UTA Arad

450 din cele 2000 de locuri de la Șiria, ocupate de abonații UTA-ei





Aproximativ 100 dintre suporterii fideli ai „Bătrânei Doamne” au fost prezenți la Sala de evenimente Biavati pentru a lua contact direct cu lotul de jucători pregătit de Adrian Mihalcea, Gheorghe Mihali, Cristi Todea și Dan Țapoș în noua stagiune de ligă secundă. Vorbim doar despre o parte a abonaților pentru meciurile de acasă ale UTA-ei, căci, conform lui Claudiu Drăgan, numărul susținătorilor care și-au rezervat din timp un loc pe arena „Otto Greffner” din Șiria, în toamnă și, probabil, pe „Motorul”, din primăvară, este mai mare. „Până la această oră, clubul nostru a vândut în jur de 450 de abonamente, în condițiile în care locurile pe scaune de la Șiria sunt în număr de 2000. Capacitatea arenei de Otto Greffner a fost puțin mărită față de sezonul trecut, prin apariția unor locuri și la tribuna a doua”, a menționat directorul sportiv al Campioanei Provinciei.

Mai rămâne de văzut dacă abonații au scos din buzunar cei 150 de lei pentru 19 meciuri sau mai puține și asta pentru că există și în acest sezon grupări ar putea arunca prosopul în timpul campionatului. Cea mai expusă în acest sens este Foresta Suceava, căreia nici Adrian Mihalcea nu-i dă prea multe șanse de supraviețuire. „E o problemă reală în fotbalul românesc, credeam că se va rezolva după cele întâmplate anii trecuți. Se pare, însă, că și această ediție de campionat a început scârțâind, cu o echipă ce nu știu dacă are posibilitatea să meargă prea mult înainte. Înfrângerile astronomice dăunează istoriei clubului, dar și fair-playului competiției. Unele echipe fac niște antrenamete reușite acasă, altele fac sute de kilometri, cheltuie baniși energie, pentru niște meciuri care nu vor mai conta în clasament dacă formația respectivă se retrage la un moment dat din campionat.  Ar trebui gândită o strategie de la începutul campionatului, în așa fel încât cazuri din acestea”, a precizat antrenorul UTA-ei.

Trupa „alb-roșie” ar trebui să o întâlnească pe Foresta în etapa cu numărul 14 a Ligii a 2-a, în deplasare, însă e greu de crezut că data de 28 octombrie îi va mai prinde pe moldoveni în viață. Astfel, în campania de primăvară, utiștii își vor vedea la lucru favoriții în 16 partide și asta și pentru că returul cu Chindia va avea loc tot în acest an, pe 2 decembrie.









5 comentarii

  1. Putini abonati , foarte putini !
    In conditiile astea suporterii nu ar mai trebui sa arate cu degetul spre falca ca nu e gata stadionul, ca va fi mica capacitatea , etc.
    Un club cu asa traditie sa vanda doar 450 de abonamente? Incredibil !

    0
    0
  2. Dar câți utisti crezi tu că mai sunt în Arad? 450 e un număr bun pt liga a doua. Poate doar poli are mai multi..nici când avea stadion în Arad nu a depășit 1000 de abonați

    0
    0
    1. Iti raspund eu!Nu este edificativa perioada baronului Neumann,cu aproape 5000 abonamete,prin tatal actualului pensionar prof Dionisie Piros,mana dreapta al baronului!Cel mai mare numar de abonamente la UTA,a fost 3269,pe vremea lui Pugna si Aron,date prin intreprinderi,cand echipele erau sustinute de catre fabrici!
      Inainte de asta,pe vremea lui Cervencovici,au fost 3219!Dar tot la fel,similitudini comuniste!
      La treaba!Faceti abonamente!Din suflet,nu din vre-o obligatie impusa!150 Ron,va costa mai putin decat tigarile si berea,pe cateva zile,nu merita macar atat?
      UTA nu va muri niciodata!

      0
      0
  3. Sa zicem ca vor fi 500. Un numar ok, dat fiind faptul ca jucam la Siria. Am ratat de doua ori sansa de a fi in liga 1, acum este timpul sa strangem randurile si vara viitoare sa ne bucuram impreuna.
    UTA ARAD

    0
    0
  4. 450,vandute intr-o saptamana vi se pare putin?(plus cate s-au mai vandut aseara la prezentare).
    In conditiile in care lumea este prin concedii,se joaca la Siria,etc,etc….,daca echipa se prezinta conform sperantelor tuturor,se va ajunge la 800-1000.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button