Gloria LT Cermei

Cermeiul dă piept cu Reșița de la înălțimea locului 2: „Poziția lor din clasament nu reflectă adevărata valoare, dar sperăm să începem cu dreptul”





Gloria Lunca Teuz Cermei începe returul Ligii a III-a cu o deplasare dificilă, pe terenul celor de la Școlar Reșița. În tur, o echipă bănățeană cu multe transferuri importante, mare favorită la promovare, a pierdut (1-2) la Cermei. Au urmat și alte rezultate negative ale „roș-negrilor” sub comanda lui Octavian Benga, dar revenirea lui Leontin Doană pe banca tehnică a oferit un șocul de care era nevoie. Trupa din Valea Domanului a încheiat turul cu mai multe victorii importante și cu o clasare pe locul 7, la opt lungimi de undă de locul promovabil deținut de Lipova.

De cealaltă parte, Cermeiul, după inconstanța de la începutul campionatului, a pus capăt anului cu o serie incredibilă (22 de puncte din 24 posibile în ultimele opt etape ale lui 2018) ce i-a adus titlul neoficial de vicecampioană de toamnă în seria a 4-a.

Sâmbătă de la ora 15:00 cele două echipe se vor înfrunta pe stadionul „Mircea Chivu”, iar „sămădăii” vor să reia lucrurile exact de acolo unde le-au lăsat. „Reșița va fi un adversar puternic, ne așteaptă un meci foarte greu. Nu cred că poziția din clasament reflectă adevărata lor valoare. După această perioadă de pauză, plus schimbările făcute de echipe în perioada de transferuri, partida aceasta va fi cu totul altfel față de cea din tur, așadar nu cred că vom avea vreun avantaj moral în fața Reșiței. Returul este tot timpul cu mult mai greu față de tur, ne putem aștepta la orice de la acest meci. Cu toate acestea, sperăm să câștigăm și să începem cu dreptul” au fost cuvintele lui Alexandru Nistor, căpitanul Cermeiului.

Trupa pregătită de Radu Anca s-a cantonat la Moneasa în această iarnă, disputând mai apoi șase partide amicale: 1-3 cu UTA, 8-2 cu UTA II, 6-1 cu Frontiera Curtici, 2-1 cu ACS Carani Murani, 3-1 cu Avântul Periam și 3-1 cu Fortuna Becicherecu Mic. „A fost o perioadă foarte bună de pregătire, un cantonament reușit, chiar dacă a durat doar 5-6 zile. În rest, ne-am antrenat foarte bine și pe plan local și toată lumea e sănătoasă”, mai crede Nistor.

Cât despre obiectivul pentru retur, căpitanul „roș-albilor” a declarat următoarele: „Ne dorim ca în acest început de retur să creștem de la joc la joc și să oferim spectacol. Mai apoi, ne propunem să câștigăm cât mai multe puncte și să luăm banii președintelui prin rezultatele obținute.”

Antrenorul reșițenilor, Leontin Doană a declarat în conferința de presă dinaintea partidei că: ˝suntem pregătiți de primul meci de acasă cu Cermeiul, o surpriză a acestui campionat alături de Lipova. I-am urmărit, au cam același lot, mici modificări, la fel ca și la noi, deci vom fi pe teren două echipe omogene. Luăm meci cu meci, vrem să scoatem maxim de la fiecare confruntare, sâmbătă nu ne gândim decât la victorie, mai ales că în tur am pierdut nemeritat. Suntem consolați că suntem prea departe de locul unu, promovabil, dar cine știe ce ne rezervă returul, important pentru noie set să ne câștigăm meciurile, începând chiar de la prima etapă a returului.˝

Cele două echipe nu au făcut multe achiziții în această iarnă, fiecare dintre ele mergând pe omogenitate. De altfel, există doar trei nume noi în fiecare tabără, respectiv Gruiescu, Ciubotariu și Angelo Iuga la Cermei și Vădrariu, Babei și Banac la Reșița. Coincidențele merg mai departe, iar la capitolul despărțiri găsim două nume importante, foști colegi de echipă la UTA. Vorbim despre Tănase, ajuns la U Craiova 1948 și Curtuiuș, noul atacant al celor de la AFC Unu Fotbal Gloria Bistrița.

Formații probabile:

Reșița: Zimmermann – Szijj, Bactăr, Vlădia, Vadasis – Săulescu, Breșneni, Mierlici, Vădrariu – Ene, Staicu

Cermei: Gârlea – Polgar, Varga, Nistor, Sabău – Mihuța – Mager, Vezan, Vlad, Deta – Capătă.

Arbitri: Omar Dumitrică – Pompiliu Barbu, Daniela Constantinescu (toți din Craiova)

Observatori FRF: Ioan Mureșan și Florin Mierea (ambii din Timișoara)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button