Stranieri aradenizTOP ARTICOLE

Gol pentru Adi Petre în victoria ce duce naționala de tineret la un campionat european după 21 de ani





România U21 a învins Liechtenstein cu 4-0 și a încheiat pe primul loc grupa preliminară pentru EURO 2019, turneu care va avea loc vara viitoare în Italia și San Marino.

Ambii arădeni prezenți în lot au prins minute: Dennis Man a fost titular, în timp ce Adi Petre a intrat în minutul 74 și a înscris ultimul gol al României patru minute mai târziu. Celălalt component al generației 1997-98 al Atletico Arad, Răzvan Oaidă, nu a prins lotul de 18 pentru această partidă. În tribunele stadionului „Ilie Oană” din Ploiești s-a aflat și Cristi Păcurar, actualul antrenor secund al UTA-ei și cel care i-a lansat în fotbalul mare pe cei trei. De altfel, reîntâlnirea a fost imortalizată cu câteva ore înainte de meci.

Celelalte trei goluri ale „tricolorilor mici” au fost înscrise de George Pușcaș (2) și Ianis Hagi, acesta din urmă cu o execuție superbă din lovitură liberă.

România a încheiat grupa pe primul loc cu 24 de puncte, la două peste Portugalia, echipa clasată pe locul secund.

Pe lângă naționala noastră și țara gazdă Italia, la turneul final s-au mai calificat Germania, Franța, Anglia, Croația, Spania, Serbia, Belgia și Croația, în timp ce Grecia, Portugalia, Polonia și Austria au avansat la baraj.

Turneul final al EURO U21 va avea loc între 16 și 30 iunie 2019.









2 comentarii

  1. Cat de frumos…Sa ai la aceasta calificare de lot national,din ce cauza sa nu o spunem, memorabila,3 jucatori care ti-au trecut prin mana,formati la Atletico-UTA,cum sa nu te bucuri pentru toti,la o adica?
    Sa-i ascult acum pe cei care vorbeau in urma cu nu mult timp de pliculete si atentii…
    Foarte interesant….Cred ca inghit in sec acum aceia….
    Maxime felicitari!La mai mare!Bravo!

    0
    0
  2. Cit de frumos …ar fi daca ti-ai vedea tu de treaba ta in special de motoretele si motocigletele tale domnule Cristian Schreiber alias GIRO.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button