunt mulţumit de ce am realizat, dar am şi un pic de regret că aş fi putut mai mult. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine, şi m-au sprijinit", a spus Andrei Gag, la câteva minute de la aterizarea pe aeroportul din Bucureşti.
"Vorbim despre un rezultat fără precedent în istoria atletismului românesc, în probele de aruncări. Vine după 6 ani de muncă, în care a adunat numeroase titluri naţionale. Cel mai bun rezultat de până acum a fost aurul de la Balcaniadă, de anul trecut, cu o aruncare de 61,48. Acum a depăşit această cifră şi rezultatul se vede", a spus Ionel Oprea, actualul antrenor al lui Andrei.
"Este cel mai bun rezultat al unui sportiv arădean pe 2010. O mare bucurie şi satisfacţie pentru conducerea clubului, antrenori şi sportiv. Speranţele pe care ni le-am pus în el s-au confirmat", a spus Viorel Bitang, directorul CSM Arad.
Luni, Andrei Gag, antrenorul Ionel Oprea şi conducerea CSM-ului vor susţine o conferinţa de presă, la sediul clubului arădean, cu speranţa că şi prin acest lucru, performanţa va ajunge la urechile cui trebuie pentru ca Andrei, şi ceilalţi colegi ai săi, să poată beneficia în sfârşit o bază adecvată, unde să îşi modeleze viitoarele rezultate.
Cluburi polivalente arădene
Andrei Gag: "Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine"
Certitudini la cadeţi, surprize la juniori
Titlu naţional la cadeţi si argint la juniori...sunt rezulatele pe care perechea Victor Duma - Bogdan Toma le-a obţinut în acest an la CN de volei pe plajă. Asta după ce, elevii profesorului Radu Sabău, componenţi ai CS ProVolei, cucereau bronzul CN de cadeţi în 2009. "Am tras de la bun început speranţa că vor intra în primii 3 la cadeţi şi speram să ajungă în primii 5 la juniori. Mi-au întrecut aşteptările, cucerind fără probleme titlul la cadeţi, oferind apoi surpriza la juniori, unde au învins în semifinale campionii de anul trecut, continuând să surprindă, de data aceasta negativ, în finala mare, unde au pierdut în faţa unei echipe mai slab cotate, dar foarte bună şi aceasta. Mai au 2 ani de juniorat şi au tot timpul înainte", a spus Radu Sabău, preşedintele CS ProVolei.
"La cadeţi mă aşteptam sa ajungem aici, în timp ce la juniori, sincer, şi pentru noi a fost o surpriză. Asta în condiţiile în care colegul meu a lipsit 2 luni din pricina accidentărilor. A revenit însă, iar faptul că a jucat la acelaşi nivel ca anul trecut a făcut posibile aceste rezultate. Faţă de anul trecut am adus un plus la apărare şi la îndemnare", a spus Bogdan Toma. "Am avut foarte mult ghinion, am suferit chiar si o intervenţie chirurgicala la călcâi. Am lipsit 2 luni, apoi am făcut doar 2 antrenamente si am plecat la CN. Titlul la cadeţi a fost unul normal, iar la juniori, locul 2 chiar o mare surpriză. Cred ca am adus un plus de seriozitate faţă de anul trecut. Este o echipă de care sper să mai auziţi lucruri bune", a spus Victor Duma.
Andrei Gag a adus prima medalie românească la juniori masculin după un deceniu!
Sportivul arădean Andrei Gag a cucerit titlul de vicecampion mondial la juniori şi a intrat pe lista nu prea mare a atleţilor români de perspectivă. Înaintea ultimei zile de întreceri din Canada, România avea trei medalii, cîte una din fiecare culoare
În penultima zi a Campionatelor Mondiale de juniori de la Moncton (Canada), palmaresul echipei României s-a mărit de la două la trei medalii. După aurul cucerit de Mirela Lavric la 800 de metri şi bronzul Biancăi Răzor la 400 de metri, Andrei Gag a cucerit argintul la aruncarea discului.
Atletul român a obţinut performanţa cu a doua aruncare, de 61,85 m, aceasta fiind şi cea mai bună din cariera sa. Aurul i-a revenit lituanianului Andrius Gudzius (63,85 m), iar bronzul, australianului Julian Wruck (61,09 m).
Andrei Gag a luat prima medalie masculină românească la CM de juniori de la Marian Oprea încoace, vicecampionul olimpic de la Atena cucerind aurul mondial la triplusalt în 2000, la Santiago de Chile.
Trecutul lui Gag nu este unul bogat în rezultate pe plan internaţional. În vîrstă de 19 ani, sportivul legitimat la CSM Arad a cucerit în primăvară, la Campionatele Naţionale de aruncări, patru titluri: două la disc (54,28 m la tineret şi 61,78 la juniori) şi două la greutate (16,00 m la tineret şi 17,70 m la juniori).
Medalii masculine la Mondialele de juniori:
1988 - Mugur Mateescu – argint, 400 mg
1994 - Bogdan Ţăruş – argint, lungime
1996 - Ionuţ Pungă – bronz, triplusalt
1998 - Ionuţ Pungă – aur, triplusalt
2000 - Marian Oprea – aur, triplusalt
2010 - Andrei Gag –argint, disc

Bernadette Balint - aur la Europenele cadetilor
In formula: Irina Ciobanu, Bernadette Szocs, Diana Lupu si aradeanca Bernadette Balint, echipa Romaniei de tenis de masa cadete a Romaniei a cucerit titlul European. Rand pe rand, tricolorele au invins: Serbia, Cehia si Portugalia, in grupa, apoi Anglia in optimi, Polonia in sferturi, Germania in semifinale si Rusia in ultimul act, remarcabil find faptul ca fiecare victorie a fost obtinuta la acelasi scor, 3-0. Reprezentanta CSM-ului aradean a adus puncte importante in meciurile cu Portugalia, Anglia si Polonia.
Bernadette Balint a reusit sa ajunga in turul 3 in proba de simplu, aradeanca intrand astfel intre cele mai bune 32 de tenismenele ale Europei. Dupa un prim tur liber, ea a eliminat o jucatoare din Austria, fiind ulterior scoasa din competitie de o reprezentanta a Rusiei, la mare lupta, scor 3-4. La dublu mixt, alaturi de rusoaica Ekaterina Guseva, Bernadette a ajuns intre cee mai bune 16 cupluri ale intrcerii. In fine, la dublu mixt, perechea Balint - Costea, s-a oprit in turul 2.
Andrei Gag - vicecampion mondial de juniori!!!
In aceasta seara, la CM de atletism pentru juniori din Canada, aradeanul Andrei Gag (foto) a realizat o performanta de exceptie. Elevul lui Ionel Oprea, a devenit vicecampion mondial in proba de aruncare a discului. Cel mai bun produs al atletismului aradean din ultimii ani, descoperit de Traian Magheru, a aruncat din a 2-a incercare 61,85 m, rezultat cu care a urcat pe treapta a doua a podiumului.
"Sa nu il maniem pe Dumnezeu, este un rezultat extraordinar. Cred ca este cel mai bun in atletismul romanesc in probele de aruncari", a spus Ionel Oprea. De remarcat ca si in acest caz elevul si-a depasit profesorul, in conditiile in care cea mai buna performanta a carierei lui Ionel Oprea a fost argint la Campionatul European. Asta seara, Andrei Gag a devenit vicecampion mondial de juniori!
Primii pasi in performanta
Galatiul s-a dovedit a fi orasul care a adus primele staisfactii pentru sectia de haltere a CSM-ului, o data cu reconstructia inceputa de Adrian Jigau si Pavel Sebesan. O salba importanta de medalii au cucerit elevii antrenorilor amintiti mai sus, in cadrul CN de juniori 2, plus alte cateva rezultate incurajatoare pentru un viitor care se anunta poztivi pentru halterofilii gruparii amintite. Iata gandurile catorva dintre performerii sectiei de haltere a CSM-ului:
"A fost o competitie dificila, pentru acest rezultat a fost nevoie de munca multa, timp de un an si jumatate. Nu stiam de Adrian Jigau inainte sa vin la haltere, dar ulterior pur si simplu mi-a placut acest sport" - Florin Vizitiu, 14 ani
"A fost un pic greu pentru ca m-am accidentat la smuls, la prima miscare, dar pentru al doilea concurs la care am participat a fost destul de bine. Am ajuns la haltere dupa o intalnire a tatalui meu cu antrenorul Jigau, cu care este prieten. Este un sport interesant" - Gergo Nagy, 17 ani
"Un concurs multumitor, cu un rezultat pe masura, medalie de bronz. O medalie care vine dupa un an si jumatate de cand practic acest sport" - Florin Lingurar, 17 ani
"A fost mai usor decat m-am asteptat, sunt foarte multumit de ce am realizat. Am un an si 7 luni de cand m-am apucat de haltere si vreau sa continui" - Teodor Bilegan, 16 ani
"Nu a fost sa fie o medalie, poate a lipsit mai mult antrenament si seriozitate. Deocamdata a fost bine. Fac haltere de 8 luni, am mai facut si alte sporturi, dar nu mi-au placut" - Adrian Antal, 15 ani.
"A fost destul de bine, a lipsit poate putin munca. Fac haltere de 1 an si jumatate, datorita antrenorilor care au fost la mine la scoala, si au facut selectie" - Cristian Rosu, 16 ani.
Gag se pregateste de finala
Atletul aradean Andrei Gag (CSM-LPS) se afla in Canada, acolo unde, maine, va intra in calificarile pentru finala probei de aruncare a discului, in cadrul CM de juniori. Cea mai buna performanta realizata in acest an de talentatul elev al lui Ionel Oprea a fost de 61,76 m in concurs.
"La antrenamente Andrei a aruncat si 63 m, acum sa vedem ce poate la CM. Baremul de calificare in finala este de 59,60 m. O cifra de care poate trece, pentru ca sambata sa incerce o performanta in ultimul act. Daca reuseste sa se controleze, la forma in care este, poate obtine o medalie", a spus Ionel Oprea.
Balint la CE
Peste 2 zile, la Istanbul, va debuta CE de tenis de masa pentru juniori si cadeti. In lotul de cadete al tarii noastre face parte si Bernadette Balint, reprezentanta CSM-ului. Alaturi de tanara tenismena aradeana, din lotul pregatit de Elena Sebe si Petre Arnautu mai fac parte: Bernadette Szocs, Irina Ciobanu si Diana Lupu.
Voleiul pe plajă şi halterele, la loc de cinste la CSM Arad
Viorel Bitang şi Vasile Păltineanu, şefii Clubului Sportiv Municipal Arad s-au bucurat să-i aibă lângă ei pe ultimii sportivi care au făcut cinste prin rezultatele lor grupării din oraşul nostru.
În perioada 24-27 iunie a avut loc la Mamaia Campionatul Naţional de volei pe plajă, competiţie în cadrul căreia reprezentanţii Aradului au devenit campioni naţionali. Este vorba despre tandemul Marius Mascovits şi Cătălin Lelea, sportivi legitimaţi la CSM Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad şi antrenaţi de Daniel Ispas. De menţionat faptul că Mascovits şi Lelea au câştigat titlul naţional pentru a cincea oară consecutiv. Perechea de aur arădeană va participa între 21 şi 25 iulie, la Novi Sad, la un turneu Challenger, pentru ca apoi să vină rândul întrecerii de la Vaduz.( Lichtenstein) Marius Mascovits şi Cătălin Lelea încearcă să obţină cotă olimpică pentru Londra.
Totodată, între 7 şi 9 iulie la Galaţi, Adrian Jigău, Adrian Crişan şi Pavel Sebeşan au obţinut rezultate bune cu halterofilii săi la Campionatul Naţional de juniori II. Florin Vizitiu (40 kg) – locul II, Adrian Antal (50 kg) – locul 5, Alexandru Roşu (50 kg) – locul 9, Cristian Roşu (62 kg) – locul 7, Bogdan Tătaru (62 kg) – locul 10, Teodor Bilegan (69 kg) locul 2, cu 221 kg la total, Florin Lingurar (69 kg) – locul 3, cu 195 kg la total, Adrian Lingurar (77 kg) – locul 8, Paul Pantea (-94 kg) – locul 3, cu 180 kg la total, Nagy Gergő (+94 kg) – locul 3, cu 187 kg la total au fost performerii CSM-ului la ultima la „naţionalele” de pe malul Dunării.
Judokanii arădeni au luptat la Graz în amintirea lui Gabi Pfaffenrath
Oraşul austriac a reunit peste 1200 de sportivi de la 153 de cluburi din 23 de ţări. Judokanii Aradului au mers la turneu cu gândul să dedice cât mai multe rezultate bune memoriei lui Gabriel Pfaffenrath, tânărul antrenor de la a cărui dispariţie se împlinesc, pe 20 iulie, 3 ani de zile… Şi au fost nu mai puţin de 12 podiumuri la diversele categorii de vârstă şi greutate, care au urcat echipa unită a Aradului pe prima treaptă!
Rezultate
Under 11: David Nagy – 1, Renata Sisa, Kinga Bleczffer – 2.
Under 13: Lani Cristea – 2, Maria Rusneag – 3, Richard Sisa – 5.
Under 15: Harley Copil – 1, Robert Nagy – 2, Luca Kunszabo – 3, Vlad Suciu – 5.
Under 17: Harley Copil – 3.
Under 20: Amado Lazea – 1, Remus Lazea – 3, Raul Hanciuţa – 5, Casian Paven – 5.
Under 23: Cosmin Lăzărean – 2.

De 3 ori pe podium
Finala CN de natatie rezervata copiilor cu varsta intre 11 si 13 ani, ce s-a derulat la Braila, la sfarsitul acestei saptamani, a adus 3 medalii reprezentantilor Aradului. Pentru CSS Gloria a punctat Ionut Sarac, clasat pe locul 2 in proba de 50 m fluture. Bianca Balas a adus medalia de bronz CSM-ului, in proba de 50 m liber. In fine, stafeta feminina de 4x100 m mixt (Ardelean, Szanda, Balas, Balas) a CSM-ului, a cucerit medalia de argint.
Bernadette Balint in cantonament cu lotul de cadete
Proaspat tripla medaliata la Campionatele Balcanice de la Slatina, aradeanca Bernadette Balint se afla la Budapesta, unde paticipa la un cantonament de pregatire cu lotul national de cadete. Acest lot, cat si cel de junioare, pregatesc Campionatul European, ce are loc in acest an la Istanbul. Din lotul de cadete, in capitala Ungariei, a mai facut deplasarea Bernadette Szocs, cu antrenorul Petre Arnautu, iar la junioare, antrenoarea Elena Sebe la are in pregatire pe Camelia Postoaca, Cristina Hirici, Andrada Vincze si Diana Dragnea.
In alta ordine de idei, sa spunem ca Dana Dodean se afla in aceste zile in Japonia, unde participa la ITTF Pro Tour Japan Open. Atat ea, cat si Eliza Samara, evolueaza in proba de simplu, unde sunt calificate direct pe tabloul principal Cele doua vor fi prezente si in intrecerea de dublu.
Ultimele performante inainte de vacanta
Finalele CN de judo la categoriile sub 11 respectiv sub 13 ani au adus noi performante sectiei CSS Gloria. La prima intrecere amintita, desfasurata la Techirghiol, Ruben Grosan a devenit vicecampion national, iar David Nagy s-a ales cu medalia de bronz. "La CN a fost frumos, cred ca puteam mai mult, a lipsit poate tehnica. Sper sa urmeze o medalie mai stralucitoare. Am ales sa fac judo de 4 ani, pentru ca eu consider a fi un sport frumos", a spus David Nagy. "Consider ca as fi putut obtine aurul la CN, daca eram un pic mai atent. Data viitoare sper sa schimb culoarea medaliei. Fac judo de 4 ani, pentru ca este un sport intelectual, care te ajuta sa iti formezi mintea mai repede", a spus Ruben Grosan.
Recent, la Bistrita, alti 2 reprezentanti ai gruparii aradene au cucerit medalii de bronz, la categoria sub 13 ani. Este vorba despre Darius Volinter si Andrada Curca. "Per ansamblu, la cele 2 intreceri sunt rezultate foarte bune. Mai ales ca acesti sportivi nu fac judo de multa vreme, iar la unii a fost prima finala la care s-au prezentat", a spus seful catedrei de judo a CSS Gloria, Mihai Telechi.
Program incarcat pentru inotatorii CSM-ului
Inotatorii CSM-ului vor participa la doua intreceri importante in perioada urmatoare. In week-end, elevi ai Dariei Barta (foto) vor lupta pentru medaliile CN rezervat copiilor cu varsta intre 11 si 13 ani. Intrecerea are loc la Braila. Cotate cu sanse la medalii ar fi surorile Andrada si Bianca Balas, Teodora Ardelean si Szanda Sida. Dupa aceasta intrecere urmeaza CN de juniori si seniori. Aici, Daria Barta se bazeaza pe: Bogdan Muresan, Rebeca Herbei, Beatrice Balas sau Oana Budii.
In alta ordine de idei, antrenorii sectiei CSM-ului fac selectie pentru copii nascuti in anul 2001 si mai mici. Cei interesati sunt asteptati zilnic la bazinul "Delfinul", de la ora 10 respectiv 18, la profesorii Daria Barta, Martin Liptak si Monica Stertl.
Aradence medaliate la Campionatele Balcanice
23 de medalii au intrat in posesia reprezentantilor Romaniei la recentele Campionate Balcanice desfasurate la Slatina. La acesti bilant si-au adus aportul si 2 reprezentante ale CSM Arad. In cadrul categoriei cadeti, echipa feminina a cucerit medalia de aur, in componenta aflandu-se si Bernadette Balint. Aradeanca si-a mai adaugat in palmares inca doua medalii de bronz, la dublu mixt si dublu feminin. La aceasta ultima categorie, a urcat pe treapta a 3-a a podiumului alaturi de colega sa de club Bianca Crisan. Sa mai spunem ca Bernadette Balint a avut o prestatie foarte buna si la individual, acolo unde s-a oprit in faza sferturilor de finala.
Povestea unui campion mondial. Din Arad
Aradul nu are o sală specializată pentru gimnastică. Nu e problemă nouă, se resimte de ani buni. Dar rezultate apar. Bogdan Popa e proaspăt campion mondial cu echipa de gimnastică aerobică a României. Şi-a conturat performanţa într-o sală amenajată pentru tenis de câmp, la Izvorani.
Sportivul s-a destănuit după victoria obţinută în Franţa şi a descris sentimentul pe care-l trăieşte un campion mondial: „E o bucurie imensă, cea mai mare, reprezintă finalitatea muncii pe care o depui la antrenamente. Deobicei, în asemenea concursuri, vezi cum publicul îşi sprijină sportivii proprii, dar noi ne încurajăm tot timpul între noi. Ai nevoie de susţinere când urci pe podium, e ca un spectacol”.
Lucian Popa a trăit bucuria lui Bogdan dublu. Unul din cei trei antrenori emeriţi de gimnastică din Arad, alături de Geza Weiner şi Eugen Căţean, a vibrat nu doar din punctul de vedere al tehnicianului specializat. A tresărit şi datorită sentimentului de tată. „Mă bucur că suntem acum în centrul atenţiei şi mă mai bucur că performanţa a fost completată de un alt arădean, fost elev al meu, Cosmin Muj”, a mărturisit tatăl şi antrenorul. Lucian Popa a atins şi el problema pe care o provoacă lipsa unei săli, prilej de nemulţumiri şi pentru părinţii copiilor care fac acum primii paşi în gimnastică. „Suntem trei antrenori emeriţi în Arad, plus o masă mare de tineri tehnicieni specializaţi în toate cele trei ramuri ale gimnasticii. Rezultatele merg, deşi nu e o sală specializată, nu pot decât să sper în gânduri bune, după ultimele performanţe”.
Revenind la Bogdan Popa, Andreea Toth, antrenoarea sa de la CSM Arad a apreciat drept o surpriză plăcută rezultatul. „Vine după doi ani de pauză, doar un sportiv de mare valoare poate face aşa ceva”, a apreciat Andreea Toth. Bogdan a intrat în lot cu puţină vreme înaintea Campionatului Mondial de la Rodez. Marcela Fumea a propus reactivarea, după ce sportivul Mircea Brânzea a acuzat probleme cu ligamentele.
„Diferenţele s-au nivelat, competiţia devine tot mai grea. România domină întrecerea din 2002, am câştigat al cincilea titlu consecutiv pentru că avem un nivel de pregătire superior. China are echipă foarte bună, am avut concursuri strânse cu ei. Acum i-am prins la un schimb de generaţii. Mai sunt echipe bune, Rusia, Franţa, Italia”, a povestit campionul arădean.
Criza loveşte în CSM-uri, dar se caută variantele de continuitate
Viorel Bitang, directorul Clubului Sportiv Municipal Arad a vorbit şi el despre situaţia mult-doritei săli, despre care autorităţile locale au afirmat că se va construi în curând. „Sala e curpinsă în programul Companiei Naţionale de Investiţii, iar locaţia e stadionul Gloria”, a confirmat Bitang, care n-a ascuns că anunţatele reduceri de buget încurcă socotelile unui club care se laudă cu performanţe frumoase pe 2010. Pe lângă titlul de campion mondial al lui Bogdan Popa, CSM-ul are în vitrină un aur şi un bronz european, de la Dana Dodean şi Adrian Crişan, două medalii de aur şi una de bronz la Balcaniadă, aduse de Sorin Mâneran, Andrei Gag respectiv Mariana Andras, iar trăgătoarea Alexandra Morar e calificată la JO de Tineret. „Douăzeci şi cinci la sută din buget se reduce. Jumătate e deja consumat, pentru ultimele şase luni ne rămân, deci, doar douăzeci şi cinci la sută. Dacă ştiam de la începutul anului pe ce contăm, ne structuram altfel”, a explicat Bitang.

Pregatiri fara sprijin
Pentru kaiacistii aradeni urmeaza 4 saptamani de pregatiri intense pana la urmatoarea intrecere oficiala. Vorbim de fapt despre un maraton care se va derula in perioada 2-15 august la Bascov. "Pana in 2 august avem o pauza conmpetitionala, nu si la pregatire insa. Suntem pe ultima suta de metri, mai sunt 5 saptamani pana la CN viteza, Cupa Romaniei, selectie, si CN al cluburilor sportive scolare. Deci nu e timp de pauza", a spus Gheorghe Musca.
In paralel cu pregatirile, antrenorii sectiei CSS Gloria, Gheorghe Musca si Laszlo Gorbe se confrunta cu eternele probleme financiare, proiectul depus de catre acestia neindeplinind punctajul minim pentru finantare. "Eu am facut si anul acesta un proiect la Primarie, din pacate raspunsul, in urma evaluarii, a fost negativ, precum anul trecut. Spre mirarea mea nu apare nicaieri numarul de puncte care trebuie sa il indeplinim pentru ca proiectul sa fie finantat, pentru ca daca stim punctajul minim si consideram ca nu il indeplinesc, nici nu depuneam proiectul. Probabil comisia care evalueaza proiectele nu agreaza sporturile nautice, sectia de kaiac a CSS Gloria. Nu stiu ce sa zic, aceasta e convingerea mea. E al doilea an in care patim acelasi lucru", a mai spus Gheorghe Musca.
"Rezultate greu de egalat, fara o sala de antrenament specifica"
De 5 ani incoace, Romania domina CM de gimnastica aerobica. In special, in proba de grup. In 2010, din echipa tarii noastre, o treime a reprezentat-o sportivi scosi de scoala aradeana de gimnastica. Cosmin Muj, component al CS UAV si Bogdan Popa, reprezentant al CSM-ului. Povestea celui din urma este una interesanta, mai ales cea din ultimii ani, si a fost relatata intr-o conferinta de presa, la care au mai participat conducatorii gruparii aradene, Viorel Bitang si Vasile Paltineanu, antrenoarea sectiei, Andreea Toth, si antrenorul emerit de gimnastica, si in acelasi timp tatal lui Bogdan, Lucian Popa.
Parerea tatalui, si in acelasi timp a antrenorului emerit:
"De 2 ani, Bogdan a renuntat la activitatea de performanta. In februarie insa, s-a ivit o problema la lotul national, unul dntre componenti acuzand o accidentare. Antrenoarea lotului, doamna Fumea ne-a propus sa incercam sa il reactivam pe Bogdan. Am luat legatura cu conducerea CSM-ului, apoi am stat de vorba cu Bogdan, si din cate se vede, pana la urma, a iesit o treaba extraordinara. Este o mare mare surpriza si o jumatate de certitudine. Spun asta pentru ca din februarie mi s-a confirmat ca pregatirea decurge foarte bine, prin reactia lui Bogdan, a carui atitudine a dat o linie de seriozitate. Inainte de pauza de 2 ani nu exista asa ceva, era razvratit, energic cu orgoliu. Mai mult, sunt mandru de faptul ca avem 2 sportivi in lot, pe Bogdan si Cosmin Muj, care este si el selectionat de catre mine, si este student in anul 3, deci o treime din echipa Romaniei este formata din aradeni", a spus Lucian Popa.
Parerea campionului:
"Dificultatea si nivelul gimnasticii aerobice in ultimii ani s-a cizelat, competitia e din ce in ce mai grea. Echipa Romaniei este de aur din 2002, am dominat ultimele 5 editii ale CM. Avem un nivel de pregatire superior, cu 2 clase peste competitie. Multumesc antrenoarei Marcela Fumea pentru incredera acordata, conducerii CSM-ului pentru sprijin. Urmatoarea performanta ar trebui sa apara la Universiada din 2011, sa speram ca voi putea concura", a spus Bogdan Popa.
Parerea antrenoarei:
"Eu as spune ca este o surpriza placuta, mai ales ca vine dupa o pauza de 2 ani. Dupa cum bine stiti sportul de performanta nu sta pe loc, e laudabil ce a facut el. Numai un sportiv de mare valoare poate face asa ceva", a spus Andreea Toth.
Parerea conducerii:
"Felicitari lui Bogdan pentru acest rezultat deosebit. O surpriza deosebit de placuta cred ca si pentru antrenoarea lotului, doamna Fumea. Alegerea dansei a fost inspirata. Multumesc domnului Lucian Popa, cel care a pregatit generatii intregi de gimnasti, generatii deosebite, plus ca a promovat multi sportivi la loturile nationale, si iata si-a adus contributia si in sanul familie. Nu trebuie sa il uitam nici pe Cosmin Muj, care este tot fost elev al lui Lucian Popa. Este o satsifactie dubla", a spus Viorel Bitang.
Si, la final, concluziile, paradoxul si sperantele de mai bine: "Ar fi bine daca asemenea rezultate ar ajunge si la urechile conducerii orasului. In acest an avem la gimnastica niste rezultate greu de egalat in sportul aradean. Pe langa titlurile mondiale la gimnastica aerobica mai este si argintul european cucerit de Adelin Kotrong la gimnastica ritmica. Si toate acestea fara a avea in Arad o sala de pegatire specifica, destinata gimnasticii. Si rezultatele totusi merg in continuare. Speram insa ca asemenea rezultate sa grabeasca proiectele privitoare la construirea unei sali de care gimnastii aradeni, extrem de talentati, au atata nevoie", a spus antrenorul emerit Lucian Popa.
An international bun la CSM
Directorul CSM-ului, Viorel Bitang, a facut astazi o retrospectiva a rezultatelor exceptionale realizate de sportivii gruparii aradene, pana in acest moment al sezonului competitional 2009/2010. "Putem spune ca pana acum, rezultatele obtinute de sportivii nostri s-au ridicat la un nivel superior, atat pe plan national, cat mai ales pe plan international", a spus Viorel Bitang. Iata reperele anului competitional la CSM, cu specificatia ca lista performantelor este mult mai lunga:
- tenis de masa: Dana Dodean - aur, Adrian Dodean - bronz la CE seniori
- atletism: Sorin Maneran - aur la cros, Andrei Gag - aur la disc, bronz la greutate, Mariana Andras - bronz la disc, toti la Campionatul Balcanic
- tir: Alexandra Morar - calificare la JO ale Tineretului
- tenis de camp: Marius Copil - ascensiune in clasamentul mondial, in rpezent locul 2727 ATP
- gimnastica aerobica: Bogdan Popa - aur la CM
In perspectiva:
- atletism: Andrei Gag - participant la CM juniori din Canada
- tenis de masa: Bernadette Balint si Bianca Crisan - participante la Campionatul Balcanic
- tenis de camp: Marius Copil - participant la Arad Challenge
Balint la Balcaniada / Crisan lidera juniorilor 3
In perioada 24-27 iunie, la Slatina se desfasoara Campioantele Balcanice de tenis de masa, categoriile juniori si cadeti. Din lotul tarii noastre face parte si Bernadette Balint (foto), componenta CSM-ului aradean.
.............................
In alta ordine de idei, in urma desfasurarii Campionatului National individual pentru juniori III, de la Campulung Muscel, aradeanca Bianca Crisan este lidera clasamentului intern. De reamintit ca Bianca a cucerit la competitia amintita 2 titluri nationale si o medalie de argint.
..............................
Recent la Giurgiu a avut loc "Paleta de Argint 2010", o intrecere destinata copiilor cu varsta intre 8 si 10 ani. La individual, aradeanca Andreea Mitran a ocupat locul 5. Pe echipe, CSM Arad (in formula: Andreea Mitran, Oana Brie, Roxana Iova, Maria Grozia) a ocupat locul 11. In competitia baietilor, CSM-ul a fost reprezentat de Vlad Laslau si Radu Andor.
Pagina 1 din 6



Cluburi polivalente arădene





