Fotbal judetean

Puncte cu cap(ul) în startul stagiunii de primăvară: Victoria Felnac – Cetate Săvârșin 4-1





Metamorfozată în iarnă, Victoria Felnac s-a pregătit intens de meciul cu Cetate Săvârșin, singura formație pe care – teoretic – o mai poate prinde din urmă pentru locul 12.  Punctele au sosit pentru trupa lui Ciba, care au avut forța să revină de la 0-1 printr-un penalty și trei goluri înscrise cu capul. Două dintre ele au aparținut proaspetei achiziții, Daniel Crișan.

VI-FE și-a luat tare adversarul, dar S. Măgulean, Plujar sau Maxim l-au grațiat pe Toader, iar pe o contră oaspeții au trecut în avantaj. În minutul 17, Țofei a trimis peste apărare, iar Marc a înscris frumos, din demi-voleu, la colțul lung din 11 metri ușor lateral stânga. Exact 5 minute a durat bucuria „roș-galbenilor”, căci Vali Fritea a transformat penalty-ul dictat după contactul dintre portarul Toader și S. Bogdan. După alte 10 minute, amfitrionii au trecut în avantaj, Crișan punând capul la cornerul bătut de R. Fritea. La 2-1, pe final de repriză, vizitatorii au cerut cartonaș roșu pentru S. Măgulean, care l-ar fi lovit cu piciorul în  față pe A. Muntean. „I-a spart gura, jucătorul lor trebuia eliminat. Nu spun că în 10 contra 11 nu am fi pierdut, dar arbitrii sunt datori să aplice regulamentul. Oricum, din partea multor arbitri din județul nostru nu am așteptări foarte mari, iar cel de ieri chiar a luat și alte decizii aiurea pe lângă faza pomenită”, ne-a relatat Cătălin Neamț, antrenorul-jucător al gazdelor. „Nu era de roșu intrarea lui Măgulean, îmi pare rău că oaspeții se leagă de acea fază când ei nu au contat pe teren după ce au deschis scorul”, e replica lui Dan Ristin, președintele lui VI-FE.

Diferența pe tabelă în favoarea felnăcanilor s-a mărit după o oră de joc. Atunci, Maxim a fost cel care a centrat dintr-o nouă lovitură de colț, iar puternicul Crișan a mai marcat odată cu capul, de data aceasta de la colțul lung. Și tot cu capul s-a scris concluzia partidei din partea lui Leuca, ce a valorificat, al colțul scurt, centrarea din stânga a lui Bogdan.

Distanța dintre Felnac și Săvârșin a devenit de 10 puncte, însă Lucian Ciba susține că obiectivul nu e neapărat legat de urmărirea adversarilor de ieri. „Fiindcă lucrurile s-au schimbat mult în bine față de tur la Felnac, atât legat de lotul de jucători, cât și la baza sportivă și cea materială, e normal să creștem pretențiile. Numărul de puncte trebuie să fie mult mai mare decât în toamnă, dar mai ales aș vrea să creștem în joc de la etapă la etapă. Avem fotbaliști buni, un lot competitiv, dar nu putem spune că încă suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Era important să începem cu dreptul, să avem moral și încredere pentru ceea ce urmează să facem la antrenamente și la următoarele jocuri”, a punctat antrenorul „roș-albilor”.

Conform tradiției, Cetate Săvârșin a fost ultima prim divizionară județeană reunită în această iarnă, iar pregătirea lasă de dorit. În plus, banda stânga a defensivei a rămas descoperită după plecările lui Morariu, la Sântana și Benescu, la Curtici. „Ne cunoaștem limitele, știm că nu avem antrenamentele altor echipe în spate, dar asta nu înseamnă că nu ne jucăm șansa, așa cum am făcut-o și la Felnac. Am luat două goluri prea ușor după ce am condus, penalty-ul de 1-1 nu a cam fost, iar apoi a venit acea fază la care, repet, se impunea eliminare pentru un jucător al gazdelor. Mergem mai departe, ar trebui să contăm cât de curând și pe Tomoioagă și Boc, plecați acum în străinătate, dar revine și Căliman. Eu zic că punctele ce ne vor permite să rămânem pe locul 12 le vom face”, consideră Marius Neamț.

Formații:

Felnac: Șoltesz – Sîrbu, D. Crișan, Banilievici, V. Fritea – Plujar (68 L. Stanciu), R. Fritea (46 V. Leauca) – Gyebnar, Maxim (68 Baroti) – S. Bogdan (82 D. Popa) – S. Măgulean.

Săvârșin: D. Toader – A. Muntean, Gruneanțu, Al. Neagu, D. Muntean (19 Ursu) – D. Rus, Iștoc, N. Marc, Neamț – Țofei, Oprea.

Arbitri: Natanael Pană – Adreea Șușcă, Remus Naghi. Observatori AJF: Mircea Toderici, Ioan Hamza.









Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button