UTA Arad

Ca și la Voluntari, UTA a terminat prima manșă a barajului de promovare cu 5 juniori! Popa l-a remarcat pe Stahl





Anul trecut, una dintre diferențele importante dintre FC Voluntari și UTA, în prima manșă a barajului de promovare în Liga 1 a fost experiența și forța lui Maftei et. comp. Vara trecută, Roland Nagy alinia un „unsprezece” cu patru juniori și termina meciul cu cinci, pentru ca Laurențiu Roșu să utilizeze încă din startul disputei de la Timișoara doar doi fotbaliști Under 21, dar finalul a fost același: 5 juniori pe teren!

Pe lângă titularii Burlă și Petre, au mai intrat în  luptă Stahl, Tănase și Vîlceanu. Impresia a fost că Albert Stahl a adus un plus față de Muntean, jocul acestuia fiind apreciat chiar și de Ionuț Popa. „Mi s-a părut interesant, are tehnică și viteză. Și Petre, golgheterul Ligii a 2-a, este interesant dar probabil că joacă acasă mai bine. Vom lua măsuri și noi, schimbăm sistemul de joc”, spunea antrenorul lui ACS Poli. „Stahl este valoros, dar este tânăr și fără experiență. Când a evoluat de la început i-a fost greu. Dacă intră pe parcurs, are evoluții mai bune”, a punctat și Laurențiu Roșu, tehnicianul „roș-albilor”.

Cert este că ACS Poli are un lot mai apropiat de pretențiile Ligii 1, iar asta a recunoscut și „principalul” arădenilor. „A fost diferență mare și între băncile de rezerve. Ce au avut ei și ce am avut noi? În afară de Piccioni și Polgar aveam doar juniori sub 20 de ani: Vâlceanu 20, Stahl 18 , Tănase 19 și Jorza 17 ani. Am încercat să introduc un prim unsprezece cât mai competitiv pentru că știam că cei de la Timișoara ne vor pune probleme. Chiar și așa, în prima repriză, nu am reușit să ne facem un joc cum ni l-am propus. După pauză, prin introducerea lui Stahl, Tănase și Vâlceanu, plus superioritatea numerică, ne-a ajutat puțin”, a adăugat Roșu.

Dar, antrenorul „Bătrânei Doamne” a admis faptul că e lotul e cum e și fiindcă: „Sunt diferențe mari între cele două ligi. Condițiile și jucătorii din prima ligă sunt mult mai bune decât în Liga 2-a. E diferență mare de bugete, nu poți aduce orice jucător în Liga 2-a. Dacă vom juca în Liga 1, lucrurile se vor schimba, banii și implicit salariile pe care le putem oferi vor fi altele”.

Una dintre veștile bune ale serii de luni este faptul că Alex Manea a fost recuperat și a rezistat pe teren 90 de minute. Altfel, numărul juniorilor din lotul de 18 creștea la șapte. Din lotul cantonat la „Coandi” și apoi la „Intercontinental” au rămas în tribună Copaci, Vlad, Covaci și Costin.

FOTO: UTA Media Design

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button