Fotbal judetean

Ponta, Pocol și Timiș – ținte ca și bifate la Ineu, Sculici a pus mână și pe fiul unui fost zărăndan





Cea mai harnică prim divizionară județeană a fost CS Ineu. Aceasta a sunat adunarea luni după-amiază în aproximativ aceeași formulă cu care a încheiat turul. A lipsit doar Mașniță, în timp ce Zdrențan s-a transferat la UTA, iar Botaș e plecat în Germania.

În rest, toți fotbaliștii au rămas pe loc, lângă ei urmând să vină și alții, pentru o mai mare calitate a lotului. În primul rând, în Țara Zărandului a ajuns Sergiu Balaci, un talent zonal, fiul lui Dacian Balaci, fost fotbalist al Ineului. Acesta are 17 ani, e mijlocaș ofensiv și a semnat deja cu „alb-albaștri”. Luni, mai sunt așteptați alți doi juniori născuți în anul 1999, de la Oradea, un portar și un fundaș dreapta. S-a mai negociat și cu Daniel Timiș, un mijlocaș ofensiv de 19 ani, care a evoluat la noua echipă a Pîncotei în prima parte a sezonului.

La nivel de seniori, Hulbăr l-a convins pe fostul său coleg de la Gloria, Mihai Pocol (foto), să vină din nou în Liga a 4-a Arad. Atacant de meserie, zălăuanul a evoluat în Liga a 4-a Arad în sezonul 2013-214. Pentru mijlocul terenului, pe postul pe care a evoluat Zdrențan în toamnă, Sculici l-ar dori pe Marcel Ponta. Fotbalistul crescut de Romvest este din Bocsig și și-ar dori o revenire în circuit la 34 de ani.

Ineuanii fac zilnic antrenamente, urmând să plece și într-un cantonament la Moneasa, între 29 ianuarie și 5 februarie. Zăbrani (în dublă întâlnire), Crișul Sânandrei, Socodor și Sebiș sunt adversarii din amicale bătuți în cuie până acum, dar mai sunt de stabilit alte trei confruntări. „Dacă toți jucătorii cu care ne-am înțeles până acum verbal rămân cu noi, în principiu mai căutăm doar un atacant. Nu cred că vom avea probleme să-l aducem, mai ales că la Ineu nu mai există datorii. Micile problemele de ordin financiar le-am lăsat în urmă, oferim cazare și masă și, eventual școlarizare și condiții de pregătire la nivel de ligile superioare”, spune Ionuț Benea, directorul sportiv al Ineului.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button