Fotbal judetean

Gurban, vice Adi Rusu: „Am luat o opțiune bună pentru promovare”





Până la urmă, în manșa tur a barajului de promovare, singura schimbare din „unsprezecele” cu care Aslău a început majoritatea partidelor din returul Ligii a IV-a Arad, a fost cea care l-a vizat pe Adrian Gurban. Fundașul central i-a luat locul experimentatului Adi Rusu (accindentat la genunchi și aflat doar pe margine în calitate de „dirijor” în absența lui Aslău) și s-a achitat destul de bine de sarcini. Ba a și avut două ocazii importante de a deschide tabela. „M-au jenat puțin fundașii lor la acea dublă ocazie. Îmi pare rău în special de acel șut ce s-a dus puțin peste, razant cu transversala. Oricum, e bine că am câștigat și am luat o opțiune bună pentru promovare, în jur de 55-60%”, a spus fotbalistul de 26 de ani.

Gurban a recunoscut că, poate, s-ar fi așteptat la o victorie și mai clară în meciul de azi. S-au dat răniți înainte, dar nu e deloc așa. E clar că fac antrenamente, altfel nu ar fi fost scorul acesta strâns. Au echipă cât de cât bună, dar putem să-i batem și în retur. Păcat că nu-l avem nici săptămâna viitoare pe antrenorul nostru pe bancă, contează acest lucru, deși îl mai auzeam și de după gard. Dar, și Adi Rusu ne-a dirijat bine de pe margine”, a mai spus cermeianul.

Fiindcă nu a evoluat prea multe minute oficiale în această primăvară, Adi Gurban a recunoscut și că: „E puțin greu pentru mine. Nu prea simt jocul întotdeauna cum ar trebui și asta pentru că nu am prea multe jocuri în picioare. Dar, încerc să nu mă complic, să fac exact ceea ce-mi cere antrenorul și să-mi ajut echipa la acest baraj. Mai avem 90 de minute până să ne îndeplinim obiectivul în acest sezon și e nevoie de toată lumea”.

FOTO: Viorel Musca









Un comentariu

  1. Bv adi un baiat serios de mare caracter pe care te poti baza in teren cat si ca om in afara terenului .Pot zice ca sunt bucuros sa il am pe lista de prieteni pe adi de la o echipa unde am jucat impreuna ,multa bafta si la cluj

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button