Sâmbătă, 31 Iul

Ultimul articol:04:37:47 AM GMT

Esti aici: Fotbal Ligi inferioare LIGA 4, ONOARE, PROMOTIE si AJF

LIGA 4, ONOARE, PROMOTIE și AJF

Cupa de Vară AJF – etapa a 5-a

Email Imprimare PDF

Voinţa Mailat şi Progresul Pecica merg cap la cap în prima grupă. În a doua, Şoimii Pîncota continuă parcursul fără greşeală, acumulând a cincea victorie din tot atâtea meciuri disputate.

AS Sederhat – Progresul Pecica 0-4. Dubla lui Cosmin Trif plus reuşitele lui Angel Ponta şi Ioan Pop au asigurat o victorie confortabilă a Progresului. Mihai Ţîrlea şi Emerich Hirmler au aliniat două nume noi, Iulian Badea, care a jucat la Pro Nădlac, şi Fabian Vereş, de la Înfrăţirea Iratoşu. La gazde a jucat tot meciul Sorin Madoş, fost echipier al Pecicăi (la West Petrom), în timp ce Plisca şi Toderaş au rămas doar pe bancă.

Regal Horia – Unirea Şeitin 0-3. Horia n-a reuşit niciun punct în primele 4 etape şi probabil abandonează competiţia. Site-ul oficial al Asociaţiei Judeţene de Fotbal a indicat victoria Unirii Şeitin la masa verde, motivând neprezentarea echipei gazdă.

CS Vladimirescu – Voinţa Mailat 1-2. Băieţii lui George Radu ar putea constitui şi sezonul viitor nuca tare a Ligii a 4-a. Cel puţin aşa anunţă prestaţiile de până acum din Cupa de Vară. Mailatul s-a impus pe terenul de la Vladimirescu, acolo unde se lucrează la strategia câştigării campionatului. Adrian Popa a marcat de două ori în contul trupei din Mailat, în vreme ce pentru Vladimirescu a înscris nou-sositul Carlos Burian.

Viitorul Satu Nou – Voinţa Macea 5-0. Doar o repriză au rezistat cei de la Macea pe arena din Satu Nou. Veteranul Marin Balint a deschis seria golurilor, l-a urmat Cosmin Brânduşe, Cristian Nagy a dat două goluri chiar dacă a jucat doar ultimele 25 de minute, iar Emanuel Pop a închis tabela.

Şiriana Şiria – Şoimii Pîncota 1-7. Pîncotanii n-au avut milă de Ioan Şold, fostul lor antrenor, şi i-au administrat actualei echipe a tehnicianului nu mai puţin de 7 reuşite. Au perforat poarta Şirianei Oaidă (2), Bilan, Răduţ, C. Gîlcă şi Morar (2). Team-ul din localitatea natală a lui Ioan Slavici rămâne cu „golul de onoare”, înscris de Brădean. A fost a doua reuşită a Şirianei în competiţie.

Aqua Vest Arad – Crişul Chişineu Criş 4-3

Meci cu garda jos între Aqua Vest şi echipa lui Claudiu Drăgan. Crişul a deschis scorul prin Puşcaş, dar „instalatorii” au întors rezultatul prin Liga şi Negociu, intrând cu 2-1 la pauză. Negociu a majorat diferenţa la reulare, apoi Sînt a făcut 4-1. Vizitatorii au revenit spectaculos pe final, când Andrei Pop a înscris de două ori. Amfitirionii au gestionat bine ultimele minute şi n-au ratat victoria.

Clasament grupa A: 1. Progresul Pecica 13 p (+15g). 2. Voinţa Mailat 13p (+14g). 3. CS Vladimirescu 7p. (+5g). 4. Unirea Şeitin 7p (-5g). 5. AS Sederhat 4p. 6. Regal Horia 0p.

Clasament grupa B: 1. Şoimii Pîncota 15p. 2. Viitorul Satu Nou 10p. 3. Aqua Vest Arad 8p. 4. Crişul Chişineu Criş 6p. 5. Voinţa Macea 4p. 6. Şiriana Şiria 0p.

„Partizanii” migrează spre Tauţ

Email Imprimare PDF

După un an petrecut la Înfrăţirea Iratoşu, grupul de fotbalişti din jurul lui Dănuţ Drida a decis să se îndrepte către nou-promovata Şoimii Tauţ. Astfel, din sezonul viitor, la trupa lui Claudiu Riviş vor evolua Tisza, Cotuna, Topai, Rafila, Lăzău, Fl. Iancu şi Drida. Toţi au evoluat împreună şi la Partizan Satu Mare până în urmă cu două campionate, când au şi ajuns la barajul de promovare, în ciuda faptului că nu au făcut antrenamente şi se întâlneau doar la meciuri. Au pierdut însă barajul în faţa celor de la AC Recaş, cu 7-0.

„S-ar putea să mai vină şi alţi jucători care au evoluat la Iratoşu. Mai avem nevoie şi de un portar”, a spus Dănuţ Drida. Şoimii Tauţ şi-a câştigat dreptul de a juca în Liga a 4-a după ce a câştigat detaşat seria B din campionatul Onoare. Băieţii lui Riviş au repetat isprava şi acum câţiva ani, dar atunci au cedat locul.

Vladimirescu mai face trei mutări

Email Imprimare PDF

Echipa din Liga a 4-a a bătut palma cu încă trei jucători, de la care aşteaptă s-o ajute să-şi îndeplinească obiectivul. Efectivului pe care-l are la dispoziţie Cristian Sculici urmează să i se alăture Răzvan Marinca (foto), Tudorel Dragu şi Carlos Burian. Toţi trei vin de la Avântul Târnova, echipă aflată pe punctul să abandoneze Liga a 4-a din cauza problemelor financiare. Dragu a jucat ultimele 6 luni la Curtici.

Până acum, la Vladimirescu au sosit Georgiu, Moţ, Vaştag, Varga, Savin, Kukucska şi Fabian, fiind reactivat şi apărătorul Boicu. Miercuri, trupa lui Sculici joacă în Cupa de Vară cu Voinţa Mailat, iar sâmbătă primeşte vizita maghiarilor de la Gyula.

Corpul observatorilor de arbitri din Liga a 4-a, în curs de remaniere totală

Email Imprimare PDF

Comisia Judeţeană a Arbitrilor e în curs de formare a noului corp al observatorilor. Forul care coordonează sectorul rezervat „cavalerilor fluierului” anunţă că vor fi 20 de locuri pentru liga a 4-a, 9 dintre ele deja ocupate astfel: Claudiu Tripa, Valentin Sabău, Doru Herţeg, Florin Dumitru (membri CJA), Mircea Axente (foto), Mircea Bondar, Dan Ologeanu, Mircea Toderici (observatori federali) şi Dumitru Buică (vicepreşedinte AJF, responsabil de resort).

Pentru celelalte locuri, s-au înscris în concurs următorii: Victor Ciurescu, Nicolae Dehelean, Dorin Vătran, Ioan Şandor, Mircea Roşca, Iosif Manuşov, Iosif Ackerman, Remus Vlad, Ioan Brănişcan, Dan Ologeanu jr, Adrian Apătean, Petru Mihuţa, Raul Pantiş, Ioan Alb, Petru Bîndea, Traian Enoiu, Nicuşor Forton, Mircea Gornic, Marin Negru, Gheorghe Petrişor, Cornel Tiulea, Marcel Vida şi Flavius Zbârcea.

Au fost respinse candidaturile lui Dan Teiceanu (lipsă categoria I) şi Ioan Stanca (probleme medicale).

Rezultatele concursului vor fi publicate joi.

În altă ordine de idei, CJ Arbitri a decis să accepte cererile depuse de Silviu Mocanu şi Emil Arsa, prin care cei doi solicită să fie menţinuţi în corpul de arbitri activi, chiar dacă sunt deja observatori federali în ligile 2 şi 3.

Cupa de vară, după etapa a treia

Email Imprimare PDF

Ultimele meciuri ale turneului organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad au adus modificări la nivelul primei grupe, acolo unde trei echipe împărţeau primul loc. Acum sunt doar două pe prima poziţie. Dincolo, Şoimii Pîncota are tot maximum de puncte.

Progresul Pecica – CS Vladimirescu 4-2. Formaţia lui Mihai Ţîrlea merge bine în perioada verii. Pecica a întrecut Vladimirescu după golurile lui A. Ponta, Trif, Vasilca şi Şiclovan. Pentru vizitatori, care s-au gândit şi la amicalul cu Gyula, a punctat Chevereşan, de două ori.

Voinţa Mailat – Regal Horia 8-0. Băieţii lui George Radu au trecut în viteză de formaţia care, în urmă cu câţiva ani, îşi propunea să joace în liga a treia. Lucrurile s-au schimbat radical în tabăra Regalului, unde joacă acum doar localnici. R. Mailat (2), Cip. Rus (4), Stănaia şi Ad. Popa au semnat în contul Voinţei.

Unirea Şeitin – AS Sederhat 2-1. Derby-ul zonal i-a revenit echipei lui Adrian Cap, care a marcat de două ori în prima repriză, prin Peşte şi Leuca. Sederhatul a revenit în actul al doilea, dar golul lui Şurtea a venit abia în minutul 89 şi a fost prea târziu pentru ca team-ul lui Plisca să împiedice primul succes al Unirii în turneu.

Voinţa Macea – Aqua Vest Arad 1-1, 2-3 la penalty-uri. Golurile din timpul regulamentar s-au marcat într-un interval scurt (56-59). Herlea a adus echipa lui Gigi Vânătoru în avantaj, dar Liga a egalat repede. La loviturile de departajare, cei de la Aqua Vest au fost mai concentraţi şi s-au impus, acumulând 5 puncte.

Crişul Chişineu Criş – Şiriana Şiria 4-0. A doua victorie a grupării conduse de Dani Cherecheş a venit în faţa celor din Şiria şi l-a avut pe Ciprian Brescan în prim-plan. Atacantul care a fost o vreme şi în vederile celor de la FC Timişoara a reuşit un hattrick, finalul completându-l Marocico. Trupa lui Ioan Şold şi cea din Horia rămân singurele fără punct după 3 meciuri.

Şoimii Pîncota – Viitorul Satu Nou 3-0 (f.j.). Echipa lui Ioan Jurău n-a ajuns la Pîncota şi pierde meciul la masa verde. „Şoimii” lui Ole Roşca s-au orientat rapid şi i-au invitat la o mişcare pe cei de la Banatul Sînicolau Mic, câştigând amicalul fără probleme.

Clasament grupa A: 1. Voinţa Mailat (14-1) 10p. 2. Progresul Pecica (15-4) 10p. 3. CS Vladimirescu 7p. 4. Unirea Şeitin 4p. 5. AS Sederhat 3p. 6. Regal Horia 0p.

Clasament grupa B: 1. Şoimii Pîncota 12p. 2. Viitorul Satu Nou 7p. 3. Crişul Chişineu Criş 6p. 4. Aqua Vest Arad 5p. 5. Voinţa Macea 4p. 6. Şiriana Şiria 0p.

Etapa următoare e programată miercuri, ora 18,00: AS Sederhat – Progresul Pecica (Adrian Butunoi – Marius Berar, Sebastian Pantea – Viorel Rachinoiu), Regal Horia – Unirea Şeitin (Aln Bolcaş – Sergiu Burcă, Mihai Herman – Mihai Jivan), CS Vladimirescu – Voinţa Mailat (Gabor Biro – Mihai Jivan jr, Nicolae Iacob – Ioan Şandor), Viitorul Satu Nou – Voinţa Macea (Paul Barta – Paul Ardelean, Marius Palcu – Dănuţ Cios), Şiriana Şiria – Şoimii Pîncota (Lucian Foda – Alina Mihoc, Leo Buda – Corneliu Tiulea), Aqua Vest Arad – Crişul Chişineu Criş (Loredan Bogdan – Gabriel Hărduţ, Claudiu Puicea – Romulus Babău).

CS Vladimirescu a remizat în Ungaria

Email Imprimare PDF

 

Băieţii lui Cristi Sculici au disputat un meci de verificare în Ungaria, contra echipei de ligă a treia din Gyula. A fost 1-1, golul trupei din Vladimirescu marcândul-l Victor Moţ.

Mitrea – Mureşan, Sighete, Muşat, Savin – Militaru, Dinu, Georgiu, G. Iancu – V. Moţ, Vaştag a fost primul unsprezece al celor din Vladimirescu, apoi au mai intrat Boloş, Tudoroiu, Istin, Borz şi Varga.

„A fost un meci bun, cu ritm alert. Sunt mulţumit de cum s-a mişcat echipa, mai ales că am aliniat un cuplu nou în atac”, a povestit Sculici.

Miercuri, CS Vladimirescu întâlneşte Voinţa Mailat, sâmbăta viitoare e programat returul cu Gyula, apoi urmează o săptămână cu amicale contra celor de la ACU şi Gloria Arad.

Pe 7 august, are loc prezentarea oficială a echipei. Pentru a marca momentul, la Vladimirescu vin Naţional Sebiş şi echipa din Mako, din liga secundă maghiară.

 

Cupa de vară – următoarele două etape

Email Imprimare PDF

Competiţia organizată de AJF Arad continuă sâmbătă. Trei fotbalişti sunt în stare de suspendare după ultima etapă – Bogdan Drecin (Voinţa Mailat), Lucian Bembe şi Liviu Patkany (Crişul Chişineu Criş).

Program şi delegări

Voinţa Mailat – Regal Horia

Radu Bîtea – Sorin Mămuleanu, Paula Condea – Ionuţ Leac.

Unirea Şeitin – AS Sederhat

Dumitru Buică – Paul Ursan, Ciprian Cosovan – Mircea Roşca

Voinţa Macea – Aqua Vest Arad

Mircea Ardelean – Emil Cristea, Codrin Ciocan – Gheorghe Sfăt

Crişul Chişineu Criş – Şiriana Şiria

Ioan Hidiş – Silviu Mocanu, Alexandru Hromei – Augustin Păcurar

Şoimii Pîncota – Viitorul Satu Nou

Cristian Coroban – Casian Băla, Florin Vesa – Nicolae Ardelean

Etapa următoare e programată miercuri: AS Sederhat – Progresul Pecica (Adrian Butunoi – Marius Berar, Sebastian Pantea – Viorel Rachinoiu), Regal Horia – Unirea Şeitin (Aln Bolcaş – Sergiu Burcă, Mihai Herman – Mihai Jivan), CS Vladimirescu – Voinţa Mailat (Gabor Biro – Mihai Jivan jr, Nicolae Iacob – Ioan Şandor), Viitorul Satu Nou – Voinţa Macea (Paul Barta – Paul Ardelean, Marius Palcu – Dănuţ Cios), Şiriana Şiria – Şoimii Pîncota (Lucian Foda – Alina Mihoc, Leo Buda – Corneliu Tiulea), Aqua Vest Arad – Crişul Chişineu Criş (Loredan Bogdan – Gabriel Hărduţ, Claudiu Puicea – Romulus Babău).

Stop la transferuri până la achitarea datoriilor

Email Imprimare PDF

Comisia de Competiţii din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad anunţă că echipele din Liga 4, Onoare şi Promoţie nu au dreptul să efectueze transferuri sau legitimări până când nu îşi achită datoriile către AJF.

În aceeaşi ordine de idei, comisia condusă de Adrian Lucaci a precizat că echipele au obligaţia să preschimbe carnetele jucătorilor care termină junioratul în acest ani (cei născuţi în 1991), dar şi că echipele au obligaţia să depună cererile de participare în campionat până pe 27 iulie.

Răsturnare de situaţie în cazul Dorobanţi

Email Imprimare PDF

Dacă zilele trecute se părea că echipa din eşalonul al patrulea se va desfiinţa, surse apropiate clubului susţin cu totul altceva. Din câte se pare, s-a găsit o modalitate de finanţare a clubului, care, astfel, va putea lua startul în viitorul sezon. Deocamdată nu se cunosc numele viitorilor conducători şi antrenori, aceste detalii urmând a fi stabilite până sâmbătă. Lotul de jucători va suferi modificări importante, având în vedere că Pistrui, Baul şi Paşca se pregătesc alături de Şoimii Pâncota, iar Vatştag şi Varga sunt aproape de CS Vladimirescu.

Dorobanţiul a depus armele

Email Imprimare PDF

Efectele crizei financiare globale se fac resimţite şi în liga a patra arădeană. AS Dorobanţi nu va mai continua activitatea şi în noul sezon, chiar dacă a încheiat campionatul pe poziţia a 15-a. „Am avut o şedinţă cu cei de acolo şi s-a ajuns la concluzia că nu se mai poate finanţa echipa. Cei care erau sponsori anul trecut au anunţat că nu mai pot să dea bani la echipă. În plus, aproape toţi jucătorii s-au îndreptat spre alte formaţii. Îmi pare rău, eu mi-aş fi dorit să cintinui munca acolo, dar nu mai aveam cum. Dacă s-ar fi găsit resursele financiare, am fi adus doi - trei jucători şi ne-am fi văzut de treabă în continuare. Dar aşa, nu mai puteam face nimic“, ne-a declarat ultimul antrenor al celor de la Dorobanţi, Ciprian Pistrui.

Acesta se pregăteşte acum cu Şoimii Pâncota, fiind aproape de un transfer la această formaţie. „De două săptămâni fac antrenamente cu Pâncota, dar încă nu am discutat la modul concret de un angajament aici. Sper să rămân, dar încă nu ştiu să spun cu exactitate“, a încheiat Pistrui.

Astfel, AS Dorobanţi e prima echipă care se retrage din viitorul campionat al Ligii a IV-a. La rând stau Universitatea Sebiş şi PRO Nădlac, ambele formaţii având şanse reduse de a se alinia la startul campionatului.

Universitatea Sebiş, aproape de retragere

Email Imprimare PDF

Universitatea Sebiş a încheiat sezonul precedent pe locul 10 în clasament, acumulând 46 de puncte, fiind o surpriză plăcută a Ligii a IV-a. Însă, echipa pregătită de Lucian Ciba (foto) nu are şanse mari să evolueze şi în noul sezon. Datorită problemelor financiare, primarul oraşului Sebiş se gândeşte şi la varianta de a desfiinţa această formaţie. „Deocamdată, nu ştim ce vom face cu echipa a doua a oraşului Sebiş. Dacă ni se va cere să cedăm locul din Liga a IV-a, atunci îl vom da şi probabil că formaţia se va desfiinţa. În cazul în care nu ni se va cere acest lucru, atunci vom continua şi în sezonul următor“, ne-a declarat Gheorghe Feieş.

Vladimirescu l-a luat pe golgeterul Ligii a 4-a

Email Imprimare PDF

Formaţia lui Cristian Sculici continuă campania de întărire a lotului. Sâmbătă, CS Vladimirescu a reuşit să-l legitimeze pe atacantul Victor Moţ, golgeterul ultimului campionat al Ligii a 4-a. Fotbalistul crescut de Romvest şi trecut pe la mai multe echipe din ligile 2 şi 3 a fost în discuţii şi cu cei de la AC Universitatea, dar nu s-a ajuns la un transfer.

Pe lângă Moţ, Vladimirescu a parafat şi mutarea mijlocaşului Vasilică Georgiu, care sâmbătă a jucat ultimul său meci în tricoului Avântului Tîrnova.

Până acum, în efectivul echipei de lângă Arad şi-au mai făcut apariţia nume importante, ca Dan Boloş, Bogdan Savin, Gerhardt Kukucska, Iosif Fabian şi Valentin Vaştag. Pe lângă Cupa de Vară în care e angrenată, formaţia lui Cristi Sculici are legate două duble amicale internaţionale, cu echipele maghiare din Gyula şi Mako.

 

Cupa de vară după etapa a 3-a

Email Imprimare PDF

Sâmbătă a fost o nouă zi de meciuri în competiţia organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal pe perioada verii. Lupta rămâne strânsă în prima grupă, unde nu mai puţin de trei grupări au adunat acelaşi număr de puncte la vârf. În cealaltă, Şoimii Pîncota e lider cu nouă puncte din tot atâtea posibile.

Unirea Şeitin – Progresul Pecica 2-8. Fraţii Ponta au făcut spectacol la Şeitin, într-un meci pe care gazdele vor să-l uite urgent. Cei doi fotbalişti ai lui Mihai Ţârlea au marcat şase din cele opt goluri ale Progresului Pecica, Angel a înscris de patru ori, iar Gheorghe de două. Arsene şi Trif au completat diferenţa, în vreme ce pentru echipa lui Adrian Cap au punctat Sala şi Peşte.

AS Sederhat – Voinţa Mailat 1-3. Nou-promovata în Onoare n-a rezistat în faţa celor din Mailat, care au înscris de trei ori, prin jucătorul al cărui nume de familie e identic cu cel al comunei, prin Vidac şi prin Rus. În contul Sederhatului a mişcat Ciprian Şurtea.

Regal Horia – CS Vladimirescu 2-8. Derby altă dată cu ecouri puternice, pradă uşoară acum pentru cei din Vladimirescu. În poarta Horiei a apărut Marcel Duşan, dar veteranul a fost mitraliat de Savin. Vaştag (2), Kukucska (2), Geanîm (2) şi Borz. Pentru Horia a marcat tizul celui mai mare fotbalist brazilian din toate timpurile, Pele. Una din diferenţe e că pe brazilian îl cheamă Edson Arantes do Nascimento, iar pe fotbalistul Horiei, Valentin.

Şoimii Pîncota – Voinţa Macea 3-1. Şoimii lui Mihai Roşca sunt la a treia victorie consecutivă şi, prin mişcările înregistrate, lasă să se înţeleagă că-şi depun candidatura la primul loc în viitorul sezon. Contra Voinţei Macea, Cosmin Gîlcă a făcut dubla, iar al treilea gol l-a semnat Emil Oaidă. Pentru gruparea lui Gigi Vânătoru a dat gol Gligor. La Pîncota a jucat şi Ciprian Malancu, de la CS Ineu.

Viitorul Satu Nou – Crişul Chişineu Criş 4-2. Team-ul lui Ioan Jurău, care aspiră la Liga a 4-a, a trecut de vecinii de la Criş. Trupa lui Claudiu Drăgan a fost mai bună în primul act, când a condus cu 1-0 şi 2-1 (goluri Marton şi Brescan), dar n-a avut forţă să facă la fel şi în repriza secundă. Veteranul Marin Balint, Emanuel Pop, Bojan şi Cristian Nagy au făcut ca Viitorul să ia toate punctele.

Şiriana Şiria – Aqua Vest Arad 0-3. Divizionara D condusă în ultima jumătate de oră şi din teren de Cristi Sandu şi Roli Balaj s-a impus la scor categoric pe terenul de la poalele cetăţii Şiria. Moisă, Neag şi Negociu au fost autorii golurilor celor de la Aqua Vest, la care Şiriana lui Ioan Şold n-a avut replică.

Clasament Grupa A: 1. Progresul Pecica 7p (11-2). 2. CS Vladimirescu 7p (15-7). 3. Voinţa Mailat 7p (6-1). 4. AS Sederhat 3p. 5. Unirea Şeitin 1p. 6. Regal Horia 0p.

Clasament Grupa B: Şoimii Pîncota 9p. 2. Viitorul Satu Nou 7p. 3. Aqua Vest Arad 4p. 4. Voinţa Macea 3p (7-7). 5. Crişul Chişineu Criş 3p. (6-8). 6. Şiriana Şiria 0p.

Târnova a luat jucători de la Atletico

Email Imprimare PDF

Echipa de liga a IV-a a început partida amicală împotriva UTA-ei cu numai puţin de opt juniori în primul unsprezece. Mihai Petcuţ şi Ioan Farcaş au reuşit să obţină acceptul lui Alexandru Meszar pentru trecerea la Târnova a grupei de jucători născuţi în anul 1992 de la Atletico. Astfel Pricope, Pantin, Şuşlak, Lazea, Toda, Homan şi Roşuţ vor evolua în următorul sezon pentru echipa antrenată de Mihai Petcuţ. Pentru disputa cu UTA, tehnicianul a apelat şi la jucători cu experienţă ca Georgiu, Marinca, Rus, Iancu, Ignea sau Mohamed, însă ultimii doi au efectuat un simplu antrenament cu „alb-albaştri”.

„Am reuşit să iau grupa de 92 de la Atletico, am adus şi câţiva jucători pentru a putea alinia o echipă pentru acest amical şi îmi propun să realizăm o echipă cu care să putem juca un fotbal frumos. Nu avem niciun obiectiv precis pentru noul sezon, domnul Farcaş mi-a spus că singura sa dorinţă e ca echipa să joace un fotbal plăcut“, a declarat Mihai Petcuţ. Acesta nu s-a putut baza la această partidă de verificare pe Arman, Dragu, Tout şi Carlos Burian, primii trei având probleme medicale, iar cel din urmă fiind încă în vacanţă.

„Ne vom baza pe o echipă formată în marea majoritate din tineret. Mai negociem cu Rus şi Iancu, care în sezonul trecut au evoluat la Curtici, dar şi cu Georgiu, pentru a-i ţine şi pe ei la echipă. Vom face antrenamente în fiecare zi, mă bucur că am ajuns la o înţelegere cu domnl Meszar în privinţa acestor jucători tineri de perspectivă. Sper să obţinem un loc în primele cinci în campionat, dar nu avem condiţii pentru a ne bate la promovare. Mă bucur că am reuşit să facem o bază sportivă frumoasă la Târnova şi vrem să avem un joc care să ne placă nouă în primul rând“, ne-a declarat Ioan Farcaş (foto), preşedintele celor de la Târnova.

Semlecana Semlac şi Şoimii Tauţ şi-au câştigat dreptul să joace în Liga a 4-a

Email Imprimare PDF

Cele două formaţii sunt învingătoare detaşate în „Onoare” clasându-se pe primele locuri ale celor două din al doilea eşalon valoric arădean.

Comuna natală a lui Helmut Duckadam are din nou echipă în elita aădeană după câţiva ani. Semlecana a fost preluată de Florin Moţ, cel care a stat în poarta unor echipe ca Telecom, Vladimirescu ori Victoria Nădlac şi are în componenţă mai mulţi fotbalişti care au jucat mai sus. Cel mai titrat om e fără îndoială Alin Volocaru, trecut pe la Vagonul, Telecom, UTA şi Minerul Motru. Pe lista experimentaţilor mai figurează Peii, Gabor, Nica şi Iftime, cu excepţia ultimului toţi fotbaliştii din echipă fiind originari sau stabiliţi în Semlac!

„Iniţial, obiectivul n-a fost promovare. Ne-am propus în tur să jucăm bine şi saă aducem lumea la teren. Am reuşit şi în fiecare deplasare am ajuns să fim însoţiţi de cel puţin 50 de suporteri. Cu puţină concentrare, puteam avea maxim de puncte, am pierdut 3 meciuri şi avem 2 egaluri. Doamna primar Letiţia Stoian e alături de noi şi am ajuns la concluzia că putem onora competiţia”, a povestit Florin Moţ. Semlecana s-a reunit la începutul acestei săptămâni şi, pentru Liga a 4-a, i-ar putea acapara pe Corbu şi Giulău.

Şoimii Tauţ a mai promovat în Liga a 4-a sub conducerea lui Claudiu Riviş, însă din raţiuni financiare, a cedat poziţia. Acum, lucrurile s-ar putea schimba. Pentru echipa din localitatea care deţine celebrul lac joacă destui fotbalişti care au respirat şi alt aer – Talpaş a jucat în liga secundă cu ACU, Cati Heteş, Bucur, Goldiş, Stein în a treia cu Telecom (primii doi), Şiria respectiv Ineu, în cazul ultimilor doi.

„Am câştigat detaşat campionatul, din toate punctele de vedere. Am avut o situaţie financiară stabilă şi un lot valoros. Din ultima discuţie pe care am avut-o cu domnul primar, am îneţeles că se face totul pentru a se juca în Liga a 4-a”, a punctat Riviş.

Semlecana e condusă de preşedintele Valentin Fîntînar şi dispune de următorul lot: Fl. Moţ, Raşca – Nichituţ, V. Gabor, Mărcuş, Iftime, Petrila, Andrei, S. Gabor, Cuciuleac, Topan, Nica, Condur, Volocaru, Peii, B. Stoian, Fervesi, Fekete, Măcicaş.

Gheorghe Pleş e preşedintele de la Şoimii Tauţ, care a mizat pe efectivul Ad. Popescu, Tamşa – I. Lionti, R. Roşca, Al. Bucur, Pleşiu, Uscă, Voţtinaru, Stein, Cl. Teacă, Cati, Husar, I. Stan, Vuia, Goldiş, Hanţig, Heteş, Talpaş.

 

Zi de meciuri în Cupa de vară

Email Imprimare PDF

Sâmbătă sunt programate meciurile rundei cu număru trei a competiţiei organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Arad. Toate partidele se joacă de la ora 18,00.

Unirea Şeitin – Progresul Pecica

Cristian Coroban – Alin Bolcaş, Sebastian Pantea – Ioan Şandor

AS Sederhat – Voinţa Mailat

Dorinel Herţeg – Silviu Mocanu, Flavius Riţa – Mircea Toderici

Regal Horia – CS Vladimirescu

Ioan Hidiş – Florin Dumitru, Lucian Cibian – Gabor Biro

Şoimii Pîncota – Voinţa Macea

Dumitru Vasile – Gabriel Hărduţ, Adrian Vasile – Emanoil Gherghel

Viitorul Satu Nou – Crişul Chişineu Criş

Dumitru Buică – Emil Arsa, Leontin Buda – Nicolae Ardelean

Şiriana Şiria – Aqua Vest Arad

Alin Deac (foto) – Zoltan Nagy, Sergiu Sechereş – Teodor Juşcă

 

Petcuţ îi cizelează la Târnova pe juniorii de 18 ani ai lui Atletico

Email Imprimare PDF

 

De când Avântul Târnova a decis să meargă pe mâna lui Mihai Petcuţ şi strategia grupării conduse de Ioan Farcaş s-a schimbat. Gruparea de Liga a 4-a este pe cale să-i adopte pe majoritatea componenţilor grupei de vârste 1992 de la Atletico, cu scopul de a-i creşte şi a-i oferi apoi fotbalului arădean la nivel de seniori. „Ne-am înţeles cu domnul Alexandru Meszar pentru Pricope, Pantin (foto, alături de Ionuţ Popa), Arman, Suslak, Lazea, Homan şi Toda, iar dacă Muţ şi Cuedan nu vor rămâne la UTA ni i-am dori şi pe ei. Din această grupă mai face parte şi Roşuţ, însă deocamdată nu ştim pe unde se află jucătorul. Intenţionez să-i antrenez pe aceşti jucători de 5-6 ori pe săptămână, iar în plus de asta să le ofer două jocuri. Unul amical, marţi şi celălalt oficial la finalul săptămânii, în campionatul Lgii a 4-a. Cu siguranţă, o să am o satisfacţie mai mare lucrând cu aceşti copii, decât returul trecut, la Ineu. Sper să contribui şi eu şi clubul Avântul Târnova la creşterea acestor băieţi pentru fotbalul mare”, ne-a declarat Mihai Petcuţ.

Tehnicianul Târnovei va mai conta şi pe o serie de jucători ceva mai experimentaţi, precum Marinca, Crişan, Dragu, Tout, plus Popa (Păuliş), Rus şi Iancu (Curtici) şi Ardelean (Şiria). De la Bistriţa a mai sosit şi Chindriş, un atacant de 20 de ani. Noua echipă a lui Petcuţ va debuta în meciurile amicale exact împotriva formaţiei fanion a Aradului, sâmbătă, de la ora 10, pe arena „Francisc Neuman”.

 

Cupa de vară AJF, după două etape

Email Imprimare PDF

O singură formaţie a porit lansat în turneul organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal. E vorba de Şoimii Pîncota, unica echipă cu maximum de puncte după două runde. Trupa din Pîncota e întărită cu Vali Fritea, Ciprian Pistrui, Cosmin Gîlcă, Laviniu Răduţ sau Cătălin Pleşescu, plus portarul Marius Rus.

Iată, pe scurt, rezumatul rundei cu numărul doi.

În grupa A, Progresul Pecica a câştigat la masa verde cu Regal Horia. Meciul nu s-a jucat, cei de la Horia invocând defecţiuni la mijlocul de transport. * Voinţa Mailat a trecut cu 3-0 de Unirea Şeitin, prin golurile marcate de R. Mailat, Hotăran şi Nistor. * CS Vladimirescu i-a depăşit pe cei de la Sederhat, a fost 3-1, cu reuşite semnate Savin, Kukucska şi Arhilie respectiv Tuef.

În grupa B, Voinţa Macea a obţinut prima victorie, 4-0 cu Şiriana Şiria. Golurile formaţiei din comuna care tocmai a găzduit Festivalul Părădăicilor le-au înscris Al. Gligor, Raţiu şi veteranul ex-utist Nădăban. * Aqua Vest şi Viitorul Satu Nou erau la egalitate, 2-2, la finele timpului regulamentar de joc (marcaseră Sînt şi Al. Roman respectiv Bojan şi Cos. Brânduşe). Băieţii lui Ioan Jurău au făcut diferenţa la loviturile de departajare, impunându-se cu 6-5. * Trupa lui Claudiu Drăgan de la Chişineu Criş s-a înclinat acasă în faţa Şoimilor Pîncota. A fost 2-0 pentru echipa care a terminat pe locul 2 ultima ediţie a Ligii a 4-a, prin golurile marcate de Oaidă (foto) şi Ov. Bulzan.

Clasament grupa A: 1-2. Voinţa Mailat, Progresul Pecica 4p. 3. CS Vladimirescu 4p (golaveraj inferior). 4. AS Sederhat 3p. 5. Unirea Şeitin 1p. Regal Horia 0p.

Clasament grupa B: 1. Şoimii Pîncota 6p. 2. Viitorul Satu Nou 4p. 3. Voinţa Macea 3p. 4. Crişul Chişineu Criş 3p. (golaveraj inferior). 5. Aqua Vest Arad 1p. 6. Crişul Chişineu Criş 0p.

 

Cupa României ia startul sâmbătă

Email Imprimare PDF

Competiţia unde se întâlnesc toate echipele eşaloanelor patronate în România de Federaţia Română de Fotbal e gata de sezonul 2010-2011. Cupa României începe sâmbătă, cu primul tur, unde doar două echipe arădene sunt angrenate, într-un duel direct. E vorba de Frontiera Curtici, câştigătoarea ultimei faze judeţene, care primeşte vizita Gloriei Arad, de la 17,30. Partida e arbitrată de un trio bihorean, cu Daniel Dumuţa, Marcel Blaga şi Călin Putyer, iar observator e Lucian Mandi, din Cluj.

Cealaltă echipă arădeană care trebuia să intre în Cupă, CS Ineu, beneficiază de respiro. Zărăndanii încă nu s-au organizat, dar au dat peste un adversar desfiinţat, Viitorul Sînandrei, aşa că FRF nu a programat jocul.

Gabor Biro, Mihai Jivan şi Robert Pantiş merg în Bihor, unde arbitrează Luceafărul II Oradea – Barcau Nuşfalău, iar Silviu Mocanu e observator la Poli 2002 – Becicherecul Mic.

Începe şi faza judeţeană

Pe 1 august ia startul şi faza arădeană a Cupei. Partidele din primul tur: Victoria Zăbrani – Mureşul Zădăreni, Inter Arad – FC Zimandu Nou, AS Aluniş – Viitorul Tisa Nouă, Mureşana Mîndruloc – Speranţa Turnu, Victoria Lunca Teuz Sînpaul – Semlecana Semlac, Voinţa Munar – FO Sînpetru German, Banatul Sînicolau Mic – Highişana Drauţ, Atletico Arad – Şiriana Şiria, Crişul Alb Buteni – Cetate Dezna, Flacăra Ţipar – Crişul Alb Şicula, CS Moneasa – Şoimii Tauţ, Şoimii Şimand - Naţional Sintea Mare, Andezitul Vârfurile – Dacia Beliu, Frontiera Pilu – Steaua Grăniceri, Progresul Nădab – Recolta Apateu, Speranţa Chier – Pro Gurba. Meciurile sunt programate de la 18,00, excepţie făcând cel de la Pilu, care se joacă de la 11,00.

 

Realitate tristă: tot mai puţini copii sunt atraşi de fotbal...

Email Imprimare PDF

FRF a anunţat recent o nouă competiţie dedicată juniorilor, un campionat naţional pentru cei născuţi în anul 1995. Situaţia de la Arad se prezintă în felul următor – scheletul echipei e format de Dan Cuedan şi Sandu Gaica. Sunt jucători de la formaţiile din oraş, în timp ce judeţul a oferit puţine variante, de la Sîntana, Tîrnova, Vinga ori Seleuş.

Antrenorii au încercat să mai dea o şansă tinerilor din afara oraşului şi au lansat zilele trecute apeluri în toată media arădeană către cluburi. Cuedan a fost şi la întâlnirea conducerii AJF-ului cu preşedinţii din „Onoare” şi le-a comunicat să-şi trimită tinerii la selecţie. Miercuri după-amiază, pe arena Şega însă, au apărut exact doi juniori, ambii de la Zăbrani. Doi. Chiar aşa să se fi ajuns?

Revenind, cei doi antrenori mai fac o încercare. Astfel, luni, de la ora 18,00, pe Şega, sunt aşteptaţi toţi juniorii născuţi în anul 1995, pentru selecţie în vederea Campionatului Naţional Under 16....

Pagina 1 din 12

Follow us

Follow us