Fotbal femininzTOP ARTICOLE

AC Piroș Security, la un singur succes de promovarea matematică în Liga 1: „Cadou frumos de Sărbători, e mai ales meritul fetelor și al conducerii” + FOTO





Legea compensației a funcționat pentru singura formație de fotbal feminin a orașului Arad în derby-ul pentru promovare cu Luceafărul Filiași. Dacă în tur, „leoaicele” au dominat partida din Oltenia, au avut destule ocazii la 0-0 și – totuși – au pierdut în prelungiri, de această dată lucrurile au stat exact invers.

Oaspetele de ieri a arenei „Șega” au avut cel puțin trei-patru situații mari de gol, inclusiv o bară, însă cu 5 minute înainte de final destinația punctelor a fost decisă de Alice Cociuba, cu o reluare din apropiere după lovitura liberă bătută de Vanu. „Mă bucur că am fost acolo, iar Larisa Sârbovan mi-a lăsat mingea, căci eram într-o poziție mai bună decât ea în fața porții. Poate, acum la calda, nici nu realizăm exact ceea ce am făcut prin această promovare ce nu mai poate fi ratată, însă greul de abia din vară începe. Eu am mai jucat în Liga 1 la Timișoara și știu că nivelul este altul acolo, mai avem nevoie de câteva jucătoare, dar și să ne antrenăm și mai bine. Sunt sigur, însă, că domnul Piroș și nea’ Gigi vor face tot posibilul să reprezentăm cât mai bine Aradul în prima ligă”, a spus Cociuba, fostă jucătoare la CS Ineu și CFR Timișoara.

Gigi Cameniță adulmecă a șasea promovare din cariera sa de antrenor, dar prima la cârma unei echipe de fete. „Ne-am așteptat să fie un meci greu, dar nu chiar atât de greu. Îmi amintesc că în tur le-am dominat la ele acasă și ne-am și întărit cu două-trei jucătoare peste ceea ce am avut în toamnă. Meciul de azi a fost extrem de echilibrat, au fost ocazii de ambele părți și, din fericire, acum noi am fost echipa ce a avut șansă. În tur a fost exact invers, noi am dat o bară și ele gol. Sperăm să batem la Reșița și să fim promovate matematic. Sperăm că vom bifa a patra promovare pentru patronul nostru, domnul Pavel Piroș, în timp ce eu ajung la a șasea acum la sfârșit de carieră. În lot mai avem fete cu una-două promovări, ne facem un cadou frumos de Sărbătorile de Paște. Eu zic că e mai ales meritul fetelor care au luptat până la epuizare și azi, dar și al conducerii care ne-a asigurat toate condițiile. Domnul Piroș cu finanțarea, iar Liviu Ilea cu logistica, să mă exprima așa. Dar să așteptăm, totuși, hopul de la Reșița și de abia apoi, dacă iese bine, putem vorbi despre îndeplinirea sută la sută a obiectivului”, a spus și antrenorul „roș-albelor”.

Având șase puncte peste Luceafărul, dar și un golaveraj net superior (+45), arădencele mai au nevoie de 3 puncte din deplasările de la Reșița, Banat Girls și Baia Mare, cu Venus și meciul de acasă cu Olimpia II Cluj pentru a fi și matematic promovate în elita fotbalului românesc feminin.

Galerie FOTO AC Piroș Security – Luceafărul Filiași semnată de colegul nostru, Ciprian Petcuț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button