Sâmbătă, 31 Iul

Ultimul articol:04:37:47 AM GMT

Esti aici: Fotbal FRF

Fotbal

Actuala UTA va porni cu minus şase puncte în noul campionat

Email Imprimare PDF

De parcă toate probleme cu datoriile actuale nu ar fi de ajuns, „Bătrâna Doamnă“ va mai da peste un necaz. FIFA a penalizat clubul arădean cu 25.000 de euro şi şase puncte penalizare pentru cazul Vasjlevic. „Cele şase puncte nu vor fi luate din campionatul trecut, ci din noul sezon. Aşadar UTA va porni cu minus şase puncte în sezonul următor“, ne-a declarat Giovanni Catanzariti.

În altă ordine de idei, mâine dimineaţă de la ora 11 UTA va întâlni într-o partidă amicală pe Autocatania Caransebeş.

UTA s-a înscris, totuşi, în Liga a II-a

Email Imprimare PDF

Astăzi a fost ultima zi în care cluburile de liga a doua şi a treia puteau să se înscrie în competiţie. Deoarece soluţia înfiinţării unui nou club nu este încă pusă sută la sută la punct, oficialii arădeni şi-au luat o măsură de precauţie. „Ne-am înscris în campionat, am depus toate actele, suntem în regulă din acest punct de vedere“, a declarat Adrian Zăhoi, juristul clubului. Şi Giovanni Catanzariti a declarat că se poate continua şi cu actuala societate, prin intrarea în insolvenţă, în cazul în care planul pus la cale nu va ieşi. Interesant e faptul că 29 iulie a fost ultima zi în care se puteau face absorbţii, fuzionări şi cesionări de locuri la Federaţia Română de Fotbal. Acest lucru, colaborat cu declaraţiile date astăzi, conform noul club ar avea deja locul asigurat de Liga a III-a, ar putea însemna că oficialii arădeni au pus la cale mai de mult timp acest plan şi au întocmit şi actele necesare în timpul limită.

Sebastian Bulumac a demisionat din Adunarea Generală

Email Imprimare PDF

Discuţiile din cadrul şedinţei de astăzi au fost, pe alocuri, destul de tensionate. Giovanni Catanzariti şi-a prezentat variantele pe care le avea pentru a continua, iar unii membri nu au fost de acord cu toate aspectele. În cele din urmă s-a votat pentru soluţia de înfiinţare a unui nou club, care are şanse mari să evolueze tot în liga a II-a şi să deţină numele, sigla şi culorile UTA-ei. Claudiu Meissner şi Sebastian Bulumac nu au fost de acord cu această propunere şi nu au votat-o, ceilalţi fiind de acord. Ba mai mult, Sebastian Bulumac şi-a dat demisia din Adunarea Generală. „Nu vreau să comentez acum motivele care m-au făcut să iau această decizie. Voi vorbi la un moment dat şi despre acest lucru, dar nu acum“, a declarat fostul preşedinte al Suporter Club UTA. Există posibilitatea ca acesta să fi fost dezamăgit de varianta aleasă de continuare a activităţii.E cunoscut faptul că Sebastian Bulumac a fost unul dintre oamenii care s-a luptat pentru ca UTA să continue în această formulă, fără să îşi piardă numele, culorile, sigla sau palmaresul.

Biro: „Cred că e varianta cea mai bună“

Email Imprimare PDF

Chiar dacă nu este încă totul oficial, se pare că soarta UTA-ei este deja pecetluită. Se vor pune bazele unui nou club, care este sigur în acest moment de prezenţa în al treilea eşalon al fotbalului românesc. Pasul următor va fi încercarea găsirii unui loc de liga a doua dar şi alăturea numelui, siglei şi culorilor care sunt deţinute în acest moment de Suporter Club UTA.

„Acestea sunt privite ca bunuri care fac parte separat de patrimoniul actualei societăţi, sunt undeva în exterior. Nu ştiu acum mai multe detalii, dacă ele pot fi alăturate noului club iar acesta să fie privit ca şi continuatorul vechii echipe. Probabil după întâlnirea de la Federaţia Română de Fotbal se vor ştii mai multe amănunte şi în ceea ce priveşte acest lucru“, a declarat Ciprian Jurma, preşedintele SCU. Dacă se va merge mai departe pe această variantă, toate echiile datorii vor rămâne neplătite.

„E o soluţie bună să scăpăm de datorii prin această decizie. Personal, cred că e varianta cea mai bună aceasta. S-a spus şi în cadrul Adunării Generale, cine are alte idei să vină să le prezinte. Punem răul în faţă, să spunem că vom rămâne în liga a III-a, dar vom face o echipă bună, promovăm şi suntem fără datorii. Se va pleca cu o echipă nouă de conducere, cu un alt buget, totul va fi nou. Nu s-a discutat de cine vor fi conducători, posibil să fim şi dintre cei de acum, dar prima dată trebuie să se stabilească oficial aceast lucru“, a declarat Gabi Biro. Se pare că noul club va fi instituit sub forma unei societăţi pe acţiuni, tocmai pentru a se evita ajungerea la o nouă situaţie ca cea de acum.

Nagy: „E greu, dar continuăm să muncim“

Email Imprimare PDF

Noua amânare a Adunării Generale pentru ziua de vineri nu a fost primită cu braţele deschise de jucătorii care se pregătesc în aceste zile în Calea Aurel Vlaicu. Aceştia şi-ar fi dorit ca în această săptămână să primească un răspuns în privinţa viitorului clubului, pentru a ştii ce cale să apuce.

„E greu şi pentru ei, să rămână în continuare aici în această stare de incertitudine. Şi-ar fi dorit să primească nişte răspunsuri, să se poată discuta ceva serios, dar se pare că nu se poate acum. Important e că oamenii din fruntea clubului se zbat, încearcă să găsească soluţii pentru ca UTA să continue. Dar o spun din nou şi ştiu că mă repet, la infinit nu se poate merge aşa. Programul suntem nevoiţi să îl improvizăm de pe o zi pe alta, iar jucătorii încep deja să se intereseze de alte cluburi, unde li se promite un salar lunar şi o siguranţă. E greu, dar continuăm să muncim şi să sperăm că totul se va rezolva cât mai repede“, ne-a declarat Roli Nagy.

Chindriş şi Purece se vor alătura de mâine lotului, cei doi lipsind în ultimele zile de la antrenamente, fiind plecaţi la o acţiune a lui Alexandru Meszar, acţiune la care a mai luat parte şi Richard Filaret, jucătorul celor de la Gloria. Deocamdată, niciun alt jucător nu a plecat de la UTA, însă dacă acest sfârşit de săptămână nu va aduce clarificări în Calea Aurel Vlaicu, e de aşteptat ca săptămâna viitoare staff-ul tehnic să aibă mult mai puţini jucători la pregătiri.

Amical cu Autocatania, sâmbătă dimineaţă la Arad

Email Imprimare PDF

Problemele cu care clubul se confruntă încep să pună piedici serioase şi planului sportiv. Iniţial, sâmbătă UTA treubia să se deplaseze în Ungaria pentru a disputa o partidă amicală împotriva celor de Bekescsaba. „Nu se mai poate face deplasarea în Ungaria şi am fsot nevoiţi să ne reorientăm rapid. Am fost sunaţi de la cei de la Autocatania care ne-a propus să disputăm o partidă amicală cu ei. Ei şi-ar fi dorit să mergem la Caransebeş, dar în cele din urmă ne-am înţeles să vină ei la Arad. Astfel sîmbătă dimineaţă de la ora 11 vom juca pe terenul nostru cu cei de la Autocatania. Pentru noi e foarte important acest lucru, am reuşit să adunăm al doilea amical într-o săptămână, în condiţiile de incertitudine pe care le ştim“, ne-a declarat Roli Nagy. Formaţia din Caransebeş a promovat în acest sezon în Liga a III-a, după ce a învins în meciul de baraj pe Frontiera Curtici, campioana judeţului Arad.

Adunarea Generală, amânată pe mâine

Email Imprimare PDF

„Bătrâna Doamnă“ mai are de aşteptat încă cel puţin o zi pentru a-şi afla destinul. Chiar dacă ar fi trebuit să aibe loc astăzi, Adunarea Generală a fost amânată pentru vineri după-masă, tot de la ora 17. Motivul acestei noi amânări îl constituie o nouă variantă de salvare a situaţiei pe care oficialii clubului arădean au găsit-o şi au încercat astăzi să vadă dacă se poate realiza.

„Am luat decizia să amânăm cu o zi Adunarea Generală deoarece sunt la Bucureşti, la Federaţia Română de Fotbal. Am dorit să încercăm o soluţie pentru a merge mai departe, dar dacă am fi mers pe această idee nu am fi avut voie să promovăm timp de trei sezoane, iar acest lucru nu ne convine. Voi reveni la Arad şi voi încerca să găsesc altă soluţie de continuitate pe care să o discutăm în Adunarea Generală“, ne-a declarat Giovanni Catanzariti, preşedintele clubului arădean.

Practic, oficialii UTA-ei au încercat să înfiinţeze o nouă societate, cu care să preia un loc de Liga a II-a după care să încerce să obţină stema, culorile şi palmaresul de la Suporter Club UTA. Prin această mişcare se scăpa de datoriile pe care actuala societate le are, însă clubul nou înfiinţat nu avea legătură cu actuala UTA. Este de presupus însă şi că SCU nu ar fi cedat patrimoniul „Bătrânei Doamne“ aşa de uşor. Totuşi, această mişcare pe care oficialii arădeni au încercat-o arată că există şanse de continuare, existând o sursă de finanţare. Rămân în continuare însă ca mari probleme datoriile către Vasjlevic, Ion Pietraru şi restanţele salariale către jucători. Dacă totuşi Adunarea Generală va avea loc mâine, probabil în discuţii se va reintroduce ideea insolvenţei clubului.

FC Argeş pierde al doilea antrenor

Email Imprimare PDF

Situaţie dezastruoasă şi în Trivale. Jean Vlădoiu a preluat echipa în această vară, dar s-a lămurit repede de cum stau lucrurile şi a plecat rapid. În locul său a sosit fostul fundaş din anii de glorie ai echipei, Mihai Zamfir, dar şi acesta a părăsit echipa. S-a întâmplat ieri, când antrenorul a constatat că nu există nicio îmbunătăţire. „M-am săturat. Am aşteptat să văd dacă se îmbunătăţeşte ceva dar nu s-a întâmplat nimic. Nu am nici măcar condiţiile minime de pregătire”, a fost motivaţia lui Zamfir, care a anunţat că antrenamentul de aseară a fost ultimul cu el la conducere..

FC Argeş a pierdut aproape totul după ce a fost retrogradată de FRF din cauza lui Cornel Penescu. La rândul lui, patronul şi familia sa şi-au retras aproape tot sprijinul financiar şi clubul care a câştigat de două ori campionatul României e în pragul colapsului.

Poli Iaşi nu s-a înscris în campionat şi e măcinată de datorii

Email Imprimare PDF

Ionuţ Popa a nimerit la o echipă aflată într-o situaţie asemănătoare cu cea a UTA-ei. Poli Iaşi are datorii de 3,3 milioane de euro şi nu s-a înscris până acum în campionat.

„Poli Iaşi încă nu s-a înscris în noua ediţie de campionat a Ligii a II-a. Dacă acţionarii vor rezolva zilele acestea problemele cu care ne confruntăm, atunci ne şi înscriem, aducem şi jucători. În plus, voi semna şi eu, şi antrenorul Ionuţ Popa cu Poli Iaşi. Dar tocmai asta este, că nu ştim pe ce contăm. Am discutat cu mulţi fotbalişti de valoare venirea la Poli Iaşi, dar nu prea am ce să le ofer când mă întreabă de contracte. Sper ca problemele să fie rezolvate în cel mai scurt timp deoarece luni este programată tragerea la sorţi a noii ediţii de campionat din Liga a II-a, iar până vineri trebuie să ne înscriem”, a spus Sichitiu.

Posibilul conducător a mai adăugat că s-ar putea ca tragera la sorţi a noii ediţii de campionat din Liga a II-a să fie amânată cu cel puţin o săptămână: „Sunt informaţii certe că nu mai puţin de 12 echipe din cele două serii ale Ligii a II-a nu s-au înscris încă pentru noua ediţie. Probleme sunt peste tot, şi în jumătatea estică, şi în cea vestică. Nu doar Poli Iaşi se confruntă cu probleme grave şi, dat fiind numărul mare al echipelor aflate momentan în imposibilitatea să se înscrie, nu este exclus ca tragerea la sorţi să fie amânată cu cel puţin o săptămână”.

Pagina 1 din 94

Follow us

Follow us