UTA Arad

Juniorul Deta are planuri mari în tricoul UTA-ei: „Să prind cât mai multe minute oficiale și să-mi ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele”





Ca și vara trecută în cazurile lui Copaci sau Costin, care deveniseră soluții în Liga 2-a după revenirea din împrumuturile de la Reșița, UTA a mai identificat un junior cu „stagiatura” în eșalonul trei, bun pentru echipa ce o construiește Laszlo Balint. Este vorba despre Rareș Deta, care a activat câte un sezon la Șoimii Lipova și Gloria Lunca Teuz Cermei.

În general, fotbalistul născut în anul 2000 a evoluat ca mijlocaș lateral, dar în ultimul campionat Radu Anca l-a folosit și ca fundaș strânga. În special această nouă specializare l-a adus în vederile primei echipe utiste, privată de aportul lui Gavrilă, care și-a obținut la comisiile federale dezlegarea de contractul cu arădenii. „Sezoanele de Liga 3-a mi-au adus încredere și puțină experiență și sper să fac o figură bună și mai sus. Provin din mijlocaș, dar cred că m-am adaptat bine și ca fundaș stânga și chiar sper să prind un tricou de titular. Până una alta, vreau să fiu sănătos pentru a mă putea pregăti cât mai bine în această vară. Doar așa îl voi putea convinge pe domnul antrenor de calitățile mele, iar debutul în Liga 2-a să vină cât mai repede. Apoi, aș vrea să prind cât mai multe minute oficiale și să-mi ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele. Când m-am apucat de fotbal visam să joc cât mai sus posibil, iar acum sper să am șansa să mă afirm”, a spus Deta, după testul cu Ineul pe care l-a început titular ca fundaș stânga.

Deși în lotul primei echipe utiste nu mai sunt fotbaliști din generația sa, crescuți la Arad, mijlocașul de 19 ani susține că nu va avea probleme de integrare.  „Chiar dacă sunt cu un an mai mici decât mine, îi cunosc destul de bine și pe juniorii de 2001, iar cei mari stau cu noi la hotel și ne ajută să fim cât mai profesioniști. Eu zic că vom forma un grup bun împreună, care să o readucă pe UTA acolo unde îi este locul, în Liga 1. În încheierea aș vrea să le transmit și celor de la Cermei multă baftă. Acest club m-a ajutat foarte mult în ascensiunea mea, cu băieții de acolo și antrenorii și conducerea am format o adevărată familie, sper să-și continue evoluțiile bune în Liga 3-a”, a adăugat Rareș Deta.

În actualul lot al „Bătrânei Doamne” mai este un singur fotbalist de 2000, dar el nu este crescut la Arad. Vorbim despre Răzvan Ivan, fundaș lateral dreapta, sosit în iarnă de la Unirea Alba Iulia.

2 comentarii

  1. Lui Deta i se oferă afara de un loc și posibilitatea de a progresa la ,,umbra” mai experimentatului Stancu. ,deocamdată. Tinerii sunt așteptați să ia locul celor cu experiență în momente critice. Nu puține erau cazurile cînd în fața acestui val de entuziasm titularii deveneau rezerve. Pentru el e timpul muncii și ,,,furatului”’ de meserie.!! Și cît mai multă !! Vazindu-si strănepoții pe postul lui ,dacă ar mai trăi ,o lacrima de bucurie am vedea și în ochii bătrânului Farmati. !! Bafta !! Hai UTA !!!

    0
    0
    1. Un like @Ionescu Gavrila…dar sa-l compari pe Farmati cu cei de astazi,doriti…este o blasfemie…Nici o legatura….cu pareri de rau….

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button