Glorii arădeneUTA AradzTOP ARTICOLE

UTA – Steaua Roşie Belgrad, în reeditarea „dublei” din 1971 cu invitaţi speciali





Cu sprijinul autorităţilor locale, în special ale consilierilor Ionel Costin şi Ovidiu Moşneag şi al Old Boys UTA, luni avea avea loc a 4-a ediţie a „Memorialului Legendelor”. „O sărbătoare a Aradului, prin care se promovează un brand al oraşului nostru”, după cum spunea azi la conferinţa de presă consilierul Ovidiu Moşneag. Cu această ocazie, pe stadionul Francisc Neumann va fi organizat un meci între foştii fotbalişti ai UTA-ei şi cei ai celebrei echipe sârbe Steaua Roşie Belgrad. De fapt o reeditare a confruntării dintre cele două formaţii „alb-roşii” din 1971, anul în care „alb-roşii” au eliminat Feyenoord Rotterdam din Cupa Campionilor Europeni.

Atunci, UTA era scoasă din competiţie de sârbi după un dublu insucces, 0-3 şi 1-3. „Sunt fericit că după 10 ani de când sunt la cârma Old Boys UTA am reuşit să organizăm un asemenea eveniment important. Vorbim, totuşi, despre un club câştigător a două Cupe ale Campionilor Europeni. Sper ca luni să avem un stadion plin şi vom dedica anul acesta Memorialul celui ce a fost Alexandru Dan”, a declarat Gheorghe Vaczi, preşedinte Old Boys UTA.

La întâlnirea de azi cu presa s-au mai aflat Gabor Biro, Dorel Cura, Mihai Ţârlea şi Sandu Gaica. „Am fost prezent la meciul din 1971. Personal, nu credeam că voi putea revedea această forţă europeană la Arad. Este un merit exclusiv al organizatorilor şi cred că nu există judeţ în România în care să se organizeze asmenea evenimente”, a afirmat Gabor Biro.

„Este o muncă începută de ani buni de către aceşti oameni de a dezvolta brandul Aradului. Munca mea, ca preşedinte AJF, este ca acest brand să meargă şi spre FRF. O să încerc să îl aduc la Arad şi pe Mircea Sandu, fie cu această ocazie, fie cu proxima iniţiativă de acest fel”, ne-a mărturisit Dorel Cura

 „Din păcate UTA de azi mai are puţini suporteri. Un lucru indamisibil. Sper ca prin aceste acţiuni să readuce lumea spre stadion”, a spus Sandu Gaica. „Din punctul meu de vedere este cel mai important eveniment al fotbalului arădean în 2012. Sper ca oamenii să înţeleagă acest lucru şi să răspundă cum trebuie, să avem un stadion cât mai plin”, a punctat şi Mihai Ţârlea. „Vom încerca să fim la înălţimea oaspeţilor noştri. A fost foarte greu să îi aducem, dar am reuşit până la urmă. Îi vom întâmpina la frontieră, apoi vor avea o întâlnire cu autorităţile locale”, a completat Ionel Costin.

Trebuie spus faptul că delegaţia celor de la Steaua Roşie Belgrad va conţine 20 de foşti jucători care vor evolua împotriva UTA-ei, plus opt dintre foştii adversari ai arădenilor din 1971: Acimovic, Dujkovic, Djoroc, Krivokuca, Klekovski, Mihajlovic, Karasi şi Filipovic. Nu trebuie omis stafful tehnic, fiind aşteptat chiar şi preşedintele grupării sârbe, Vladan Lukic.

Invitaţi speciali sunt foştii fotbalişti Pojoni, Duckadam, antrenorul Jackie Ionescu şi nu în ultimul rând Miodrag Belodedici, fostul campion al Europei cu Steaua Roşie Belgrad, în 1991. Să mai spunem că evenimentul are loc începând cu ora 17, iar, în deschidere, se va disputa un meci de copii.

Cei de la Old Boy’s UTA își mai propun s-a aducă laAradun alt adversar întâlnit în cupele europene. Este vorba de fomația austriacă Austria Salzburg, pe care a UTA a eliminat-o din Cupa UEFA, în ediția 1971-1972.









Un comentariu

  1. In acea perioada, eu aveam 10 ani si am vazut meciul la TV. Steaua Rosie Belgrad , era o putere mare la acea vreme pe plan fotbalistic.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button