Crisul Chisineu-Criș

Crișul poate decide ultima echipă retrogradată din seria a IV-a a Ligii a 3-a: „Nu ne interesează problemele Unirii, vrem să terminăm frumos sezonul!”





O singură divizionară terță arădeană e implicată într-un meci cu miză reală în ultima etapă a sezonului 2018-2019 la fotbal. În seria a IV-a, mai există o singură necunoscută, cea a ultimei echipe retrogradate direct, iar aceasta se va alege dintre Industria Galda, Unirea Alba Iulia și LPS Cetate Deva. Ultima dintre ele e cea mai amenințată din moment ce depinde și de rezultatele celorlalte două, Industria și Unirea având nevoie de un singur punct pentru a scăpa de emoții sau – în cel mai rău caz – să intre în „malaxorul” locurilor 12, din rândul cărora se mai alege o formație ce ajunge în județ.

Una dintre grupările pomenite vine pe malul Crișului Alb, mai precis la Chișineu Criș. Echipă de mare tradiție, Unirea Alba Iulia își joacă tot sezonul în cele 90 de minute, plus prelungiri, în disputa de pe arena „Aurel Ardelean”. O remiză îi scapă pe „alb-negrii” de retrogradare, așa că e posibil să asistăm și la un meci destul de închis din partea vizitatorilor. „Scopul nostru este unul clar: să încheiem cu bine un campionat de coșmar. Lucrurile sunt clare, depindem numai de noi, nu stăm la mâna altora. Un rezultat pozitiv este similar cu salvarea de la retrogradare. Suntem pregătiți pentru o astfel de înfruntare decisivă în privința viitorului, sperăm să reușim, iar destinul să ne fie favorabil”, a spus antrenorul „uniriștilor”, Adrian Bicheși, pentru ziarulunirea.ro.

La precedenta apariție în fața suporterilor, Crișul a cedat în fața unei alte formații cu probleme la retrogradare. FC Hunedoara s-a salvat deja și matematic și, la rândul ei, poate scrie o sentință, dacă nu pierde cu Deva în derby-ul județean. Cert este că cea mai proaspătă divizionară C arădeană își dorește să încheie pozitiv primul sezon în noul eșalon, neinteresând-o problemele adversarilor de sâmbătă (ora 18). „Sigur, Unirea Alba Iulia e o formație de tradiție, cu jucători buni și suntem siguri că-și va vinde scump pielea la Chișineu Criș. Iar cum mingea e rotundă și în fotbal se poate întâmpla orice, e clar că meciul e deschis oricărui rezultat. Eu, însă, sper ca toate discuțiile motivaționale și antrenamentele de rămânere în priză din această săptămână să-și pună amprenta pe jocul și mai ales atitudinea elevilor mei și să ne despărțim frumos de suporterii noștri până la toamnă. Nu ne interesează cine retrogradează la final, sunt sigur – însă – că echipa ce merită să se salveze se va salva.  Așadar, sper fim cât mai conectați la meciul de sâmbătă, iar la vacanță să ne gândim de abia după ultimul fluier al arbitrului”, spune Adrian Abrudean, antrenorul Crișului.

La gazde, Tătar (accidentat), Lezeu și Mucha (despărțiți deja de echipă) sunt singurele absențe pentru ultimul meci al sezonului. La Alba Iulia, vor lipsi din pricina suspendării (cumul de avertismente) Fetița și An. David, alături de indisponibilii Scrob și Cr. Păcurar. Mult mai importantă este lista revenirilor: Ad. Matei și Mazilu – după ce au fost lasați în afara lotului o etapă, Selagea – după suspendare și Davidaș, întors după o lună la echipă, după ce a susținut probe de joc în Franța.

Formații probabile:

Crișul: Dagău – Sabău, Al. Pavel, Siminic – Ciornei, Gâlcă, Ianc, Suslak – Piț, Modan, Bozian.

Unirea: Sporea – Zsigmond, Potopea, Mardare, Ad. Matei – Al. Giurgiu, De Marco – Bîrdea, Selagea, Tat – Davidaș

Arbitri: Zoltan Szekely – Daniel Lar  (ambii din Baia Mare), Gheorghe Tarba.

Observatori: Spătaru Iulian (Timișoara), Viorel Lolea (Reșița)









2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button