UTA Arad

Lupa pe Costin și Stahl: „Poate, noi vrem mai mult decât ei să revină la valoarea lor, un gol – două le-ar schimba moralul”





Atâta timp cât în stânga ar urma să evolueze Kanda, iar în spatele vârfului, Miculescu, titularul postului de mijlocaș ofensiv dreapta ar trebui să se aleagă în retur dintre Cristian Costin și Albert Stahl. Astăzi, în amicalul cu Chișineu Criș, ambii s-au aflat pe teren din primul minut și, împreună cu Bodo Kanda, au alternat pozițiile în teren în linia de trei din spatele atacantului.

Prestațiile lor nu a fost dintre cele mai reușite, iar antrenorii UTA-ei trebuie să gestioneze foarte bine situația lor, mai ales că din vară ambii vor trece la statutul de seniori la nivelul ligii secunde. „Pe Costin când l-am văzut supărat când l-am schimbat. Mă deranjează atitudinea, indiferent de jucător. De exemplu, nu poți să joci fotbal cu mânecile trase peste, indiferent că ești la UTA sau altundeva. Noi, adică eu și nea’ Feri i-am educat în această privință la juniori, ei nu vor să înțeleagă că această presiune de a juca la UTA și de a nu mai fi juniori din vară încolo este una pozitivă. Costin și Stahl, dar și ceilalți juniori din generația lor trebuie să confirme în acest retur pentru a rămâne și în sezonul viitor alături de noi sau, poate, să facă saltul în Liga 1, acolo unde ar mai avea statut de juniori. Man a plecat ca junior de la UTA, dar, în urma evoluțiilor sale, astăzi e privit ca un senior. Stahl trebuie să-și folosească doar calitățile lui, viteza și tehnica și să fie coautor la goluri, nu să facă el jocul. Costin a confirmat deja în acest sezon, a jucat foarte bine în primele etape ale turului, dar a avut ghinion că s-a accidentat, iar acum este puțin frustrat că nu mai este la acel nivel. Dar, poate, noi vrem  mai mult decât ei să revină la valoarea lor. Ei sau alți juniori nu trebuie să caute motive la antrenori, ci să lase capul jos, să se antreneze normal și vor reveni la forma lor bună”, consideră Cristian Păcurar, cel care i-a crescut pe Costin și Stahl de la vârste fragede.

Întrebat dacă Stahl nu este puțin afectat de faptul că nu s-a concretizat plecarea sa la Dortmund sau la un alt club de afară, „secundul” UTA-ei a adăugat: „Cred că Albert trebuie să reușească în fotbalul românesc, abia apoi să se gândească la cel internațional. Dar, repet, dacă Stahl sau Costin marchează un gol, două, în retur vor avea alt moral și vor fi jucătorii pe care te poți baza și din vară încolo”.

Vă reamintim că Federația Română de Fotbal a decis ca din sezonul 2019-2020, divizionarele secunde sunt obligate să folosească doi juniori născuți în anul 2000 sau mai mici, astfel că fotbaliști ca R. Iuga, Copaci, Costin, Stahl sau D. Popa vor deveni automat seniori.

FOTO: UTA Media Design

12 comentarii

    1. Fiind la conferinta de presa, pot spune ca se referea la faptul ca e lipsa de atitudine cand iti feresti degetele de frig in timpul jocului.

      0
      0
      1. Sau ca nici macar nu au tras de ei,ca sa se incalzeasca.Altfel,cine i-a oprit sa nu-si ia manusi!Altii aveau.

        0
        0
  1. Semne de îngrijorare care privesc evoluția unor talente ce ies din juniorat și vor fi oameni de baza in curind. De baza dorim cu toții dar posturile vor fi atribuite celor cu randament bun și în primul rând constant. Nici un antrenor nu îți acordă șanse la nesfârșit . Și asta cum ,asistați de antrenori care îi ridică de la 13 ani . !! Dacă vine antrenor străin de club ,zboară primii . În domenii de public plătitor ,film fotbal ,teatru nu merge decit cu talent .Și acesta lucrat cu sudoare . Mergeam pe strada ,adolescenți și arătăm în șoaptă către un tip. Vezi pe acela ,joaca in A !!!

    0
    0
  2. Din vara ne va parasi david popa deoarece va deveni cel mai slab senior de la danalache incoace.
    Acum se leaga de ce tine de el conducerea , ca e junior inca si nustii cand se accidenteaza altu

    0
    0
    1. Nu intelg ce se totinsista cu David Popa atata cand se vede de la o posta ce e printre cei mai slabi. Nici Matei nu e departe de el…

      0
      0
      1. Se insista pentru ca nu este alt junior pe postul lui , de aceea ,insa din vara liga 4 scrie pe el…mai sus nu are valoare , din pacate

        0
        0
      2. Stii @ady max,care este paradoxul cu acest C.Matei?Culmea,culmilor ca astazi,chiar daca usor racit,a facut un joc bun.Daca ai posibilitatea sa revezi meciul,urmareste cele cateva pase lungi,diagonale perfecte…. si alte cateva deposedari si urcari,in plus foarte mobil…Oare ce-o fi patit astazi?Ceva pastila,ca sa-l tina racit mai departe,nu exista?
        De l-ar tine naravul tot asa.Bravo Matei.Deci se poate!
        PS: si moldoveanul mi-a placut.Binisor.

        0
        0
        1. Acum urmaresc inregistrarea. Cateva observatii: de nu trage nimeni la poarta, cu expetia lui Melinte si Costin pn prima repiza nu a tras nimeni de la 16-20m. Chelugher destul de bun, Kanda tu prea imi place, macina cam in gol, Stalh e tot cu bicicletele…acum ma uit la repiza a 2-a.

          0
          0
    2. Tot de prin tribune le-ai auzit?Sai i-ai vazut si lui David Popa contractul,sau l-ai intrebat personal pe Codru?:-))))))))))))
      Si apropo..s…..Eu zic ca cel mai slab atacant la UTA a fost Manta ,mai ales ca mai avea si ceva experienta….Si am mai avut unul,care in sezonul trecut,fiind catastrofal,ajuns pe la Resita,dar zburat si de acolo.Pe el il iertam insa,pentru ca a facut si lucruri frumoase la UTA si in plus a mai facut si doi jucatori mari…..

      0
      0
  3. Poate vreti voi cu de-a sila vreun an prin liga3 pe la Cermei, Lipova sau Cris! Ce ziceti baieti? Ca cam pe colo va e locul….

    0
    0
  4. El tot ce ne indruga noua in aceasta declaratie nu-si are rostul, trebuie stat de vorba individual cu ei si pedepsiti daca nu vor sa inteleaga ca trebuie sa aiba atitudine.
    Eu le-as pune in fiecare zi meciuri din Anglia, sa vada cum sta treaba cu amgajamentul cand intri in teren si atuci si spectatorii ati accepta unele greseli cand vede ca te daruiesti pe teren..dar sunt destui la club care papa degeaba, nu le dau eu sfaturi…timpul sa ne judece.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button