UTA Arad

Laszlo Balint, afectat de drama lui Eugen Neagoe: ”Puțini oameni de fotbal respectă și apreciază antrenorii pentru munca lor”





Eugen Neagoe, supus unei presiuni fantastice din partea suporterilor într-un război care nu e al său, între fani şi patronul Ionuţ Negoiţă, a clacat în timpul partidei Dinamo – Craiova. Tehnicianul „câinilor” s-a prăbuşit pe bancă prin minutul 25 al partidei din această seară, disputată pe Arena Naţională, în etapa a 2-a din Liga 1, iar echipajul unei ambulanţe, condus de o doctoriţă, a intervenit prompt, străduindu-se să-l resusciteze. Neagoe a fost dus apoi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, primul diagnostic fiind șoc cardio-respirator . „În acest moment e conştient, vorbeşte, viaţa nu îi mai este în pericol iminent. Rămâne la parter, unde este investigat cardiologic în amănunţime. Rămâne internat, nici discuţie. După ce se vor face toate investigaţiile, pacientul va fi trimis la Cardiologie, la etajul 5”, au explicat pentru ProSport surse medicale în urmă cu 30 de minute.

Aflat în cantonament la Rogla (Slovenia), antrenorul echipei UTA a avut o reacție emoționantă la drama colegului de branșă, de pe banca „câinilor roșii”. ”Puțină lume înțelege ce presupune meseria de antrenor, mai ales în România, în ceea ce privește stresul și consumul nervos… Mai grav, puțini oameni de fotbal respectă și apreciază antrenorii pentru munca lor, cu atât mai puțin să aibă competențe să evalueze obiectiv activitatea antrenorilor. Ceea ce s-a întâmplat azi cu Eugen Neagoe reliefează perfect ce poate face stresul cu sănătatea noastră. Stres provocat de suporteri, de mass-media, de conducători, de propria dorință de a reuși… Azi, fotbalul contează prea puțin în România… Multă sănătate, Eugen Neagoe!”, a scris Laszlo Balint pe contul personal de Facebook.

„Centralul” Istvan Covaci nu a întrerupt partida Dinamo – Craiova după transportarea la spital a tehnicianului dinamovist, oltenii impunându-se cu 2-0, după reușitele semnate Bărbuț și Roman. Eugen Neagoe s-a aflat în vizorul UTA-ei în urmă cu doi ani de zile, după demiterea lui Adrian Mihalcea, dar a refuzat elegant oferta arădenilor pentru că trebuia să preia din mers un lot de jucători pe care nu l-a ales el.









Un comentariu

  1. Cam ceva semanator a patit si Ionut Popa in meciul Petrolul – UTA cand ratarile lui Cr.Rus si Janos l-au suparat amarnic pe Popica…..Si la antrenori e mare stres,daca pui la suflet gafele si ratarile jucatorilor pe care ii antrenezi.Hai UTA si succes !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button