Crisul Chisineu-Criș

Abrudean: „Mă bucur că jucătorii au reacționat la 1-2 și că avem consistență și variante pe faza de atac”





Ultimele două campioane județene, promovare în eșalonul trei în urma barajelor, și-au luat pulsul pentru primul meci de campionat cu ocazia partidei din cadrul turul doi al Cupei României. Fotbalul etalat de ambele combatante a fost destul de bun, ocaziile de poartă și ele numeroase și un deznodământ plin de suspans.

Progresul Pecica a avut puterea să revină de la 0-1 și să țină de avantajul său până în ultimul sfert de oră. Execuția norocoasă a lui Birău a încins la maxim finalul de meci, câștig de cauză având Crișul în ultimul minut regulamentar de joc.

Cu fundașii numărați, în absența lui Onuțan (suspendat), Pavel și Blănaru (accidentați) și Tătaru, care s-a despărțit chiar astăzi de club („Îi mulțumim pentru timpul petrecut la noi, cred că ne-am făcut și noi datoria față de el, atâta timp cât jucătorul va reveni peste maxim două luni pe teren după operația suferită la genunchi” – a fost mesajul lui „Știli”), Crișul a acuzat ceva probleme de ordin defensiv. Pe de altă parte, însă, formația „alb-albastră” a etalat un joc ofensiv destul de elaborat, în special în a doua repriză când a trecut în 4-4-2, odată cu intrarea pe teren a lui Piț. „Vreau să felicit ambele echipe pentru efortul depus, chiar mi-a plăcut foarte mult și Pecica. Mă bucur că jucătorii mei au reacționat, mai ales în a doua repriză, per total a fost un meci foarte reușit. Ambele formații și-au dorit mult victoria, jocul a avut multă dinamică, dar – bineînțeles – niciuna dintre noi nu suntem încă la capacitate maximă din punct de vedere fizic și al relațiilor de joc. În plus, cu toate intrările mai tari, a fost până la urmă un meci în limita fair-playului. Una peste alta, sunt mulțumit de implicarea fotbaliștilor mei la acest ultim meci al verii înainte de debutul în campionat, tot pe acest teren, de efortul depus și de faptul că nu au apărut accidentări de nicio parte. Într-adevăr, golul doi al nostru a fost cam norocos, iar cel al victoriei a venit în ultimul minut după o fază fixă, dar nu trebuie să uităm că am avut multe ocazii clare înaintea lor. Din păcate, nu le-am fructificat, dar mă bucur că am avut consistență și mai ales că am variante pentru faza de atac. Oricum, mi-aș mai dori încă un mijlocaș la construcție, dar și un junior de 2000 sau 2001 cât mai polivalent”, a punctat Adi Abrudean la finalul disputei de la Pecica.

În stagiunea precedentă, Crișul a avut ca obiectiv o clasare pe unul din primele zece locuri, ce va fi acum? „Atâta timp cât avem sprijinul necondiționat al autorităților locale din Chișineu Criș, dar și din partea conducerii, iar jucătorii sunt mulțumiți, sperăm să terminăm cât mai sus posibil. Nimeni nu ne împiedică să terminăm și primii, doar să putem într-o serie și mai grea decât anul trecut, cu multe echipe bune. Oricum, chiar dacă nu ne i se impune un obiectiv clar din partea conducerii, eu și jucătorii vrem să câștigăm fiecare meci și oricum să terminăm mai sus decât sezonul trecut (n.a. locul 7)”, a adăugat „Știli”.

Așadar, Crișul revine la Pecica peste zece zile, având miza primelor puncte puse în joc în acest sezon, pentru ca în runda secundă să găzduiască o aspirantă la podium, CS Dumbrăvița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button