UTA Arad

Utiștii nu îi subestimează pe suceveni: „De când Danemarca a câștigat Campionatul European nu mai cred în zvonuri și favoriți”





De la fiorii reci simțiți pe șira spinării după eșecul dur cu Snagovul, UTA a pus la păstrare 7 puncte (trei, cele cu ASU Poli, încă nedrecretate oficial de Comisia de Disciplină), rezolvând – în mare măsură – ecuația salvării de la retrogradare. Totuși, matematica spune că arădenii rămân încă expuși, iar Ionuț Popa mai cere două victorii pentru siguranță și…deblocarea primelor de obiectiv.

Teoretic, primul dintre aceste succese ar trebui să vină mâine, odată cu vizita la Șiria a celor de la Foresta. Dintre echipele aflate încă în viață, cea din Suceava e ultima în clasamentul ligii secunde și nu a avut o săptămână tocmai liniștită din moment ce a schimbat conducerea executivă a clubului. Revenirea lui Andrei Ciutac a coincis cu îndepărtarea francezului Farid Khallaf, bănuit că ar avea procent din salariile unor jucători. De altfel, acei fotbaliști, respectiv Konate, Kharoubi și Renquin, au plecat și ei, iar potențialul echipei moldave a fost evident afectat. Totuși, Ionuț Popa spune că nu se mai lasă adormit de astfel de chestiuni. „Zvonurile ce apar înaintea unui joc nu le mai iau demnult în considerare. De fapt, de atunci când jucătorii Danemarcei au venit plini de bere, direct de pe plajă, de la chefuri și au câștigat Campionatul European.  Deci nu iau în considerare aspecte de genul acesta, legate de zvonuri și favoriți. Că adversarii vin umflați, dezumflați, montați sau nemontanți. Fiecare joc are particularitățile lui, iar noi ținem cont de adversar cât putem ține. Dar, pentru mine a fost mereu important ce putem face noi ca și echipă, ca și jucători”, anunță Ionuț Popa, care, pentru prima oară în acest retur, ar putea avea tot lotul de jucători apt. „În principiu, i-am recuperat și pe cei doi jucători accidentanți. Pe Polgar, care lipsea de ceva săptămâni și pe Markovic, care nu a jucat nici el în ultimele meciuri. După antrenamentul de vineri vom știi exact dacă intră sau nu în lotul de 18. Altfel, din această săptămână, am redus cu unul numărul antrenamentelor. Ne apropiem de final și ne dorim jucători  într-o formă cât mai bună, dornici să câștige”, a mai menționat directorul tehnic al „roș-albilor”.

Cu șase etape înainte de finalul sezonului situația Forestei este una disperată în clasament, sucevenii fiind poziționați pe locul 19 în clasament, la patru puncte sub linia retrogradării. Cu toate acestea, conducătorii grupării de pe Areni spun că n-au renunțat la lupta pentru menținerea în eșalonul secund, președintele Andrei Ciutac afirmând că gruparea suceveană are nevoie de patru victorii în partidele care au mai rămas de disputat, cu UTA, ASU Politehnica Timișoara și Luceafărul Oradea, în deplasare și cu Pandurii, Miroslava și Sagovul, pe teren propriu. Totodată, vicepreședintele Mihai Ungurian a anunțat că fotbaliștii pregătiți de Florentin Petre au stabilită o primă specială în cazul în care vor reuși să salveze echipa de la retrogradare. Moldovenii au ajuns de aseară la Păuliș, noutățile din lot față de ultimele etape fiind portarul Bâlbă, fundașul lateral Mușea și mijlocașul Dănilă, care uneori e folosit și vârf . „În tur am pierdut nemeritat în minutul 94 (n.a. 2-3). Acum sper să ne luăm revanşa, să le stricăm arădenilor socotelile. Mai avem şase meciuri de disputat, şase meciuri pe care le vom aborda numai şi numai la victorie. Am încredere totală în băieţii pe care îi am în lot că ne vom salva de la retrogradare. Important este că avem toată susţinerea celor din conducerea clubului, care încearcă să ne asigure toate condiţiile să ne putem îndeplini obiectivul”, a spus Florentin Petre înaintea meciului de la Şiria.

Formații probabile:

UTA: Bodea – Dan, Manea, Roșca, Burlă – Tănase, Petra – Stahl, Buia, Hlistei – Curtuiuș.

Foresta: Began – O. Onofraş, Mateciuc, Opriş, Secrier – Makriev, Vl. Stănescu, Sumanariu, Cerlincă – M. Matei, V. Dănilă.

Arbitri: Dorin Voina (Reșița) – Nicolae Chițoiu (Timișoara), Călin Cimponeriu (Lugoj). Rezervă: Claudiu Gaitin (Lugoj).

Observatori FRF: Romeo Malac, Zaharia Ciev (ambii Timișoara).

Transportul tuturor spectatorilor tur-retur pe ruta Arad – Șiria – Arad este gratuit. Spre Șiria, autocarele vor pleca din fața fostei cofetării Mimoza, de la Podgoria, sâmbătă dimineață, la orele 9:30 și 9:45. Autocarele pentru întoarcerea la Arad vor pleca din fața stadionului de la Șiria la orele 13:00 și 13:15.

Partida de pe arena „Otto Greffner” din Șiria începe mâine, la ora 11 și va transmisă în direct pe TV Arad, dar și în format live-text pe sportarad.ro.

FOTO: Lucian Bălăucă (darabaneni.ro)

3 comentarii

  1. Foarte corect!Trandafilon,adus de la Sportul Studentesc,era noapte de noapte,rupt de beat pe la Parcul Mic,la concurenta cu studentii arabi de pe atunci,Pe Mitu il recupera Domide si mai bea Boruga o bere cu el dimineata,de revenire de pin birturile din zona UTA in dimineata meciurilor,Ungur abia se imprietenise cu Bachus….Jucatori si jucatori.Temperamente si caractere!Dar cand intrau pe teren,mancau jar!Dar Calin Maris?Cali-gol?
    Si daca este sa vorbim de vieti extrasportive,cel mai bun exemplu ar fi Tarlea senior,gasit plutind prin Bega!
    Apoi sa nu il uitam pe Gornea,care a lasat o tanara profesoara insarcinata, care s-a sinucis apoi,cazuri ceausiste,musamalizate!
    Dar din generatia lui Cheregi,M.Tucudean?Unde a ramas acel Bujor Varsandan?Probabil cel mai talentat copil,iesit din performanta tot din cauza alcoolului!
    Sa revenim in prezent!Unde este Mager,de la Cermei,mult peste oricare junior ce exista acum la UTA?S-a lasat de fotbal!Serios?Ca are Bac si scoala?Corect poate,dar avea un parcurs excelent si era deja in casa UTA-ei!Pierdut.Nu cred ca va mai putea recupera.Pacat!
    Ochiul ager de batran suporter care ma consider,stie tot!

    0
    0
    1. Oi fi nu te contrazic! Dar noi suporterii suntem toți oameni corecți și de caracter? Urmărim etapa de etapa echipele favorite însă de multe ori ne comportam huligananic! Exemple pot da și eu cu nemiluita, am fost, rămân un suporter fidel și voi fi cât voi trai utist! Trăiesc în Timișoara din 1984 și iubesc Uță de când ma știu, de prin anii 70,cand eram cineva” scriam cu pixul pe toate caietele la școală, domide, șima kun, Nedelcu, Coras și asa. Mai departe, acum și soția ma știe de codaș deși eu port alt nume! Haide Uță campioana provinciei! Și totuși sunt mândru ca sunt arădean și și nr de mașină de Timiș cu Uță! Nu uitați ca și Denis man sau Petre sunt produse suta suta arădene! Aradului ii lipsește stadionul, odată ce se va termina veți asista la o emulație și mai mare ca cea actuala din Oltenia! Haide Uță, vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât!

      0
      0
  2. Oi fi nu te contrazic! Dar noi suporterii suntem toți oameni corecți și de caracter? Urmărim etapa de etapa echipele favorite însă de multe ori ne comportam huligananic! Exemple pot da și eu cu nemiluita, am fost, rămân un suporter fidel și voi fi cât voi trai utist! Trăiesc în Timișoara din 1984 și iubesc Uță de când ma știu, de prin anii 70,cand eram cineva” scriam cu pixul pe toate caietele la școală, domide, șima kun, Nedelcu, Coras și asa. Mai departe, acum și soția ma știe de codaș deși eu port alt nume! Haide Uță campioana provinciei!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button