Fotbal judetean

Promovare inutilă: Semlecana refuză locul din Liga 4-a pe motive financiare și organizatorice: „Decât codaș la oraș mai bine fruntaș la sat”





Una dintre campioanele ediției 2018-2019 a Ligii a 5-a Arad nu își va continua parcursul sportiv și în primul eșalon județean. Semlecana Semlac a aruncat oficial prosopul după ce nici la întâlnirea de aseară șefii clubului nu au identificat soluții pentru Liga 4-a și vor rămâne să joace și la anul în „Onoare”.  Exemplul vecinilor de la Nădlac a contat și el mult în luarea acestei decizii dureroase, dar realiste până la urmă, dacă ținem cont de diferența de bugete dintre cele două eșaloane, dar și de faptul că semlecanii trebuiau să scoată din piatră seacă cele două grupe de copii necesare mai sus.

Așadar, prin vocea președintelui clubului, Semlecana își anunță abandonul. „Ieri am avut ieri o ședință, am pus sumele pe masă și nu ne-a ieșit de un buget de Liga 4-a. Primăria nu poate susține de una singură o echipă în primul eșalon al județului, iar sponsorii privați au și ei resurse limitate. Așa că, suntem nevoiți să rămânem în Liga a 5-a, vom anunța oficial și AJF-ul și vom continua să creștem fotbaliști localnici ca și până acum. Doar cu aceștia nu am fi putut să jucăm în Liga 4-a, iar ca să aducem ceva fotbaliști mai buni, ar fi costat foarte mult. Sunt echipe care au ridicat mult, poate prea mult, nivelul salariilor și toți jucătorii răsăriți la acest nivel ar vrea să câștige  cât mai mulți bani din fotbal. În urmă cu vreo 10 ani când jucam și noi în Liga 4-a nu erau astfel de sume, fotbaliștii mai jucau și de plăcere și multe comuneîși permiteau să joace în primul eșalon al județului. Dar acum ai nevoie de salarii, de două grupe de copii, care trebuie antrenați de un profesor plătit, trebuie transportate la meciuri. Sunt multe cheltuieli pe lângă echipa mare și sunt greu de suportat de o comună ca Semlacul. Așadar, suntem adepții proverbului <<Decât codaș la oraș mai bine fruntaș la sat>>, mai ales după ce am văzut ce au pățit și vecinii de la Nădlac. Și vorba aia vorbim despre un oraș cu posibilități mult mai mari decât comuna noastră”, susține Vasile Cazacu.

După această decizie, cel puțin la prima vededere, marea învinsă pare Mureșul Zădăreni, vicecampioana Seriei A a Ligii a 5-a. „Am jucat în retur foarte bine, am fost ambițioși, am jucat la victorie toate meciurile și ne-am trezit în frunte. Ce era să facem, să ne dăm la o parte? Din informațiile noastre, nici alte echipe din fruntea clasamentului nu aveau bani de promovare, deci nu cred că am stricat într-un fel socotelile în Liga 4-a. Și, totuși, dacă Zădăreniul dorea să promoveze trebuia să ne învingă în retur. Dar nu au reușit și, oricum, nu cred că ei ar fi avut echipă și bani de Liga 4-a”, a adăugat Cazacu.

Semlacul a câștigat campionatul cu 71 de puncte, cu 7 mai multe decât Zădăreniul. Pe lângă fotbaliști din zonă, antrenorul Adrian Condur s-a bazat și pe câțiva „stranieri” cu nume precum Marcel Dușan, Mihai Aniculăesei, Nicu Gâdea și mai ales Dumitru Mitu, fost jucător de Champions League în tricoul lui Panathinaikos.









2 comentarii

  1. Ar trebui penalizata echipa din Semlac cu retrogradarea in liga 6 . De ce va bagati la ceva ce stiti ca nu puteti . Trebuia sa terminati pe 2 ca Tarnova . Dar nu hai sa ne dam noi smardoi ca suntem cei mai buni. Nu sunteti cei mai buni decat daca mergeti in liga 4 .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button