Gloria LT Cermei

Gurban și Vereș s-au despărțit de Cermei și-l însoțesc pe Aslău la Mașloc! Buia – la antrenamentele lui Anca





După un singur meci oficial din noul campionat, doi dintre fotbaliștii Cermeiului și antrenorul Frontierei Curtici au ales o nouă destinație. Mijlocașul Claudiu Vereș și fundașul Adrian Gurban și-au reziliat contractele cu divizionara a treia pregătită de Radu Anca și Roland Nagy pentru a-l însoți pe Mircea Aslău în județul Timiș. „Mâine ajung la Mașloc, pentru a conduce primul antrenament al formației de acolo. Într-adevăr, îi iau pe Vereș și pe Gurban cu mine, sunt doi dintre fotbaliștii pe care i-am apreciat mult cât i-am avut sub comandă la Cermei, sunt sigur că ne vor ajuta în Liga 4-a Timiș. Mașlocul a fost mereu pe locurile fruntașe în campionatul județean din Timiș, asta îmi propun și eu, deși e prematur să spun cuvinte prea mari până nu cunosc toți jucătorii din lot. Nu-mi va fi greu să mă readaptez, căci am activat 6 ani la Sânandrei și cam știu cu ce se mănâncă fotbalul din Timiș. Le urez multă baftă și celor din Curtici, sper să înțeleagă oportunitatea ce mi s-a ivit, aceea de a lupta pentru un obiectiv mai important în județul vecin”, ne-a declarat Mircea Aslău.

Voința Mașloc a fost vicecampioană județeană în anul în care Ripensia a promovat în Liga 3-a, iar stagiunea trecută a terminat pe locul 5. Prezenta stagiune a început-o cu trei înfrângeri din tot atâtea meciuri, iar antrenorul Adrian Șețu a plătit cu scaunul.

În altă ordine de idei, Cermeiul s-a mai despărțit și de juniorul utist, Eduard Varga, dar încearcă să-l ia de la Poli pe Darius Buia. Atacantul de 23 de ani nu intră în planurile lui Ionuț Popa și cum timișorenii nu mai există nici „satelit” în Liga 3-a, fostul fotbalist al lui Dinamo ar putea fi împrumutat la divizionara terță arădeană.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button