Petschovsky și regăsirea spiritului alb-roșu, în UTA – Craiova Maxima
Atmosferă aproape ireală, ieri, în Polivalenta arădeană, la întâlnirea marilor fotbaliști ai Aradului și cei din Craiova, al cărei final a lăsat acea senzație pe care nu mai vrei s-o pierzi.
Atașamentului tuturor față de UTA i-au fost testate limitele până la extrem de tot ce s-a întâmplat cu echipa în ultima perioadă. Dar ieri, când legenda lui Iosif Petschovsky a fost repovestită, galeria utistă a creat un cadru pe măsura fotbaliştilor din teren. Iar când cântecul „De la Dunăre, la Sena” s-a auzit, totul a devenit emoționant, peste măsură. Craiovenii trăiesc vremuri oarecum asemănătoare, așa că, împreună cu utiștii, i-au aplaudat din toată inima pe suporteri. „A fost cel mai frumos meci de când joc eu la old-boys”, a mărturisit Adi Ungur, golgeter și la UTA și la U Craiova în anii 90.
Un gol marcat de Laci Petschovsky
Evenimentul a primit o greutate enormă prin prezența la Arad a lui Ladislau Petschovsky. Fiul lui „Csala” oferă o prezență distinsă și carismatică și a produs bucurie sinceră în rândurile celor care au trăit o zi de neuitat. Pe teren a fost spectacol, exact așa cum erau așteptările. A fost 7-7 (goluri Nădăban, Lazăr, Toderaș, Țîrlea, Mutică, Burtea, Negrău / Negrilă, Ungur 2, O. Popescu 2, Ungureanu 2). S-au executat și lovituri de departajare, toate transformate. Pentru ultima, Gyuri Vaczi și Ionel Costin l-au invitat pe Petschovsky III, care a fost elegant față în față cu Silviu Lung și mingea s-a dus în plasă. „Le mulțumim fanilor pentru atmosfera creată, a fost ceva special”, a fost mesajul fotbaliștilor.
* Vizita Craiovei, care i-a dedicat câteva clipe lui Costică Ștefănescu, a readus în memorie bucuria de altă dată a fotbalului. Oltenii arată uniți, și, în jurul lor, momentele solemne pot fi combinate fără avertisment de cascade de râs.
* Aurel Țicleanu, antrenor la UTA în 1991, a avut bucuria să-și revadă vechii colaboratori, fostul mijlocaș întreținându-se mult cu Mihai Țîrlea, fostul lui coleg de la Sportul și secund de la UTA, Dănuț Ifrim sau Dan Pîrvulescu.
* În frunte cu Roland Nagy, Radu Anca și Alexandru Meszar, fotbaliștii de la UTA Bătrâna Doamnă au fost in corpore la joc. De la UTA, ca în multe alte ocazii, n-a apărut vreun oficial, în schimb mijlocașul Dragoș Firțulescu a sosit la meci, el povestind cu Silviu Lung.
* Trei din fotbaliștii UTA-ei de sâmbătă au jucat și la U Craiova în trecut – Dorel Mutică, Adi Ungur și Vivi Vancea. Primul a rămas în alb-roșu acum, ceilalți doi îmbrăcând echipamentul Campioanei Unei Mari Iubiri.
* Aurel Beldeanu a sosit mai repede decât colegii săi la Arad, el fiind observator vineri seară la Poli – Corona, ultima fiind echipa de care tocmai s-a despărțit Țicleanu. Beldeanu, al cărui fiu a jucat puțin la UTA, a participat și sâmbătă dimineață la ceremonia de la cimitirul Eternitatea, acolo unde un preot a ținut o slujbă de comemorare a lui Iosif Petschovsky, apoi utiștii au depus coroane la mormintele celorlalți titani de odinioară.
* Petschovsky III, Flavius Domide, Gabor Biro, Dorel Cura, Vaczi, Costin și Iosif Matula, cel care intermedia istorica vizită de la Rotterdam acum trei ani, au oferit la finalul meciului trofee. „Staff-ul” veteranilor de la UTA i-a cuprins și pe Christos Metskas, Ioan Tăuceanu, Viorel Sima (tachinat pentru întârziere, pusă pe seama faptului că pe când juca era rezervă) sau Mircea Axente.
Duminică, 5 octombrie 2013
Sala Sporturilor Victoria, Arad
UTA: Lovasz, Szabo – Lazăr, Nadiu, Hirmler, Mutică, Radu, Nădăban, Burtea, Țîrlea, Neamțiu, Toderaș, Negrău, Vânătoru, Grad, Mitu.
Craiova Maxima: Lung – Donose, Negrilă, Ungureanu, Beldeanu, Tilihoi, Țicleanu, Vancea, Ungur, O. Popescu.
Arbitru: Marcel Vida.
Radu Romanescu
TOTUL A FOST LA SUPERLATIV ,EMOTIONANT, MAI PUTIN PREZENTA
TOTUL A FOST LA SUPERLATIV,EMOTIONANT,MAI ALES PT ACEIA CARE IA VAZUT JUCAND PE ACESTI JUCATORI, MAI PUTIN PREZENTA
RESPECT GALERIEI UTA ARAD PENTRU CA AU FOST PREZENTI FORZA UTA PANA LA MOARTE!
ma bucur sa aud vesti despre UTA Bătrâna Doamnă si fotbalisti de glorie ,
dar pe cind vesti si despre actualele victorii, mult poate prea mult asteptate,
cu bine,