UTA Arad

UTA vrea să desfacă șampania pe „Gloria”, în timp ce „Motorul” se pregătește de Liga 1! 600 de mii de euro – investiția Primăriei





În sfârșit, Primăria Arad, proprietara bazelor sportive din municipiu a venit cu un plan de bătaie pentru echipa emblemă a orașului, condamnată să joace în noroi în toamna anului trecut. Prin vocea vicelui Călin Bibarț am aflat că UTA va avea două case în stagiunea de primăvară, respectiv „Motorul” pentru primele două meciuri acasă și „Gloria” pentru lunile aprilie și mai. În rest, s-a vorbit despre certitudinea transformării arenei din Aradul Nou într-una de Liga 1 până la 1 iulie, în așa fel încât „Bătrâna Doamnă” să-și poată trăi visul accederii în elită.

De ce doar din aprilie la Bou’ Roșu?

…este întrebarea la care Bibarț a fost rugat să răspundă, în condițiile în care starea gazonului de pe „Motorul” era demult cunoscută și s-a pierdut timp prețios în demararea lucrărilor de amenajare a „Gloriei”. „Asta a fost situația, nu vă pot da un răspuns concret. O să încercăm să ne mobilizăm pentru a termina lucrările de amenajare a tribunelor, cu o capacitate în jur de 2 mii de locuri, a vestiarelor și tot ce se mai cere pentru omologarea stadionului <<Gloria>> pentru Liga a 2-a cât mai repede. Dar, am dorit să dăm un termen realist pentru finalizarea lor. Dacă le vom termina mai repede cu atât mai bine”, a menționat viceprimarul Aradului. Conform acestui grafic, UTA urmează să joace partidele de acasă, cu Metalul Reșița și FC Brașov, tot pe „Motorul”, iar Luceafărul Oradea e prima echipă ce va fi găzduită de „roș-albi” pe „Gloria”, pe 1 aprilie.

„Motorul”, bun de joc pentru Liga 1

…ar fi pariul administrației locale pentru vara acestui an. Călin Bibarț susține că în momentul în care bugetul pe 2017 va fi bătut în cuie, urmează demararea lucrărilor la arena din Aradul Nou. „Să sperăm că Guvernul domnului Dragnea nu ne va întârzia cu bugetul. În momentul în care îl avem aprobat, facem licitația și demarăm lucrările la Motorul, pe care îl dorim la nivel de Divizia A. Vor fi lucrări la gazon, drenaj, irigații, iar numărul de locuri din tribune se va ridica la 4.000. Investiția este de 600.000 de euro, pentru că ulterior dorim să rămână al doilea teren al echipei UTA”, a mai susținut vicele lui Falcă.

Gazon de invidiat, unic în țară

Alexandru Meszar, în calitate de părinte al proiectului UTA, deține detaliile tehnice privind gazonul ce va „răsări” pe „Motorul” până în vară. „Vorbim despre un gazon de ultimă generație, fără pământ sub el, deci noroiul e exclus din start. Va fi un gazon unic în România, pe care o să-și dorească mai toate echipele să-l calce. Eu, personal, am călcat pe un gazon asemănător la Manchester City. E din iarbă naturală perfectă,  fără smocuri, fără pământ , nu se îngălbenește, nu îngheață. După finalizarea acestei lucrări, sunt sigur că arena Motorul va rămâne în continuare pe canalele media naționale, la modul pozitiv, de această dată”, a explicat Meszar, care știe ce e de „cârpit” pe „Gloria”: „Vom umple micile gropi din gazon, îl vom nivela și-l vom tunde scurt, căci acum iarba nu corespunde meciurilor sau antrenamentelor de fotbal”. Revenind la tipul de gazon ce se va monta pe „Motorul” și – probabil – și pe arena „Francisc Neuman” va fi Mastergrass. Acesta este folosit îndeosebi în Premier League și în țările nordice pentru a rămane intact la ploaie și la temperaturi cu minus. Noul gazon (în care procentul de iarbă artificială ajunge până la 4%) va costa aproximativ 200.000 de euro.

Angajament ambițios, sincronizarea trebuie să fie perfecta”

Pe de altă parte, șeful UTA-ei a atras oarecum atenția asupra importanței respectării termenelor de lucru. „Apreciem eforturile Primăriei, partenerul de nădejde și pilonul cel mai important în acest proiect, care – practic – asigură 80% din bugetul clubului. În acest context, e normal și firesc să vină soluția pentru infrastructură din partea ei. Angajamentul e ambițios, trebuie să existe o sincronizare perfectă, în așa fel încât să repectăm întocmai termenele. Vorbim despre două omologări, una pentru <<Gloria>> până pe 30 martie și alta, pentru <<Motorul>>, până undeva pe 15 iulie”, a adăugat Meszar, care a ținut să mai spună că transformarea Gloriei în arenă de Liga 1 nu era o soluție „din alte motive”. „Decât să începem sezonul în afara Aradului, la Șiria sau Pîncota, am preferat să rămânem pe <<Motorul pentru a nu-i plimba pe suporterii noștri prin județ”>>, a completat Alexandru Meszar.

Răspunde cineva pentru aruncarea în noroi a zeci de mii de euro?  

Călin Bibarț a promis că revine cu un răspuns după ce studiază contractul încheiat în luna octombrie cu GreenField Sport Oradea. Practic, firma de pe Crișul Repede s-a angajat că după înțeparea gazonului și umplerea sa cu un nisip special și semințe de iarbă ce germinează rapid,  gazonul de pe „Motorul” va fi bun de joc. Dar, s-a întâmplat exact contrariul, UTA jucând – practic – în noroi derby-u cu ASU Poli. Toate astea contra a câtorva zeci de mii de euro din banii arădenilor, pe care Primăria ar trebui să-i recupereze, măcar o parte dintre ei, având în vedere dezastrul din Aradul Nou. Asta dacă au inclus anumite clauze în contract, iar dacă nu au inclus cineva trebuie să răspundă pentru aceată omisiune.

Precizarea Primăriei privind „speța” GreenField Sport Oradea a venit în cursul după-amiezii și este următoarea: ”La arena Motorul, în toamna anului 2016, au fost executate lucrări de îmbunătăţire a gazonului (a fost introdus nisip care să dreneze). Din păcate aceste lucrări nu au dat rezultatul scontat, dar investiţia nu este pierdută, deoarece nisipul introdus rămâne ca suport pentru viitorul gazon. Valoarea acestor lucrări a fost de aproximativ 15.000 euro, pentru ambele terenuri ale bazei Motorul”.

Conviețuire cu atleții

Așadar, începând cu partida cu Luceafărul Oradea, UTA se mută în casa provizorie „Gloria”. Se știe că atleții care-și desfășoară activitatea pe stadionul de la Bou’ Roșu și-au manifestat deja public nemulțumirea față de faptul că fotbaliștii ar putea distruge cu crampoanele lor pista de tartan. „Sunt destule arene din lume cu piste de atletism, în care fotbalul și atletismul conviețuiesc bine mersi. Pe lângă asta, o să avem grijă să nu afectăm acea suprafață de tartan, care, după părerea noastră, și așa este puțin uzată. Până la urmă, vorbim doar de două luni de zile de conviețuire, căci echipa UTA se va întoarce pe <<Motorul>> din vară”, a explicat Alexandru Meszar. „Indiferent de ceea ce spunem noi acum, vor fi contestatari în special din rândul practicanților atletismului. Dar, e o decizie pe care Primăria și-o asumă, iar în cazul în care se deteriorează ceva suntem dispuși ca într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat să finanțăm reabilitarea acelei piste”, a completat Călin Bibarț.

Când se întoarce UTA pe „Francisc Neuman”?

…este o altă întrebare la care Călin Bibarț nu are un răspuns clar. Dincolo de lucrările la tribune, ce sunt finanțate din fonduri locale, viceprimarul Aradului atrage atenția asupra unui alt aspect ce ar putea „înghiți” timp prețios. „După cum se știe, Compania Națională de Investiții ne-a promis o co-finanțare de 2,5 milioane de euro. Noi sperăm ca banii să vină la timp, ei fiind destinați în special pentru gazonul special pe care-l pregătim și acolo. Așadar, cumva depindem și de aceste fonduri. Oricum, eu zic că în 2018, echipa va juca pe stadionul nou”, a încheiat Bibarț.

FOTO: Ciprian Petcuț

15 comentarii

    1. Dl Popescu pare a fi din partea firmei. Adevarul este ca prognoza de precipitatii era clara, firma nu trebuia sa se bage la asemenea lucrare, cind era usor de concluzionat ca nu va reusi un rezultat , cit de cit ( din cauza perioadei ploiase si a temperaturilor-chestii simple de gandit si previzionat). Acum dl Popescu lasa sa se inteleaga ca Primaria a vrut cu orice pret sa se faca ceva. desi le-ar fi spus ca rezultate nu vor fi. Acuma sa mai faci , din nou, lucrari cu aceiasi firma, care ti-a promis ceva si nu a facut, este o greseala, odata ca ceea ce au facut nu a avut rezultat, iar acum perioada este scurta si un drenaj facut aiurea, nu va da rezultat. Si de ce sa sapi, pentru drenaj, daca nu pui si incalzire ?. In plus, un gazon englezesc facut la Oradea, ” cu 4% artificial” , nu poate fi mai bun ca cel de pe Gloria, unde luni la rand, dupa ce s-a pus a avut pete galbene si maronii, desi nu a fost calcat decit de pasarile migratoare, de sportivi, mai deloc. Nici azi nu este teribil pentru fotbal . Nu il apar eu pe autorul articolului, dar a scrie : „autorul sa nu mai scrie neadevaruri ” arata chiar a tupeu, mai ales ca se redau pasaje lungi din declaratiile celor care au anuntat actiunea asta, care eu cred ca facuta in pripa si cu o firma de discutat, nu va da nimic bun.

      0
      0
  1. Referitor la „aruncarea in noroi a 80 mii de euro”…
    – 66.631,06 lei, nu-s 80.000 de euro!!! (desi contractul era cu cateva zeci de mii de lei mai mult, insa firma din Oradea a considerat ca unele lucrari din contract nu-si mai au rostul, avand in vedere conditiile meteo la data aceea)
    – firma din Oradea nu a promis, citez: ” Așadar, la următorul meci al echipei pe terenul Motorul ar trebui să se vadă primele rezultate, cu mențiunea că, totuși, adevărata schimbare, adică un gazon sănătos și frumos, clubul va avea de abia în primăvară.” (mai pe larg: http://www.sportarad.ro/2016/10/25/motorul-pe-mana-specialistilor-terenul-va-arata-mai-bine-la-urmatorul-meci-dar-adevarata-schimbare-se-va-vedea-in-primavara/)
    – verificand datele meteo din acea perioada, 21 octombrie – 12 noiembrie 2016, se constata:
    21-23 oct. peste 20 litri apa/mp
    25-27 oct. 15 litri apa/mp
    urmeaza exact o saptamana fara precipitatii, dupa care,
    06-10 nov. peste 15 litri apa/mp
    12-14 nov. PESTE LITRI APA/MP!!!
    De mentionat, ca temperaturile pe aceeasi perioada, nu depaseau 10-12 grade(mai putin in data de 3 si 7 noiembrie, iar in noiembrie (01-14) temperaturile minime au fost de 0 – +5 grade

    In concluzie, ar fi bine ca autorul sa nu mai scrie neadevaruri si sa verifice in prealabil toate datele „problemei” (data ordinii de incepere, datele financiare referitor la contract, dar mai ales situatia meteo!!!)

    Hai UTA!

    0
    0
  2. 1 Ca sa faci drenaj, trebuie sa faci 10-12 santuri de 2 m latime, pe toata latimea terenului, scoti pamantul,pui structuri de beton, ridicate ,la mijloc, ca sa deverseze apa lateral, aici trebuiesc camine cu pompe, in lateral, sau comunicari intre ele,dupa aia, leacoper cu nisip,alternand cu pamant,apoi gazon nou pe tot terenul. La Gloria treaba asta, fara gazon, a durat 1 an. 2. Ca sa faci si tribune de 4000 locuri ,trebuie acces, inseamna ca te gandesti sa joci in prima liga, dar e nevoie si de o parte de tribuna acoperita, si de nocturna, anexe,conexe,avize,etc. 3. La Gloria ,actual, nu sint tribune, nu sint vestiare,poti vedea meciul, fara bilet de pe faleza. Eu nu vad capabila Primaria ca , intre martie si inceputul lui august, cind incepe liga 1, sa faca asaceva (partea cu Arena Motorul, dar si la Gloria sint probleme). Sa fiu scuzat, ca sint ca si Toma….Cu atata investitie se termina mai degraba jumatate din tribunele de la UTA, acolo exista nocturna, exista gazon cu denaj (ma rog, schimbi doar gazonul). Se spune : „Vorbim despre două omologări, una pentru <> până pe 30 martie și alta, pentru <>, până undeva pe 15 iulie”,- sa fim seriosi !. Mai era o solutie, sa se faca Motorul,incepand de acum si sa jucam la Pancota sau Siria, arena deja omologata. In plus bugetul, pina cind va ajunge la Arad, pina se va imparti, etc. etc ne vaprinde martie, eventual Primaria ar putea lua un imprumut rambursabil in citiva ani. Este prima luare de pozitie a Primariei, mi-ar fi placut sa il vedem si sa il auzim pe Primar, spunand astea

    0
    0
    1. Scuza-ma ca iti zic Ioane, dar esti putin pe langa subiect. Unu la mana: cu derogare poti juca linistit un sezon de Liga fara ca o parte de tribuna sa fieacoperita, si sa avem nocturna, exemplul situatiei de la Craiova e mai mult decat concludent. Doi la mana: campionatul incepe in iulie, nu august. Trei la mana: orice investiatie s-ar face in Arad, oricum voi ati fi gica-contra, indiferent daca e buna sau rea. Nu ne ramane de facut decat sa asteptam reinceperea campionatului si sa venim la stadion in numar cat mai mare pentru a impinge echipa de la spate spre o mult visata promovare!

      0
      0
      1. @Alex-Craiova a jucat pe Extensiv, insa cind au fost in nocturna , oltenii s-au dus la Turnu Severin. Au avut noroc ca nu a venit inghetul, ca nu aveau incalzire in teren,la Craiova. Derogarea se poate da pentru meciurile, din sezonul cald la lumina zilei (ca si la Voluntari), dar , si asa Arena Motorul mai are mult pina sa semene cu Arane Extensiv, din Parcul craiovean Romanescu, care o cunosc. UTA ar avea la dispozitie Timisoara, in caz de promovare. Afirmtia ta ca : „orice investiatie s-ar face in Arad, oricum voi ati fi gica-contra, indiferent daca e buna sau rea” este o mica rautate, nu are acoperire. Insa sint de acord ca UTA are nevoie de mult mai mult decit cele citeva sute de spectatori, care merg regulat le meci, eu am lipsit doar la un meci. Sa dea Domnul ca Primaria sa se poata tine de cuvant cu Arena Gloria, cu Arena Motorul si cu Stadionul UTA, ca l-a cite baze sportive a demolat, isi mai spala din pacate. As fi ultrafericit sa promovam, dar am inca rezerve, desi in suflet nu concep alta solutie.

        0
        0
  3. ”Drac”nea se va ocupa personal de banii promisi dela C.N.Investiții pt. gazon! …din păcate Poate domnul Petrică din Bucuresti se va intilnii cu respectivul si va pune o vorba buna Aradenilor

    0
    0
  4. D-le Calin Bibart v-as propune sa investiti masiv din acei bani in Neuman unde sa fie finalizate 2 tribune cat mai urgent, precum si suprafata de joc !Stadionul din Targoviste are o tribuna acoperita cu un bener caci e ,,praf,,dar se joaca fotbal si la Neuman ar trebui intensificata munca,precum la Ion Oblemenco din Craiova.Deci reparati ce se poate pe Motorul si avant cu efort maxim la Neuman!Si acum ceva ,,ala politica,,!!!Nu am stiut ca Florian Coldea,jenaralul cu 4 stele al SRI-ului e din Tarnava-Arad…Pai sa detii din Jud.Arad asemenea om tare cu d-soara Kovesii(fosta Lascu din Medias) !!!!!! si tu ca aradean sa nu sprijini UTA???[Poate acum dupa debarcare,Coldea ar trebui sa cedeze o parte din pensia sa babana catre Campioana Provinciei,pe care AR FI TREBUIT SA O IUBEASCA ca si Traian Igas…ce putea directiona si dansul niste jucatori dinamovisti, ca sa ajute UTA,macar pe perioada cat a fost ministru MAI !Dar unii…uita de locurile natale!Hai UTA !

    0
    0
  5. La fel ca Igas ,toți iubesc UTA atunci cind nu mai sunt pe funcții si nu o mai pot ajuta ;ce folos ca a chemat echipa la taverna sa-l mănince pe Soni ,dacă atunci cind era ministru nu a ajutat UTA ?!?! Dar toți au făcut la fel ,indiferent de culoarea politica !!!!!pot da sute de exemple in acest sens !!!!!!!!!!!!!!!!

    0
    0
    1. Firma ta banuiesc ca a cucerit 6 titluri nationale si e un simbol al aradului cunoscut si peste hotare? Adica pe plan international cand se spune de firma ta se face legatura cu aradul nu? Cand zici UTA nu stie nimeni.

      0
      0
  6. Bravo StrongRed ca spuneti numai adevar pur,acest aspect fiind valabil si pentru Ghita Falca ce e finul lui Base,dar Boc din Rachitele a fost smecher si a modernizat Ioan Moina.,pe cand ai nostrii…nu au ajutat UTA.Daca se impart bani pentru Motorul si Gloria,poate e prilej ca unii sa se scuze ca s-au terminat banii pentru Neuman…!Sa revin la ,,ala politica,, !!!JENAralul Coldea din Tarnova-Arad are pensie de 5 500 E/luna,sau 220 00) LEI…,fratele sau se ocupa cu medicamentele…iar telefoanele noastre sunt ascultate de circa 10 000 de SRI-isti dupa cum a afirmat prietenul Gelu Visan la Romania TV,in seara de 18.1.2017!Daca ma tot contreaza unii….cred ca voi lua legatura cu un ziarist batran, ca sa scoatem o carte despre ,,UTA PANA LA MOARTE…Ziaristi buni sunt si cunostintele mele VALY VISCHI,DAN COITA,Ov GRANCEA ori ziaristi de Fotbal Vest din Tm ,unde apaream in trecut……Poate raman doar cu comentarii in Gandul pe linie politica,ca acolo nu sunt contrat de nepriceputi…. !Hai UTA !

    0
    0
  7. Nu pot sta in loc fara sa nu mai spun ceva !Cu cativa ani in urma Victor Ciutacu de la Romania TV lucra la Antena 2 si a luat un interviu ,,rachetei in grade,, Coldea Florian din Tarnova-AR si Coldea spunea ca a fost junior la UTA !!!!!!Pe cine a avut acesta antrenor (poate pe decedatii Pascu ,Al Dan..???) ca la fotbal nu s-a priceput,ci in ,,dale informatii….,,Acum fiind liber ar putea veni la UTA sa fie un Jan Padureanu….HAI UTA !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button