UTA Arad

În Slovenia fără Ciucur? Utistul e suspect de ruptură de tendon și ar putea rata prima parte a sezonului





Mandatul lui Laszlo Balint la UTA a cam început sub zodia ghinionului. În cele două săptămâni de la reluarea antrenamentelor, „principalul” arădenilor a pierdut doi jucători importanți, ultimul chiar în această dimineață.

La o schimbare de direcție, Alex Ciucur a rămas cu piciorul în pământ acuzând probleme la tendon. La prima vedere, se părea că vorbim despre o ruptură, însă, la felul cum a călcat pe picior ulterior utistul, se speră ca accidentarea să nu fie chiar atât de gravă. „Mâine dimineață face un RMN la Timișoara și vom știi exact diagnosticul. Sperăm să nu fie rupturăm asta e cel mai important în momentul de față”, ne-a mărturisit Laszlo Balint.

Chiar și în cazul fericit în care ruptura de tendon va fi scoasă din calcul e puțin probabil ca fotbalistul de bandă să facă parte din lotul „Bătrânei Doamne” ce se mută de duminică în Slovenia, pentru un cantonament de 12 zile.

Vă reamintim că și Cipri Rus a suferit o fractură de pomete cu ocazia amicalului cu Ineul, rezolvată deja printr-o intervenție chirurgicală la Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, din Timișoara. Căpitanul UTA-ei mai are interzis la efort în această săptămână, iar de luni va începe să recupereze din punct de vedere fizic în Slovenia, alături de colegii săi. Miculescu și Tomozei au mai acuzat și ei probleme de ordin medical, dar sunt la dispoziția staffului tehnic utist.









5 comentarii

  1. INSANATOSIRE GRABNICA ITI DORESC CIUCUR UN JUCATOR CU O DETERMINARE EXCEPTIONALA SPER SA NU FIE NIMIC GRAV

    0
    0
  2. Sper sa nu fie nimic grav si Ciucur sa revina in cel mai scurt timp la antrenamente pt. ca, este un jucator bun si important pt. UTA. Ii doresc insanatosire cat mai grabnica.

    0
    0
  3. Aoleu….nu este o veste buna!Sper sa nu fie ceva grav!Ciucur nu are nevoie de prezentare…ne-a dovedit-o mereu!10 plamani!Sus/jos….Multa sanatate….

    0
    0
  4. La 38 de etape tot lotul va trebui să fie valid . Acum Balint a fost ocupat cu venirile de jucători ,dar va trebui să pună la punct conlucrarea cu antrenorii și jucătorii de la echipa a doua.. Acum par multi in lot. Dar iată accidentați fara accidente și încă nu s-au dat drumul la cartonase. !! Ar fi bine că la echipa a doua sa fie variante credibile. La o criza de efectiv ,apare diferența pentru adversar ,dar și pentru noi ,dacă suntem pregătiți !

    0
    0
  5. Oricum mai aveam nevoie de un mijlocaș stânga,acuma s-ar putea ca ambele benzi sa rămână descoperite😐

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button