UTA Academie

CFR Cluj – UTA, în sferturile de finală ale Cupei României Under 19! Gaica: „Nu cred că există favorite în această fază a competiției”





Singura echipă de juniori arădeană rămasă în cursă în Cupa României este UTA Under 19. Calificarea în sferturile de finală a fost obținută de un mix între grupele 2000 (desființată în această iarnă) și 2001 în fața lui CS Hunedoara, pentru ca în faza următoare a competiției să se prezinte formația pregătită de Sandu Gaica și Adi Ungur, care – probabil – va conta doar pe „veteranul” Raul Petcuț.

Cert este că în calea „roș-albilor” pentru un loc în semifinale a ieșit CFR Cluj, formație care ar dori să-și ia revanșa pentru eliminarea din semifinala ediției 2016-2017 în fața arădenilor. „Toate echipele ajunse în această fază a competiției nu pot fi slabe, dimpotrivă. Și mai cred că nu că există favorite în această fază a competiției. Sigur, vom juca în deplasare pentru accesul în semifinale, dar asta nu înseamnă că nu ne vom bate cu toate armele noastre pentru calificare. O să încercăm să contăm pe tot ceea ce avem mai bun la ora jocului, mai ales că peste două zile de la acel meci de Cupă jucăm tot la Cluj, cu Universitatea, liderul din seria de Vest a Ligii Elitelor”, ne-a mărturisit Sandu Gaica, antrenorul UTA-ei.

Celelalte sferturi de finală ale Cupei României Under 19 sunt:

AFC Hermannstadt – Viitorul Constanța

ACS Sport Team – Dinamo 1948

Petrosport Ploiești – Sporting Juniorul Vaslui

Partidele se joacă într-o singură manșă, pe 13 martie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button