UTA Arad

Antrenamentul de azi al UTA-ei, condus de Todea, Țăran și Țapoș! Conducerea lucrează la numirea unui nou tehnician





Șefii „Bătrânei Doamne” confirmă despărțirea de Adrian Mihalcea. Chiar dacă nu o fac în mod oficial, prin faptul că la antrenamentul de azi nu se va mai prezenta Gică Mihali, „secundul” fostului atacant, este evident că UTA își caută un alt „principal”. Deocamdată, ședința de pregătire de azi, de la ora 16,30, de pe „Motorul II” va fi condusă de Cristi Todea, preparatorul fizic, Vlad Țăran și Dan Țapoș, responsabil cu portarii.

În paralel, în birourile de pe Calea Victoriei se dezbat numele puse deja pe lista posibillor înlocuitori ai lui Mihalcea. Sunt 6-7 nume calde, printre care Falub, Oprița, L. Balint, Teja, I. Ganea sau Grozavu, însă e posibil orice. Cert este că până cel târziu miercuri, dar – cel mai probabil – mâine, echipa fanion a Aradului va avea un nou nou antrenor principal, care să se ocupe de pregătirea partidei din cadrul etapei a 6-a a ligii secunde, de la Afumați.

În altă ordine de idei, astăzi e ultima zi de transferuri în fotbalul românesc și, din câte se pare, UTA nu va profita de acest lucru. Asta înseamnă că echipa fanion a Aradului va căuta doar în rândul fotbaliștilor liberi de contract cei doi atacanți sau poate și un alt post, în funcție de ceea ce va solicita noul antrenor.

UPDATE

De câteva minute, pe site-ul oficial al clubului a venit și confirmarea oficială din partea clubului cu privire la despărțirea de Adi Mihalcea și Gică Mihali:

”Clubul UTA și antrenorul principal Adrian Mihalcea au ajuns, astăzi, pe cale amiabilă, la o înțelegere de încetare a colaborării. De asemenea, odată cu Adrian Mihalcea, ne despărțim și de antrenorul secund Gheorghe Mihali. Le mulțumim amândurora pentru perioada petrecută alături de noi și le urăm mult succes în viitor.

Cu privire la noul antrenor principal, se studiază mai multe variante, iar numele îl vom anunța în momentul în care vom fi convinși că am ales-o pe cea mai bună. Până atunci, antrenamentele vor fi conduse de Cristian Todea”.

FOTO: UTA Media Design

16 comentarii

  1. Din toata lista asta de antrenori doar Grozavu pare interesant. Decat celelalte nume, mai bine ar ramane Todea principal.

    0
    0
  2. Muncă grea ptr. Codru et co. ” conducerea lucrează la numirea unui nou tehnicean ” Ce atâta căutări prin junglă de specialişti-gargaragişti ? Este unu în Comlăuş ( de lângă Sântana ) pe nume de Ghiţă.Îl ştie toată lumea că umblă la birt. Când este treaz aşa -i aleargă pe ţ.ganii hoţi că e o plăcere să-l vezi. Ăsta ar trebui la UTA antrenor.

    0
    0
  3. Orice antrenor vine e influențat de secunzi…nu știu de ce se schimba atâtia principali dar ei secunzii rămân..sa plece și ei

    0
    0
    1. Bai Aldane fiuto nu joaca la Cermei pe valoare și tu te legi de TODEA și secunzi, nu ți-e Rușine ai vrea sa vina la UTA aia tot aștepți ?

      0
      0
  4. Cand vad ca posibil antrenor pe Falub si in capul listei ma apuca dambleaua.Ce sa faca asta la UTA nu am stiut cum sa scapam de el cand a fost.Cum bine a spus Submarinu atunci mai bine Todea

    0
    0
  5. La fel ca și în vara zic ca avem nevoie de unul care știe sa promoveze!!! Grozavu nu e rau, dar nu știe sa lucreze cu jucători cu personalitate și sa văzut la Botoșani. Cred ca Falub e cel mai potrivit!!! A promovat mai multe echipe și a lucrat bine cu jucători cu probleme la chiajna( milevski,obodo).

    0
    0
  6. Interesant ca pe Aradon mai apar doua nume noi , Ciubotariu si Neagoe . Ultimul eu zic ca ar face fata la echipa…

    0
    0
    1. Mai geo!Chiar nu te trezesti?Esti chiar dus cu pluta?Aveai alternative!Tu,ca UTA,alegeai,dar acum esti un rahat sarat!Cine iti mai vine?Pt ce sa-ti mai vina?Pt dume?
      Culegi ramasitele!Banii s-au alocat!Echipele si-au alocat transferurile!
      Nu te mai vrea absolut nimeni!Nici macar televizarea racheta Digi,nu te mai transmite!
      UTA,nu mai prezinta interes!Pai cum sa prezinte interes?Ciuca batailor?

      0
      0
  7. Lumea fierbe și nu mai. are răbdare pentru o promovare promisă de club !O soluție. cu antrenor Multescu merge doar pe 2 ani și îl vei. pomeni ani de. zile !!Greu repari. peste noapte daca greșală este chiar la alcătuirea. lotului

    0
    0
      1. Deocamdata intr-adevar , dar e clar ca nu va ramane Todea principal, cel putin pentru mine ar fi o surpriza uriasa sa reuseasca sa struneasca acest lot si sa il duca din victorie in victorie ( in genul lui Rosu cand a sosit )

        0
        0
    1. geo….Scrie ora si ceea ce ai scris!Pe mine(Giro),nu ma parafrazezi!Nu ai cum!
      Vorbeai de Grigoras?Hai sa mai dormim una!Nu esti departe!Din ce cauza ma tot iei la misto?Pariul de 9 puncte din 3 meciuri,l-ai pierdut,macar ca nu as fi vrut!
      Sa nu ramai surprins….Am spus-o!

      0
      0
  8. eu as merge pe mana aradenilor si as aduce langa todea director tehnic domide sau tisza aradeni si utisti adevarati atentie conducere nu mai veniti cu antrenori gen rosu sau mihalcea

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button