National Sebis

UPDATE! Sebișul a câștigat litigiul împotriva Ighiului: ”Lipsă de valabilitate a legitimării lui Keita”. Ce spun „oficialii” Performanței?





După mai bine de două luni de zile de când a contestat dreptul de joc al lui Souleymane Keita, Național Sebiș a primit răspuns favorabil din partea Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF. Forul spune negru pe alb următoarele: ”Constată lipsa de valabilitate a legitimării jucătorului Souleymane Keita la clubul ACS Performanța Ighiu. Cu recurs de 5 zile de la comunicare”.

Pe cale de consecință, dacă gruparea din județul Alba nu face recurs sau îl va pierde, liderului din C4 ar trebui să i se mai adauge trei puncte în clasament. În penultima etapă a returului, Ighiul, cu Keita printre titulari și marcatori, a învins-o cu 3-1 pe Național Sebiș.

Noul finanțator al Performanței Ighiului a avut o primă reacție la decizia CNSL, ce ar putea dinamita tot proiectul gândit de el la gruparea „galben-albastră”. „Aşteptăm motivarea, iar apoi stabilim dacă facem recurs. Un lucru este sigur, aşteptăm ca în această speţă să se hotărască cât mai repede şi foarte clar, să nu ajungem în aprilie, în plin retur şi să nu ştim în ce situaţie ne aflăm. Trebuie să ştim sancţiunea de care suntem pasibili, pentru că una este să pierzi trei puncte şi alta dacă începi returul de la zero, iar adversarele au luat puncte nemuncite.  Sper ca fotbalul să nu se joace la comisii, iar dacă hotărârea este să rămânem fără toate punctele, atunci trebuie să luăm o decizie fermă, împreună cu jucătorii şi antrenorii, să ştim la ce ne înhămăm şi ce şanse avem într-o asemenea conjunctură”, a precizat Armando Popescu pentru ziarulunirea.ro.

Vom vedea decizia finală, eu ca antrenor nu am altceva de făcut decât să muncesc în continuare. Sper însă să nu începem cu zero puncte”, a comentat și antrenorul Mihai Manea pentru aceeași sursă.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button