UTA Arad

Andone: „Am pierdut două puncte, dacă meciul s-ar fi jucat pe iarbă era complet altceva”





Energeticianul a plecat cu un punct de la Arad după un meci în care a condus până spre final. Golul lui Manea a adus un punct UTA-ei într-o partidă în care marile ocazii le-a avut echipa din Valea Jiului.

Deși rămâne neînvins pe banca „alb-negrilor”, Bogdan Andone nu a fost mulțumit cu remiza de la Arad. „Mă așteptam să avem un meci dificil. Chiar dacă nu trece prin cea mai bună perioadă, UTA e o echipă cu jucători de calitate, tineri de perspectivă, care încearcă să joace fotbal. O echipă foarte bine organizată din toate punctele de vedere, de mare tradiție și îmi doresc ca în cel mai scurt timp să facă pasul în Liga I pentru că acolo îi e locul. Altfe, eu cred că am pierdut două puncte, chiar dacă în repriza a doua UTA a presat mai mult. Dar, în prima parte, am avut niște situații de contraatac pe care nu le-am tratat cum ar fi trebuit. Cu siguranță, Vlad Rusu și Nicoară ar fi adus un plus, sper să se recupereze cât mai repede. Din păcate, am primit din nou gol pe final de meci la o fază fixă, cum am pățit și la Ripensia, pe o nesincronizare între fundași și portar” au fost cuvintele fostului antrenor al lui ASU Poli.

Ca de obicei, la partidele din acest sezon de pe „Motorul” gazonul sintetic a jucat un rol important, lucru subliniat și de tehnicianul născut la Aiud: „Dacă meciul s-ar fi jucat pe iarbă era complet altceva, ca ritm de joc, ca exprimare a jucătorilor. Din păcate, terenul sintetic este folositor doar pentru perioada iernii ca teren de antrenament și amicale, după părerea mea. Competițiile oficiale ar trebui să se joace pe iarbă”

Deși au trecut doar 13 etape, Andone este al patrulea antrenor care stă pe banca echipei din Petroșani în acest sezon. „Nu simt nici o presiune suplimentară la Energeticianul. Presiune este peste tot, și la Metaloglobus am avut presiune pentru că ne doream să câștigăm, dar și la ASU Poli a fost presiune. Indiferent că antrenezi o echipă din vârful clasamentului sau din partea de jos, o pregătești ca să câștige, este presiune tot timpul. Eu niciodată nu pregătesc un meci la egal, sunt momente și momente într-un meci de fotbal, dar la orice partidă ne dorim victoria” a încheiat fostul jucător al Rapidului.

Pentru Energeticianul urmează un nou meci dificil, pe teren propriu contra Academicii Clinceni.

FOTO: UTA Media Design

5 comentarii

  1. Bogdan Andone, stai calm ca, nici tu nu ai rupt gura targului cu echipa ta si nu te mai amagi atata ca, nu o sa promoveze nici Energeticianul aveti si voi echipa de mijlocul clasamentului deci o echipa slabuta !!! Acuma ce motiv sa ai si tu ca, ai jucat pe sintetic, extraordinar ca, daca jucai pe iarba erai ca Real Madrid ce sa spun !!!

    0
    0
  2. Primu vostru sut pe poarta a fost in min 40 si a dat ala un gol ce nu mai da in viata lui….iar al doilea sut pe poarta in min 90….ce plm sa fi dezamagit ? Degeaba ai contraatacuri daca ele se opresc la 30 m de poarta…x a fost echitabil ca nici uta n a avut ocazii…meci foarte slab intre doua echipe mediocre de mijlocul clasamentului.

    0
    0
  3. Cum?In ce fel?Daca ati fi jucat pe iarba?Pai stimate domn Andone,asta avem,cu asta defilam!Asta ni s-a bagat sub nas!Noua,fraierilor!Nu faptul ca am fi crezut in cele 7 minuni ale lumii!Nici vorba!Stadionul nou,il vom incadra in a 8-ta!
    Sa(ne) va bucurati ca nu ati jucat in mocirla,ca si la Exatlon,sau cum ii spune….Primarelul nostru betonist,asfaltator,demolator ,ne promitea gazon semi-sintetic de nivel Barcelona,Manchester,de top si ne-a facut o carpitura,in 2 ani,la care de la inceputul lucrarilor,multi dintre noi,au observat ca lucrarile „calitative”,se indreapta spre un dezastru total!Dar cine l-ar putea trage de urechi?Eu sau dvs?Pai nu l-a putut trage de urechi nici Nasul Basescu si nici Boc,mentorul,dar acela tace si face la Cluj…Despre ce vorbim?
    Votam toti Falca,europarlamentar,poate asa scapam de el,dar sa vedem ce alternativa ar fi!Cat de prost am putut sa fiu..sa-l votez in 3 mandate?Accept toate injuriile dvs!Mi-o merit din plin!Mea culpa si capul jos!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button