Pariuri sportive, gaming și casino

Brazilia se califică în finala Copa America și își așteaptă adversara





Probabil cel mai important turneu de fotbal din cursul acestei veri a fost Copa America. Ediția din 2019 se apropie de final, iar acum știm deja prima finalistă.

Brazilia a trecut azi-noapte de Argentina, scor 2-0, rămânând în continuare fară gol primit după primele cinci meciuri la Copa America 2019. Era oarecum de așteptat la ce am văzut până acum și probabil au fost multe pariuri câștigătoare la acest duel.

Urmează în noaptea de 3 spre 4 Iulie cealaltă semifinală, dintre Chile și Peru, la fel de interesant din punct de vedere al pariurilor. Vis-a-vis de acest aspect, puteți arunca o privire peste cateva tutoriale pariuri ce vă pot creste șansele de căștig.

Chilienii sunt ușor favoriți, însă am văzut destul de multe lucruri interesante și neașteptate la actuala ediție. S-au marcat puține goluri în general și, după cum spuneam, Brazilia nu a primit nici măcar unul până acum, fiind favorită certă la câștigarea trofeului.

Deși s-au jucat faza grupelor, sferturile de finala și o semifinala deja, golgeterul turneului nu are decât două goluri marcate. De fapt sunt mai mulți jucători care împart acest titlu, însă primul din lista este Firmino, care pe lângă cele doua reușite are și trei pase de gol în dreptul său.

Chile – Peru, lupta pentru un loc în finală

Chile a făcut o impresie bună în faza grupelor, cu două victorii în primele două meciuri, urmând apoi eșecul la limită contra Uruguayului. În sferturi, Vidal și compania au dat peste Columbia, impunandu-se la loviturile de departajare după 0-0 în timpul regulamentar.

De cealaltă parte, Peru a avut și o doza de noroc până în acest punct la turneului. Mai exact, aceasta a adunat doar patru puncte în faza grupelor, terminând pe locul trei în spatele Braziliei și Venezuelei. Peru a fost însă cea mai bună echipa de pe locurile trei și și-a castigat locul în sferturi, acolo unde a eliminat una dintre favorite, Uruguay, după loviturile de la 11 metri.

Cele doua formații s-au întâlnit de cinci ori în ultimii cinci ani, bilanțul fiind net favorabil chilienilor. Acesta au înregistrat patru victorii, în timp ce Peru a câștigat un singur meci, iar acela a fost amical.

Pronostic: 1X & Sub 3,5 goluri la cotă 1.44









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button