UTA Arad

Roșu își schimbă prioritățile: „De acum o să urmăresc Liga 1, cu Chindia vom juca – probabil – cu juniorii”





Pentru al doilea sezon consecutiv, UTA va ajunge la barajul de menținere/promovare în Liga 1. După înfrângerea arădenilor cu Baloteștiul, Sepsi mai are nevoie de un singur punct din 6 posibile pentru a o însoți pe Juventus în elită, așa că Laurențiu Roșu își schimbă automat prioritățile.

La finalul disputei cu ilfovenii, „principalul” utist a recunoscut: „E clar că după rezultatele din această etapă vom merge la baraj, trebuie să ne pregătim pentru acele meciuri, să vedem și cu cine vom pica. Nu avem ce face, avem locul 3, ne gândim la ce e de făcut mai departe. La meciul cu Chindia, ce ne-a mai rămas de disputat, vom juca – probabil – cu juniorii, pentru că ne gândim doar la baraj. De acum o să urmăresc prima ligă, căci până acum nu am prea făcut-o. Nu știam unde vom termina campionatul, și nu prea am urmărit lupta de acolo. De azi înainte e altceva, ne gândim cu cine putem juca și cum putem obține promovarea în prima ligă. Acesta e obiectivul în continuare, mai avem o șansă de a promova, chiar dacă e baraj. Șansele sunt egale. Trebuie să luptăm până la capăt, nu are rost să spun eu acum, cu cine mi-aș dori și cu cine nu, să jucăm la baraj. Sunt plusuri și minusuri la toate echipele, Chiajna joacă acasă pe sintetic, Timișoara e aici aproape, Pandurii nu e nici ea departe, la Severin, vom vedea ce ne rezervă viitorul. Deocamdată, nici măcar nu știm când vom juca cele două manșe ale barajului…”

Întrebat dacă nu e puțin dureros că UTA a pierdut, oarecum, promovarea directă în urma unor meciuri de pe teren propriu cu echipe ce nu au emis mari pretenții, ca Luceafărul sau Balotești, dar și Brașovul ce e ieșită din cursă de etape bune, Roșu a adăugat: „Noi nu am pierdut promovarea. Eu, când am venit aici, eram pe locul 9 și am obținut locul 3 la baraj, cu șanse de promovare. Că mi-aș fi dorit să promovez direct e clar. Promovam, obiectivul era îndeplinit, aveam mai multă vacanță, era totul ok. Dar, luptăm în continuare. Pentru mine nu e eșec că nu am terminat pe locul doi. Am pierdut puncte și în tur și în retur, e normal, e fotbal. Dai peste echipe care, chiar dacă nu joacă nimic, vin foarte motivate și pierzi puncte. Te prind și pe stare de relaxare, nu ești atent, concentrat și apar probleme. Dar, repet, vom încerca să promovăm, deoarce asta mi-am propus de când am venit aici. Nu am reușit să o facem direct, încercăm varianta a doua, cu barajul. Sper ca suporterii să fie alături de noi în continuare, să ne susțină să ne revenim, pentru că această înfrângere e dureroasă”.

La un moment dat, în prima repriză, antrenorul „roș-albilor” s-a enervat la culme după o decizie a arbitrilor. „Atunci când mingea nu iese în totalitate și se dă aut, te enervezi. Se face fault, jucătorul advers dă și cu cotul și nu se dă nimic. În tensiunea meciului, nu ai cum să nu protestezi. Și arbitrul de rezervă a spus că nu a ieșit mingea. În partea a doua, am încercat să nu mai protestez pentru a nu fi eliminat. Nu avea rost să mai continui cu protestele, deoarece aceștia sunt arbitrii”, a încheiat „principalul” arădenilor.

FOTO: Ciprian Petcuț









Un comentariu

  1. Ce mai cauta Valceanu, Copil(care pacaleste fotbalul in mod constant) , Chindris, Munteanu la echipa? Sper ca la anul sa scatam de ei si sa jucam cu juniorii . Ar fi un joc mult frumos. Felicitari Sepsi!

    0
    0
  2. „Noi nu am pierdut promovarea” ??? Dar cine??? Noi suporterii??? Am pierdut , dar modul în care am pierdut. Brașov, Brăila, Călărași…. .egaluri luceafărul, poli (pe acel teren au jucat și ei)…..cate și mai cate
    Într-un cuvânt JENANT. În acele meciuri am fost praf și pulbere. Sincope au fost și vor fi. Dar pt o echipa care dorește promovarea au fost cam multe. Pt ratarea obiectivului ar fi bine sa ne lași.

    0
    0
  3. Și dacă o sa castigam barajul, Rosu are meritul de a ne fi dus pe locul 3. De pe un loc 2 foarte realizabil…

    0
    0
  4. Ce sa mai, au intrat foarte relaxati pe teren, nu au luat meciul in serios, pt. ca, hai sa fim seriosi, chiar daca castigau in fata balotestiului , nu folosea la nimic pt. ca, Sepsi castiga oricum la Snagov cu Resita ,iar ultima etapa cu Mioveniul este un act de prezenta a mioveniului, asa ca urmeaza barajul, unul foarte, foarte greu, si pt. asta, ROSU IN ULTIMA ETAPA CU CHINDIA, UN MECI FARA MIZA, SA BAGE NEGRESIT JUNIORII PT. AI MENAJA PE TITULARI DE ACCIDENTARI SI CARTONASE, PREGATIND ECHIPA ASA CUM TREBUIE , MAI ALES PSIHIC !!! HAI UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!! HAI BAIETII, NU-I NIMICA, HAI CA SE POATE !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0
  5. ieri si azi simt un imens dezgust. Sunt abonat inca din divizia C am aparat acest proiect inca de la inceputurile sale insa dupa meciul de ieri am dubii ca am sa imi reinoiesc abonamentul. OK ai intrat neconcentrat dar frate sa te bata Balotesti mi se pare prea mult. NU sunt adeptul critici insa de data aceasta nu ma mai pot. UTA in acest sezon de primavara a avut 2 obiective

    1. sa bata Poli pentru prostime adica noi astia care merem la meciuri cantam iubim aceasta echipa ( dar clar pe ei ii doare undeva de noi)
    2. sa prindem locul 3 sa evitam promovarea directa ( eu in acest moment simt ca nu se vrea promovarea)

    Sunt dezgustat total de atitudinea jucatorilor de la UTA ( sa va fie rusine),ieri pt mine doar patru au vrut ceva, Adili ( care nu intelegea de ceilalti freaca menta alerga ca un tampit ceilalti il ignorau), Miron , Stahl si Curtuius.

    Acum sa trec la jucatori care m-au dezgustat Copil, Valceanu, Piccioni, Munteanu iar ca dezamagiri Gligor, Manea, Chindris, Jorza, Burla Petre. Copil tu in prima repriza timp de 20 minute in loc sa iti vezi de joc tu te certai cu banca noastra cu Burla si cu alti. Valceanu tu nici nu contezi sper sa nu te mai vad la UTA, Piccioni efectiv ti-ai batut joc de toate mingile avute nu ai castigat un duel iar Munteanu este cea mai mare deziluzie. Oare cand acest jucator are de gand sa arate ceva pentru UTA.

    „Mister” din pacate tu cu atitudinea ta ai adus aceasta neconcentrare a jucatorilor, pai omule era nu greu foarte greu ca SEpsi sa piarda vreunul din cele 2 jocuri dar tu la conferinta de presa sa o dai doar despre baraj mi se pare penibil e clar dupa jocul celor de la Mioveni ca ne-am atins obiectivul evitarea promovarii si locul de baraj unde cu toate ca avem sanse \( cum am sris si in alte comentarii) vom pierde ca nu vrem sa promovam.

    Ultimul de care vreau sa vorbesc este omul din spatele proiectului Meszar. La meciul cu Brasov spuneam ca era distrus de rezultat ieri insa omul era relaxat din toate punctele de vedere. E clar asta si-a dorit sa ajunga maxim la baraj ca de promovat vom promova cand Aradul e pregatit sa promoveze. Domnule cand ai trecut prin fata peluzei la Timisoara si ai fost aplaudat de toti oameni de acolo te-ai simtit bine, dar tu ce ne dai inapoi?

    0
    0
  6. Hoooooo maaaa…….ce promovare sa pierdut ???
    Mai exista si un baraj tur-retur de jucat …asa ca haideti cu totii sa fim alaturi de unica noastra iubire la rau si la bine !!!
    Pentru noi doar UTA conteaza !!!
    NU DAM NICI O DATA INAPOI…….UTA ARAD!!! ⚽⚽⚽

    0
    0
  7. Asa este, baietii au intrat de la inceput foarte dubios de relaxati cu balotestiul ,devenind o echipa surprinzatoare de nerecunoscut , srprinzanu-i pe toti spectatorii care au fost la meci,inclusiv pe toti oamenii care au stat in fata TV. !!! Oare ce sa intamplat, ca la golurile Balotestiului, c-am dubioase si aicea ma refer la primul gol ,cand Herea cu mingea la picior in careul UTA.-ei, nu putea, nu avea cum sa dea gol in pozitia aia cu spatele la poarta si dintr-o data apare Chindris si ii da peste picioare fara nicio logica !!! La al doilea gol al aceluiasi Herea ,se vede clar ca, buna ziua cum trece asa de usor de Gligor care avea primplanul si acesta intra in careu, Gligor il dezechilibraza putin apoi se da laoparte si ala inscrie, dubioasa faza ,stiind ca Gligor nu prea iarta pe nimeni in astfel de faze !!!

    0
    0
  8. Acuma asta este, sa stranga randurile si sa se concentreze pt. meciul de baraj care va fi foarte greu. In meciul cu Chindia, Rosu sa bage juniorii ca , meciul si asa nu mai are miza. Iar daca nu se va reusi promovarea, va trebui schimbari majore la echipa si adus jucatori mai buni pt. a ataca promovarea mult dorita !!!

    0
    0
  9. Ultras Arad eu voi fi acolo sigur ( cred in promovare sper sa creada si ei) dar meciul de ieri m-a degustat din toate punctele de vedere. Forza UTA!!!

    0
    0
  10. Sa le fie invatare de minte din meciul cu balotestiul , sa lase ifosele si vedetismele si sa se pregateasca asidu pt. meciul de baraj ,ca, se poate dar numai prin munca multa in aceste doua, trei saptamani, cate au mai ramas pana la baraj !!!

    0
    0
  11. te contrazici singur cico, odata esti sigur ca se vrea evitarea promovarii, dupa aia o dai la intors ca tu crezi in promovare! hotareste-te!

    0
    0
  12. Numai il criticati pe Copil ca el se gandeste la nunta care o are acuma nu la fotbal , la promovare!!! Pacat ca nu se doreste promovarea in liga 1!!!!!

    0
    0
  13. @tinescu noroianu imalovici nu ma contrazic eu sper in promovare ca suporter, oare clubul si-o doreste dupa cum am scris in comentariul de mai sus ( eu ii raspundeam la Ultras Arad) insa daca se dau reply la comentarii nu mai apar unul sub altul.

    0
    0
  14. Asa sa fie, sa promovam, cine nu vrea !!! Dar cu CINE !!! SA ARATE PE TEREN CA; MANANCA PAMANTUL SI SA JOACE CU INIMA PT. ACEST CLUB INCARCAT DE ISTORIE, SI PT . ACESTI OAMENI MINUNATI , FANI AI ACESTEI ECHIPE SI DIN TARA CARE ISI DORESC DE ATATIA NAI PROMOVAREA SI NU MAI VINE !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button