Șoimii Lipova

Lipova respiră aerul Ligii a 3-a în compania „aristocratei” din Lugoj: „Chiar dacă suntem debutanți, avem șansa noastră”





Mai sunt 30 de ore până la impactul, după aproape 30 de ani de zile, celor de la Șoimii Lipova cu eșalonul trei al fotbalul românesc. Cum cocheta arenă din orașul de pe Mureș este în plin proces de construcție, „alb-albaștrii” își așteaptă adversarii toamnei la Pîncota, iar primul dintre ei chiar are pretenții de Liga 2-a.

Sigur, lugojenii declară altceva, dar numele din lotul profesorului Petruescu spun altceva. Prezentările au fost făcute chiar sămbăta trecută, cu ocazia amicalului câștigat de lipovani în Banat (scor 2-1), dar meciul pe puncte e o cu totul altă mâncare de pește. „Testul cu ei a fost echilibrat, au echipă bună, chiar dacă au pierdut jucători importanți. S-au și întărit, în special cu fotbaliști de la Poli II, foarte bine antrenați. Desigur, meciul oficial va fi diferit, mult mai greu, dar avem șansa noastră, chiar dacă debutăm în liga a treia, pe când ei au terminat anul trecut pe podium. Am vrea să câștigăm pentru moral, ar răsplăti munca noastră, frumoasă, dar grea. Ne chinuim să ne antrenăm pe diverse terenuri până când va fi gata baza noastră de la Lipova. Dar, nu ne plângem și vrem să facem o figură frumoasă în acest campionat de Liga a 3-a”, a menționat Flavius Sabău, tehnicianul Lipovei, care l-a recuperat pe Trabalka, dar, din câte se pare, i-a pierdut pe Pașcu și Filimon pentru meciul de mâine.

Arădenii Bozian, Lazea și Cuedan aduc multă calitate pentru linia de mijloc a Lugojului și vor juca cu o ambiție în plus pe terenul familiar din Pîncota. Se aude că și Gelul Velici ar putea ajunge în Banat după despărțirea de Călărași, însă e greu de crezut că va fi bun de joc mâine. Cosmin Petruescu a putut să-și facă o părere după eșecul din weekendul trecut, iar aceasta e „îmbrăcată” astfel: „Am cunoscut acum și acest nou adversar despre care nu știam nimic. Este o echipă bună, foarte organizată, au câțiva jucători care sunt peste această ligă, cu siguranță. Îi felicit pe cei de acolo pentru echipa pe care au făcut-o, vor face o figură frumoasă”. Pentru ca apoi, profesorul de la cârma lugojenilor să facă și o scurtă radiografie a campionatului, în noua sa componență:Seria s-a înnoit cam de jumătate, se pare că Reșița, Sebișul și Șirineasa și-au propus pe față promovarea. Lugojul dorește o clasare superioară celei de anul trecut, când am terminat pe locul 3. Dacă reușim sau nu, vom vedea, nu facem un capăt de drum dintr-un eșec. Stafful, conducerea tehnică și jucătorii vor munci pentru o clasare cât mai bună, fără însă să punem presiune”.

Meciul de mâine, de la ora 18, ar putea fi abordat de cele două echipe în următoarele formule de joc:

Lipova: Bujor – Mandache, Calvin, Bier, Stoin – Piț, Copil, S. Popa, Deta – Vasinc, Trabalka.

Lugoj: D. Filip – Precupanu, Miculescu, Friedrich, Roșie – Lazea, Ciubotariu – Marta, Bozian, Cuedan – Szekely.

Iliescu, variantă de portar Under 19

Pe ultima sută de metri, Șoimii au mai făcut o achiziție importantă la nivel de juniori. Severineanul Adelin Iliescu a apărat poarta naționalei de juniori între 15 și 17 ani, și-a încercat șansa în campionatul Belgiei, iar lipovanii au profitat de reptrierea sa. Florin Trifoi și-a dat rapid seama de calitățile sale, iar Flavius Sabău va avea chiar începând din prima etapă variantă de portar Under 19. Iliescu este al treilea fotbalist de la CSȘ Drobeta Turnu Severin sosit în această vară la nou promovata arădeană, după Lăcustă și Turai.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button