UTA Arad

Popa, după a doua remiză în tot atâtea zile cu Szegedul: „Diferență de vână, dar nu-mi fac probleme, avem timp să ne punem la punct”





Teoretic, o „dublă” necâștigătoare cu Grosics Akademia Szeged, formație din eșalonul trei maghiar, ar fi motiv de îngrijorare pentru utiști, dar lucrurile nu stau deloc așa. Ionuț Popa a și explicat de ce, la finalul amicalului disputat azi, pe „Motorul”, terminat 1-1. Golul lui Kanda sosit după numai 8 minute de joc a fost anulat de juniorul Orosz la ultima fază a partidei. „Am întâlnit o echipă care se pregătește de o săptămână-două are vână, pe când o alta, ce are deja aproape o lună în spate, e cam obosită. În plus, altfel stăteau lucrurile și la noi dacă aveam tot lotul la dispoziție, iar aici îi numesc pe Stahl, Coulibaly și Costin care sunt bolnavi și nici nu au venit la teren. Deci, nu-mi fac probleme în acest sens, avem timp să ne punem la punct. Mai sunt mai mult de trei săptămâni până începem campionatul, iar jocul de sâmbătă, din Ungaria, o să-l folosim deja cu un scop mai precis. Adică o să folosim mai mulți titulari, cărora le vom și da mai multe minute de joc. Trebuie să căpătăm constanță în joc și ritm”, a spus antrenorul „Bătrânei Doamne” după disputa cu maghiarii ce reiau întrecerile pe puncte pe 3 martie.

Despre scopul precis al testului de azi, Popa a adăugat: „Un antrenament și nimic mai mult. Am urmărit mai multe lucruri în acest meci. În primul rând, am dorit să-i integrez pe cei doi nou veniți în această săptămână, Melinte și Șeroni. Apoi, le-am dat posibilitatea altora, ca și Alexander (n.a. Alfaiate) și Kanda să joace mai mult. Efectiv, nu ne-a interesat decât mișcarea la 50% din potențialul nostru. Cam aici suntem în această fază a pregătirii, dar până la primul meci de campionat trebuie să ne apropiem de sută la sută”.

Seria jocurilor de verificare pentru UTA continuă sâmbătă, în Ungaria, în compania echipei de Liga III Fuzesgyarmat. Confruntarea are loc la ora 13, iar sportarad.ro vă va ține la curent cu desfășurarea ostilităților.









7 comentarii

  1. Există preocupare pentru intrare în formula de baza mai repede Ca și antrenorii și publicul vrea să vadă ,,,mecanismul ”’ funcționând. ! Spre sfârșitul amicalelor sperăm să vedem o imagine a 11 jucători de baza. Acum e nevoie de relații de joc . În situația de față îți pune oricine probleme.. Jucători noi partitura noua Posibil că unii sa nu convingă.Echipa poate experimenta chiar in competiție. S-a pornit din timp o ampla primenire a lotului. E nevoie de liniște și munca.

    0
    0
  2. Mister….nu prea aratati binisor…Incaruntit,barba,ochelari….Nu va prea caracterizeaza,dar anii trec,pacatele se prescriu uneori…temperamentul mai scade,nervii cu atat mai mult.
    La UTA v-ati propulsat ca performanta si aveti si anumite merite.Ce a fost,a fost….Acum aveti datoria sa reparati cele trecute…Neuitate.Deocamdata ati gafat in sezonul trecut….Vi s-au adus cimpanzeii doriti,in frunte cu al dvs.Enescu.Dar inca se trag ponoasele….Daca ar fi dupa mine,din banii dvs.personali,ar trebui desplatiti.
    Eu sunt unul dintre acei mici cretini,care stiu exact cum s-au platit restante salariale,spre antrenori,la juniori,de 500 milioane,Lei vechi…..luati imprumut.
    Pai s-au chemat la plata restantelor antrenorii,pe „maine”,fara bani cash,la ghici…..Cum sa chemi antrenorii juniorilor pe maine,cand sacul este gol?Erau totusi sarbatorile de iarna…Noroc cu un sponsor imapatimit….care a scos banii….
    Tacerea este de aur….Mucles!

    0
    0
    1. Uta e unde e si este ce este pentru că toți uitați cine dirijează acolo….
      Ce păcate prescrise băi Giro? Ce trecut uitat? Ce datorie care vine din onoare și demnitate? De unde onoare și demnitate? La cine? La ăștia?
      Ha ha ha… și lerui ler!

      0
      0
      1. arata exact ca un taran , care si este de fapt….dar sa nu jignim totusi taranii, unii au si caracter…asta NU.

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button