UTA Academie

Eșec dureros și la Under 17: UTA – LPS Bihor Oradea 1-6





Echipele de juniori ale „Bătrânei Doamne” au primit o lecție dură în cea de-a doua etapă a Ligii Elitelor. Diferența de cinci goluri în favoarea oaspeților s-a păstrat și în confruntarea „puștilor” de la Under 17, după ce juniorii mari au cedat cu 0-5 în fața Universității Craiova.

Așadar, echipa antrenată de Mircea Aslău a cedat cu 6-1 în fața lui LPS Bihorul Oradea, singurul gol al arădenilor fiind opera lui Bogdan Maier„Un rezultat injust, dacă ne luăm după ce s-a întâmplat în teren, dar am făcut foarte multe greșeli și din cele șase goluri, cinci le-am luat pe greșeli individuale. Ca joc sunt mulțumit de băieți, au alergat, au pasat, au încercat. Am și ratat, am avut două-trei ocazii la 0-0. La 0-1, în loc să reintrăm în joc am avut o bară. Dar ne asumăm, știm că este foarte greu, trebuie să muncim mai mult, să eliminăm greșelile individuale și eu zic că lucrurile vor fi altfel. Jucăm într-un campionat bun, unde sunt cele mai bune echipe, e important că am ajuns aici și sperăm să începem să facem rezultate bune și să avem continuitate”, a declarat antrenorul „roș-albilor” pentru uta-arad.ro, care a trimis în teren următorul „11”: Iucie – Stăină, Maier, Irimia, Căciulă – Vulturar, Turc – Gădărici, Aslău, Jula – Cleuță, plus: Manea, Palea, Moldovan, Miclea, Nădăban.

Sâmbăta viitoare, UTA se deplasează la Timișoara, unde întâlnește liderul seriei, LPS Banatul Timișoara, de la ora 14.









2 comentarii

  1. „…Ca joc sunt mulțumit de băieți, au alergat, au pasat, au încercat. Am și ratat, am avut două-trei ocazii la 0-0. La 0-1, în loc să reintrăm în joc am avut o bară..”- …..daca la 1-6, …la Arad poti spune asaceva, ori „trupa” este mult prea subtire, ori, tu antrenor, ai vazut alt meci. Oricum cu un asemenea „mesaj” nu castigi nici in viitor. Si unde sa mai pui ca si under 19 a incasat „o caruta” de goluri…desigur , si ei, „jucand frumos”. E un semnal ca ceea ce vine din urma este indoielnic

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button