Glorii arădene

Domide: „Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face la fel”








Elegant, ca şi în anii în care i se spunea „copilul teribil al fotbalului arădean”. Sobru, dar cu o mină senină. Peste toate, mişcat cu adevărat de onoarea care i s-a făcut. Greu de perceput, poate, dar, pentru Flavius Domide, Distincţia de Onoare a judeţului Arad, acordată acum – cu o săptămână înainte să împlinească 65 de ani – înseamnă enorm.

„Trebuie să-i mulţumesc foarte mult acestui oraş pentru că m-a crescut şi m-a format ca om şi fotbalist. Cred că am reuşit să-i dau ceva înapoi”. E o mai veche declaraţie a lui Domide, citită de Ionel Costin, cel care a propus acordarea titlului. Au trecut ani de când „Roşcovanul” a făcut acea mărturisire. Lucrurile stau la fel, doar că acum sentimentul pare şi mai profund.

Domide n-a folosit cuvinte mari în momentul în care a primit certificatul şi placheta acordată marilor nume ale Aradului, dar a fost cutremurător: „Sunt foarte onorat. Dacă ar trebui să o iau de la început, aş juca tot pentru UTA, până la adânci bătrâneţi. Fiul meu nu a putut să-mi calce pe urma, având un alt serviciu, dar vă promit cu mâna pe inimă că nepotul meu va câştiga această luptă ca să ajungă fotbalist mare!”.

Are 342 de meciuri jucate la UTA. Doar la UTA. Explică de ce, şi o face, pe cât de simplu, pe atât de frumos: „Pe vremea noastră era dragostea de oraş. Nici Brosovszky n-a vrut să plece din Arad!”

Printre alţii, Flavius Domide i-a avut alături pe prietenii şi vechii colegi, colaboratori sau elevi – Gabi Biro, Viorel Sima, Ion Bătrîna, Gheorghe Czako II, Christos Metskas, Emanoil Gherghel, Gheorghe Vaczi, Gheorghe Vânătoru, Adrian Lucaci, Nicolae Mitu ori Traian Indrieş.  „Mă bucur că am acordat această distincţie. E un gest făcut pentru marii sportivi, pentru marile personalităţi ale Aradului. Flavius Domide ne-a reprezentat cu cinste în anii de glorie ai echipei UTA”, a conchis Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.










Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Bravo Domide! Ma bucur pt. aceasta distinctie acordata acestui fotbalist de exceptie pe care l-a avut Aradul. Un om modest si cu un caracter aparte, a facut cinste orasului care a ajuns sa fie cunoscut in lume si datorita performantelor sale si a echipei UTA. Domnul sa te binecuvinteze!

    Radu (Canada)

    0
    0
  2. Felicitari Domide.
    Multa apa va curge pe Mures pina UTA va mai avea un jucator cu un joc asa de elegant ca Domide. Si acum i-mi aduc cu placere aminte de jocul frumos a lui Domide ( ca de altfel a-l intregii echipe).
    Ce dor ne este de acea UTA!!!!!
    A fost o data o echipa frumoasa iar acuma numai numele a mai ramas de ea si the h–i care o inconjoara.
    Sa ai o viata plina de bucurii Domide!!!!!!!!!!!!!

    0
    0
  3. multumim roscatule ptr tot ce ai facut ptr UTA si Arad!! ce sut iai dat in bot lui satmareanu2 in meciul ala de la bucuresti,l-ai pus in kr:))) ce mia mai placut! multa sanatate si ai grija de nepot sa te ajunga si chiar depaseasca!

    0
    0
  4. Gigi!Pot afirma cu certitudine ca dupa Ceala ai fost cel mai mare fotbalist al Arad-ului.Jocul tau elegant si eficace a incantat asistenta de pe oricare stadion.Modestia,sportivitatea si fair-playul te-au caracterizat.Dumnezeu sa te ocroteasca si sa te binecuvanteze pentru tot ceea ce ai facut la UTA.

    0
    0
  5. cel mai elegant si talentat fotbaltst roman sunt mandru pt ca il cunosc si traiesc in acelasi oras cu el

    0
    0
  6. Frumos gestul de a recompensa un talent.Il cunosc di-n curtea scolii de pe Oituz nascut polivalent;Bun hanbalist,un extraordinar fotbalist.;Cred ca a fost unul din cei mai buni aruncatori de la aut (adevarate lovituri de corner).

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button