National Sebis

Ignea promovează UTA și Sebișul: „M-aș bucura să joace cât mai multe echipe din vestul țării în eșaloanele superioare”





Puțină lume își mai amintește că ascensiunea lui Alin Ignea spre fotbalul mare a început la Sebiș. În virtutea relațiilor bune cu Petre Vlătănescu (fostă glorie polistă), Mihai Petcuț l-a adus pe mijlocașul central pe malul Crișului Alb de la Auto Timișoara în 2008, iar de aici fotbalistul a făcut saltul spre UTA, Pandurii Târgu Jiu, FC Botoșani, FC Olt, FC Baia Mare și acum Poli Timișoara.

Chiar în ziua în care a împlinit 28 de ani, Ignea s-a întors la Sebiș din postura de advesar, în tricoul lui Poli II. „Închizătorul” își regăsește forma sportivă pierdută după ruptura de ligamente încrucișate suferită în vara anului trecut. „Am regăsit Sebișul după 8-9 ani cu condiții de Liga 2-a. Doar pentru asta, dar și pentru primarul orașului, care iubește cu adevărat fotbalul, ar merita să joace din sezonul viitor mai sus. Au și o echipă bună, cu jucători experimentați și au șanse la promovare, sper să reușească. Dar, urmăresc și lupta la promovare din Liga 2-a, acolo unde este implicată cealaltă echipă din județul Arad la care am jucat și m-am simțit foarte bine. Mi-aș dori să promoveze și UTA, chiar m-aș bucura să ajungă cât mai multe echipe din vestul țării în eșaloanele superioare”, ne-a mărturisit timișoreanul.

Acesta a mai recunoscut că Ionuț Popa a avut un rol important în procesul de recuperare și, actualmente, de revenire în circuit. „Am revenit după nouă luni de convalescență după operație, până acum am jucat în trei meciuri la Liga 3-a și am primit câteva minute la prima echipă. Mister s-a interesat în permanență de mine, m-a încurajat să trec mai ușor peste problemele medicale și acum mă ajută să revin la forma mea de altădată. Urmărește meciurile de la echipa a doua, tot timpul sunt selectați juniori care sunt trimiși la prima echipă pentru anumite partide. În ceea ce privește obiectivul stagional, nu cred că vom avea emoții la prima echipă, rezultatele din ultima perioadă sunt încurajatoare”, a adăugat Ignea.

Mijlocașul a fost chiar căpitanul UTA-ei în sezonul 2011-2012, dar conducerea de atunci a „roș-albilor” nu s-a grăbit să-i ofere prelungirea contractului și fotbalistul a ales să plece în Liga 1, la Târgu Jiu. În cele două pauze competiționale din 2016, fotbalistul a avut din nou contacte cu șefii „Bătrânei Doamne”, a și participat la un antrenament la Arad, dar negocierile au rămas în aer.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button