UTA Academie

Oprescu: „Încă suntem la un nivel moale, dar vrem să progresăm de la meci la meci”





UTA Under 19 a debutat cu o victorie în ediția 2016-2017 a Ligii Elitelor la fotbal, dar jocul a scârțâit în fața unei formații LPS Satu Mare foarte incomodă. De altfel, trupa lui Nastai a deschis tabela, dar Adi Petre a întors scorul cu golurile din minutele 36 și 54.

Până la urmă, importante rămân punctele, dar și faptul că antrenorii au observat aspectele la care mai au de lucrat. „Victoria este importantă în special pentru moral, căci, în rest, trebuie să recunoaștem că jocul încă suferă și, din păcate, cred că va mai suferi o perioadă. Încă suntem la un nivel moale, cei de la Satu Mare au avut o agresivitate mai mare decât noi, deși, atât eu, cât și Cristi Păcurar, le-am atras atenția jucătorilor noștri să nu ne lăsăm surprinși. Am încercat de prea multe ori să ieșim cu posesie din apărare, nu am prea reușit, iar adversarul a recuperat rapid mingea și de acolo din două-trei pase în adâncime au fost foarte periculoși. De altfel, dintr-o astfel de fază au și reușit să marcheze, deși revin și vă spun că le-am explicat băieților noștri că în fotbal pasa în adâncime e cea mai periculoasă pentru propria-ți poartă. Sperăm să progresăm de la meci la meci, atât ca echipă, cât și ca individualități. Se știe că obiectivul numărul unu este promovarea câtor mai mulți jucători la prima echipă, iar, dacă se poate, normal că ne dorim și o clasare cât mai bună în campionatul Elite”, a explicat Dan Oprescu, unul dintre tehnicienii UTA-ei II.

În etapa din weekend, UTA Under 19 stă, iar sâmbăta viitoare joacă în „fieful” Centrului de Excelență Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button