UTA Academie

„Poker” Faur pentru un nou succes clar: Luceafărul Oradea – UTA Under 19 1-7





Arena „Iuliu Bodola” din Oradea a găzduit ultima partidă a turului din cadrul preliminariilor Ligii Elitelor la fotbal, dintre Luceafărul Oradea și UTA. La Under 19, arădenii au depășit scorul de tenis, pentru un 7-1 ce aduc încă trei puncte în clasament, devenind tot mai clar faptul că echipa campioană se va decide în duelul direct, de la Arad, cu CFR Cluj.

Astăzi, pe Crișul Repede, Nick Faur a izbutit nu mai puțin de patru goluri, lista marcatorilor fiind completată de fundașii Onuțan, autor al unei „duble” și Sabău. „Am jucat împotriva tuturor echipelor din serie și ne este tot mai clar că echipa calificată în noua stagiune a Ligii Elitelor se va decide după meciul direct, cu CFR Cluj, de săptămâna viitoare. Chiar și așa, trebuie să rămânem concentrați, să tratăm serios fiecare adversar. Pe de altă parte, sunt situații de joc pe care jucătorii noștri ar trebui să le rezolve mai bine, să nu intervină relaxarea, indiferent de scor. Le repetăm mereu acest lucru. Înainte de meciul cu CFR-ul mai venim odată la Oradea și trebuie să ne luăm punctele și din meciul cu LPS-ul”, a atenționat Mihai Petcuț, antrenor la UTA Under 19, alături de Costel Bogoșel, Adi Ungur și Sandu Țamboi.

Mureșan (46 Creța) – Savin (46 Gabor), Sabău, Onuțan, Frai (46 Laza) – Lezeu (46 Al. Bodri) – Gruiescu, T. Bodri (46 Obrad), R. Petcuț, L. Bodri – N. Faur a fost formula de joc utilizată azi de „roș-albi” pe Crișul Repede.









3 comentarii

  1. Cineva din club cred că urmărește în continuare juniorii mari Se coc strguriii aici ! Echipele județene pe rand miercurea ar trebui să fie partenere de joc școlar ale UTA !S-a ajuns că trebuie sa te rogi și de ele ! Nu supervizează nimeni piramida de performanta. ??Jucători că Faur are nevoie de jocuri tari nu de alți copii poate mai puțini talentați Județenele parca s-ar pregăti pentru Cupele Europene . Hai că nu le cere bani nimeni pentru echipa fanion dar nici pe linie sportivă sa nu ajuți ? Poate e o simpla impresie ori nu se solicita Unde e concurenta de alta data cu Strungul sau Vagonul ???

    0
    0
  2. Sint cam patru antrenori la o echipa,..cam multi. Juniorii promit, dar si generatia lui Man si Petre a promis si ..s-a topit, la UTA au mai ramas …doar…urme fine, din ea. Pentru categoria de junior este necesar sa domine divizia judeteana, daca acolo nu pot si incaseaza 6 goluri de la Socodor, nu prea au motive sa spere la divizia B. In plus se lucreaza putin pentru dezvoltarea lor fizica, sint firavi, plapanzi, inca. Desigur exista citeva varfuri, dar trebuie crescute cu grija, nu doar pentru a fi ..buni de vandut.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button