Fotbal judeteanProgresul Pecica

Test decis înainte de pauză de tandemul Puie – Bozian: Progresul Pecica – Unirea Sântana 3-0





Cele mai bune formații din fotbalul județean în stagiunea trecută și-au dat întâlnire într-un amical din posturi diferite. Pecica se pregătește să debuteze în Liga 3-a, în timp ce Sântana pleacă la drum într-un nou campionat al Ligii a 4-a cu pretenții ceva mai mari decât anul trecut. Deznodământul a fost același ca în partida de la începutul anului, victorie pentru Progresul, doar că scorul a fost diferit: 3-0, în loc de 2-1.

Toate reușitele trupei lui Dan Stupar au venit înainte de pauză, dar nu înainte de o ratare al lui Vlăduț Stanciu. Puie a deschis tabela cu un șut plasat de la 25 de metri (min. 10), apoi Bozian l-a majorat cu o fază de efect. Mager a pasat din dreapta, experimentatul mijlocaș a trecut scurt de doi adversari și l-a lobat pe Csurka: 2-0 (min. 28). 3-0 s-a făcut chiar inainte de odihnă, când Bozian, care sărbătorește chiar azi 32 de veri, a făcut dubla reluând în plasă o pasă în gura porții a lui Puie. În partea secundă, cu ex.-ul Rusu între buturi, Sântana nu a mai riscat  în defensivă și ar fi meritat măcar golul de onoare.

Fără Wild (învoit), pecicanii au mai bifat un succes în această vară și lucrurile par a merge în direcția bună. „Un joc util, cu o primă repriză foarte bună din partea noastră. Am avut un joc de posesie cu progresie bun, dar și multă siguranță defensivă. Aspectul jocului s-a schimbat puțin după pauză, dar mă declar muțumit de implicarea tuturo băieților, antrenamentul a fost bun în compania unei echipe de calitate, foarte bine organizată”, a punctat Dan Stupar, antrenorul „galben-albaștrilor”.

Fără patru absențe importante, Băd, Turcuș, Tomuț, Toader, dar cu juniorul UTA-ei Moldovan, Sântana a demonstrat că încă se caută în vederea primei runde de campionat din liga 4-a, de pe 17 august. „Poate, cu cei patru jucători cu pretenții de titulari absenți astăzi, jocul nostru ar fi arătat mai bine. Oricum, trebuie să recunoaștem că am întâlnit o formație aflată la un nivel de pregătire mai bun decât al nostru, care a jucat și un prim oficial, cel de Cupă și care e în stare să impună un ritm ridicat de joc. Dar, am avut ocaziile noastre, prima chiar la 0-0, iar în partea a doua cred că am jucat cel puțin de la egal la egal cu adversarii. În general, în reprizele secunde arătăm ceva mai bine, miercuri cu Lipova, am dat trei goluri, iar astăzi nu am scos mingea din plasă și am avut și două-trei ocazii importante, prin Parlapan și Gherghel”, a spus Cătălin Puia, mangerul „uniriștilor”.

Formații:

Pecica: Creța (35 Gârlea, 70 Iosub) – Ilan, Țugulescu, Gabor, Aldan (67 Mager) – Arsene (46 Tamaș), S. Popa (46 Moraru) – Mager (46 Tiric), Bozian (67 A. Iuga), A. Iuga (46 Copil) – Puie (46 Grigore).

Sântana: Csurka (46 Rusu) – Politic (55 Pașca),  Maghici, Istin, Lezeu – Bodea, Martin (55 Covaci) – Parlapan, R. Popa (65 Moldovan), Gherghel (80 Kosma) – Stanciu (46 Paven).

Arbitri:  Radu Bâtea – Sebastian Pantea, Lovas

3 comentarii

  1. Mai bine taceai domnule manager . Joci mai bine in repriza doua ca jucati contra juniorilor sau contra rezervelor . Cand este de jucat contra primei echipe lasati mult de dorit . Nu aveti fata de de pretendenta la castigarea ligii a patra . Va lipseste ceva care din pacate este foarte important . Si prea mare inganfare pe unii .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button