Fotbal judetean

Ineul s-a reunit cu noutăți la nivelul băncii tehnice: Balaci și Feieș devin ajutoarele lui Sculici





Ca și fostă divizionară terță, CS Ineu a rămas cu reflexul reunirilor rapide, iar asta mai ales datorită lui Cristi Sculici. Indiferent de eșalon, „principalul” zărăndanilor dorește să-și pregătească temeinic elevii, iar, ieri, a și condus primul antrenament al anului. Nu a făcut-o singur, ci împreună cu noul său „secund”, Dacian Balaci (foto), fostul atacant al Ineului în urmă cu două decenii. În plus, de azi, stafful va fi completat și cu un antrenor cu portarii, în persoana lui Cosmin Feieș, un alt fost fotbalist al trupei de pe Crișului Alb. „Aveam nevoie de ajutor, mai ales că în lot avem destui fotbaliști tineri și – probabil – vor mai veni și alții și e nevoie de mână de lucru”, spune Cristian Sculici, antrenorul vicecampioanei de toamnă județene.

Până una alta, la nivel de lot de jucători nu sunt modificări, nici la capitolul plecări, dar nici sosiri. „Ne mai dorim unul-doi seniori și câțiva juniori pentru a-i crește. Având programate antrenamente zilnice, oferim posibilitatea fotbaliștilor tineri să se dezvolte normal chiar și la nivel de județ”, spune Sculici, care – printre altele – a programat și un cantonament la Moneasa în perioada 28 ianuarie – 4 februarie pentru prima echipă, după care va veni rândul juniorilor mari să-și încarce „bateriile” la munte.

Primul amical al zărăndanilor e programat pe 24 ianuarie cu Național Sebiș, cel mai probabil pe terenul „Armonia”.









4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button