Fotbal judetean

Zele a rezolvat și meciul din Țara Zărandului, cu Filipaș pe banca gazdelor: CS Ineu – Victoria Zăbrani 2-3





Adi Abrudean s-a întors ca adversar pe terenul pe care a cunoscut cele mai mari satisfacții ca jucător și antrenor, dar nu s-a duelat cu titularul postului de „principal” al Ineului. Alături de Lucian Ardelean, Cristi Sculici a condus echipa de juniori C a clubului la zona de la Timișoara, rezultatele din grupe fiind două eșecuri (1-2 cu Unirea Alba Iulia și 1-7 cu Școala de Fotbal Gică Popescu). Revenind, rolul tehnicianului în Țara Zărandului l-a avut Costel Filipaș, încă „secundul” din acte al „alb-albaștrilor”.

Ceva ambiții au fost la mijloc, dar mirosul vacanței a fost și mai puternic. Au fost destule ocazii în care jucătorii ambelor formații nu s-au concentrat îndeajuns, chiar golurile având o doză de naivitate în ele. Încă odată în acest retur, Zăbraniul a fost purtată spre succes de Edi Zele, autor al unei „triple”. Mijlocașul de 24 de ani a fost cel care a stabilit scorul pauzei prin două lovituri libere executate de la 18-19 metri,  obținute tot de el. Mai întâi (min. 19), a înscris cu ajutorul barei, iar apoi cu cel al gazonului și al portarului gazdelor. În schimb, Ineul și-a menținut media ratărilor pe repriză (câte trei patru în tot returul).

Jocul a rămas deschis și după pauză, iar pe la mijlocul mitanului secund s-a născut o fază demnă de contraexemple în arbitraj. „Centralul” Bolcaș și asistentul Burcă au avut nevoie de un „debate” să-și dea seama că inițial validaseră aiurea un gol la Hulbăr, mingea căzând în fața porții. Totuși, în minutul 78, căpitanul gazdelor a găsit drumul spre gol cu un șut la colțul scurt, după o combinație cu Gligor. Patru minute mai târziu, a fost rândul acestuia din urmă să-l surprindă pe fosta „Inimă Albastră” a Ineului cu un șut de la 18 metri, după ce Spătaru i-a mișcat balonul dintr-o fază fixă. Victoria nu s-a mulțumit cu situația de pe tabelă, a atacat din nou, iar Olariu a profitat de urcarea lui Hulbăr în atac, a centrat de pe dreapta și Zele a trimis, din 10 metri, cu capul, în plasă.

„Convocarea” la Ineu l-a prins puțin în offside pe Filipaș, care nu a avut timp să se schimbe în hainele de polițist. „Cristi (n.a. Sculici) a fost plecat și am încercat să dau o mână de ajutor. La felul cum s-a jucat, nu meritam să pierdem acest meci. Am avut și nenorocul să dăm peste același arbitru care a condus semifinala de Cupă, Beliu – Sântana, când, la fel, a luat niște decizii de neînțeles”, a spus Costel Filipaș, cel care o conduce cu normă întreagă pe CS Beliu.

Adrian Abrudean a făcut din Zăbrani a șaptea forță a campionatului, având o serie de rezultate pozitive. „Meciul a fost destul de spectaculos, cu destule faze de poartă. Fiindcă a lipsit miza și, implicit, concentrarea, mai ales în cele două defensive, s-a cam jucat cu garda jos. Scopul nostru a fost acela de a termina sezonul cu capul sus și ni l-am atins. Una peste alta, victoria noastră este meritată”, punctat antrenorul Zăbraniului.

Formații:

Ineu: Pușcaș – Fl. Spătaru, Karmanoczky, Iaroș, Hulbăr – I. Bogdan (70 Belei), M. Ponta, Clej, Gavrilă – Ciocan (46 Ghe. Mașniță, 90 Dragoș), Gligor.

Zăbrani: Irimia – Topai, Strango, Francescu, Dragu – Corlățean, D. Crișan – Filip (54 Apostol), Zele, Rogojinaru (73 Iorgovan) – Olariu.

Arbitri: Alin Bolcaș – Sebastian Pantea, Sergiu Burcă.

Observatori AJF: Dan Ologeanu, Ioan Hamza.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button