UTA Academie

Vacanța a luat sfârșit și pentru UTA Under 19: Combinata 1999-2000, sub comanda lui Bogoșel și Petcuț, trebuie să gestioneze campionatele de juniori și Liga 4-a





Dacă juniorii B, pregătiți de Sandu Gaica și Vasile Sin, cărora s-ar putea alătura și Adi Ungur, și-au început treaba odată cu participarea și câștigarea trofeului la Youth Football Festival, turneul juvenil de la Kaposvar (Ungaria), cei mari au pus capăt vacanței de vară aseară. Pe terenul „Motorul II”, Costel Bogoșel, Mihai Petcuț, ajutați la portari de Sandu Țamboi, au avut sub comandă 22 de jucători, în condițiile în care au existat și câteva absențe mai mult sau mai puțin motivate. Dar, la fel de adevărat, este că s-au prezentat și jucători în probe, de la Brad sau Zalău.

Cert este că echipa a doua a „Bătrânei Doamne”, ce va trebui să gestioneze campionatele de juniori și Liga 4-a, va fi formată dintr-o combinată a jucătorilor născuți în anii 1999 și 2000. Din categoria fotbaliștilor de 18 ani, s-au prezentat, ieri, la reunire: Rogojan, Savin, Lezeu, Gabor și Laza și ar mai fi așteptați Curta și Țurcanu, cu mențiunea că acesta din urmă e dorit cu insistență de Cermei. Apoi, Stahl, Jorza și Toma sunt la prima echipă, iar portarul Mureșan și-a cerut transferul la Timișoara, atâta timp cât va merge la Facultate acolo. Tot pe Bega, la Ripensia, ar putea ajunge și Mager. Dintre cei de 2000, e incertă situația lui Covaci (care nu s-a mai prezentat la echipă duă eșecul din semifinale cu CSU Craiova), dar și a lui Deta, care face și el cu ochiul unor divizionare a treia. Lotului i s-ar putea alătura și Nicolae Bicher, juniorul din Republica Moldova care s-a mișcat binișor în cele câteva minute primite în amicalul echipei mari cu Șimandul.

În fine, față de sezonul trecut, datele problemei se schimbă radical pentru echipa a doua. La nivel de seniori, aceasta nu va mai fi înscrisă în Liga 3-a, ci doar în primul eșalon județean, iar la juniori va avea de tras dacă dorește să joace la Elite. Din acest an, Federația Română de Fotbal organizează „zone” (de câte 8 echipe în principiu) pentru echipele de juniori și doar primele două clasate după mini-campionatul ce începe pe 12 august vor avea acces în Liga Elitelor, competiție ce va demara în luna octombrie. „Este un an special pentru toată lumea, dar mai ales pentru copii. Le-am și spus înaintea primului antrenament, cel de ieri, că fotbalul pentru ei ar trebui să devină de acum înainte prioritatea numărul unu. Bineînțeles, fără a neglija școala și alte activități benefice din viața lor. Dar, repet, acest sezon ar putea fi foarte important, chiar crucial pentru carierelor lor de fotbaliști. Iar pentru asta e nevoie de muncă și multe sacrificii. De exemplu, aseară ne-am antrenat la 36 de grade Celsius, marți cine știe ce va urma. Cert este că va urma un sezon foarte solicitant, cu aproape 40 de meciuri la juniori, plus partidele de Liga 4-a. Nu vreau să spun cuvinte mari acum, dar, fiindcă reprezentăm UTA, nu cred că putem lipsi din Liga Elitelor, pentru ca apoi să facem tot posibilul să ajungem din nou în fazele finale. Încă nu avem nici lotul defintivat, s-ar putea să mai pierdem, dar și să mai primim jucători, probabil în zilele următoate vom știi mai multe”, ne-a explicat Mihai Petcuț, antrenor al UTA-ei Under 19, alături de Bogoșel și Țamboi și simgurul deținător al licenței Elite dobândite în urmă cu 4 ani de zile.

Tinerii utiști vor parcurge prima etapă de pregătirii la Arad, iar pe 22 iulie, împreună cu colegii de la Under 17, vor prelua cheile camerelor ale hotelului de la Mallnitz de la componenții primei echipe. Cantonamentul celor două grupe de juniori în Austria se va întinde pe parcursul a 9 zile.

FOTO: UTA Media Design









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button