Minifotbal, futsal

Futsal: România – Albania 3-1, în primul amical de la Polivalenta arădeană. „Returul” se joacă mâine, la ora 12





România s-a impus cu 3-1 în primul amical disputat contra Albaniei la Sala Polivalentă din Arad, în fața a aproximativ 200 de spectatori, între care și componenții echipei UTA intrați deja în canntonament pentru meciul cu Poli Iași. Echipa antrenată de Robert Lupu a învins meritat, dominând mare parte din partidă, dar albanezii puteau obține mai mult, ținând cont de unele ezitări ale „tricolorilor” din repriza secundă.

România a deschis scorul în minutul 15, prin Savio Valadares. Jucătorul născut în Brazilia a transformat o lovitură de pedeapsă acordată în urma celor șase faulturi făcute de oaspeți în prima repriză. După doar 3minute, căpitanul României, Dumitru „Mimi” Stoica a făcut 2-0 cu un șut frumos din unghi.

Odată cu începutul reprizei secunde, albanezii au început să aibă și ei ocazii și perioade de dominare. Golul oaspeților a fost înscris în minutul 22, de Rej Karaja, care a trimis un șut printre picioarele portarului Tonița.

Mai apoi, cele două echipe s-au cam jucat cu ocaziile, albanezii trecând în câteva rânduri pe lângă golul egalizator. Până la urmă, tabela a fost închisă cu patru minute înainte de final: Adrian Pânzaru a recuperat o minge aproape de poarta adversă, l-a driblat pe goalkeeper-ul Rrapi și a trimis simplu în plasă pentru scorul final de 3-1.

Cea de-a doua partidă dintre cele două reprezentative se va disputa mâine, tot la Sala Polivalentă, cu începere de la ora 12:00. Intrarea este liberă.

Formații:

România: 12.Tonita – 8.Biro, 9.Ribeiro, 11.Valadares, 14.Ferreira. Rezerve: 1.Iancu, 21.Grigoraș – 2.Ruxandari, 4.Ilaș, 5.Cireș, 6.Pânzaru, 7.Crăciun, 10.Stoica, 15.Csoma. Antrenor: Robert Lupu

Albania: 1.Rrapi – 11.Selmanaj, 7.Rexhepaj, 14.Halimi, 5.Karaja. Rezerve: 12.Berisha – 6.Neziri, 2.Ceka, 3.Alibegu, 8.Alili, 9.Shkodra, 13.Hasaj, 10.Kaca. Antrenor: Erind Resuli

FOTO: Ciprian Petcuț









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button