UTA Arad

Todoran: „Nu mă așteptam ca UTA să joace atât de bine, în aceeași formulă se va promova fără baraj la anul”





Antrenorul în acte al Voluntariului (se știe că Florin Marin e șeful staffului tehnic), Dinu Todoran a recunoscut după meciul de azi că a avut o exprimare nefericită după partida tur. „Am fost înţeles greşit, nu am spus că UTA e echipă din Liga a 4-a. Dimpotrivă, au fost două manşe foarte grele. Nu mă aşteptam ca UTA să joace atât de bine. Îl felicit pe Roli Nagy pentru felul în care a pregătit meciurile. UTA e o echipă tânără, frumoasă. Dacă se menţine nucleul de jucători şi acelaşi antrenor se va promova fără baraj”, a spus fostul mijlocaș al Farului.

La rândul său, Todoran a recunoscut că UTA nu a avut parte de un tratament prea bun din partea FRF prin programarea celor două baraje într-un interval atât de scurt. „E greu pentru o echipă să joace patru meciuri într-un timp atât de scurt. Dar, până la urmă noi ne bucurăm că am rămas în Liga 1, avem o vacanţă foarte scurtă, apoi ne pregătim pentru sezonul viitor. Am jucat cu cap împotriva unei echipe frumoase. Terenul a fost în avantajul nostru, UTA trebuie să atace, să construiască. Nu ne fac cinste imaginile cu jucătorii dând apa de pe teren, dar am înţeles că la Arad se construieşte un stadion nou”, a adăugat tehnicianul ilfovenilor.









Un comentariu

  1. Da se construieste, dar nu se mai termina. Falca sarbatoreste victoria il doare in dos de UTA. Si-a atins scopul !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button