Stranieri aradeni

După 14 ani, din nou la Glasgow pentru a scrie istorie pentru fobalul românesc: Arădeanul Țucudean a pus „cireașa” pe calificarea CFR-ului în play-offul CL





CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a învins-o eroic pe Celtic, scor 4-3, în deplasare (5-4 la general). Ardelenii au condus, au fost întorși, dar au găsit puterea să revină de două ori. Forrest (51), Edouard (61), Christie (76), respectiv Deac (27), Omrani (74 și 80) și Țucudean (90+6) au fost autorii golurilor în seara nebună de pe Celtic Park.

Pentru arădeanul George Țucudean golul (execuție de finețe din postură de unu la unu cu portaru) a fost cu atât mai special, cu cât, în urmă cu 14 ani, acesta a fost aproape de un transfer la Celtic. „Am fost în probe acolo, dar n-am rămas. Eram minor şi trebuia să stau la o familie. A rămas un coleg de-al meu”, spunea „Ţucu”, înainte de „dubla” cu campioana Scoției.

Colegul de la Atletico la care s-a referit atacantul CFR-ului este Richard Filaret. Fundașul de picior stâng s-a retras din activitate în pauza dintre turul și returul stagiunii 2017-2018, de la UTA, optând pentru o altă carieră profesională. În 2005, Filaret și Țucudean au ajuns la Celtic prin intermediul impresarului Adrian Ștefănescu, iar aici au fost imediat remarcați de fosta mare glorie scoțiană, Tommy Burns, după numai o săptămână de probe. Cum recunoștea chiar el, George Țucudean nu a dorit să revină în Scoția, în schimb Filaret a îmbrăcat tricoul „alb-verde”, pentru echipa de tineret-rezerve, timp de o jumătate de sezon. Decesul lui Burns, a oprit și aventura fundașului arădean la Celtic.

În această seară, Țucudean a fost cel care a pus „cireașa” pe superba calificare a campioanei României în play-offul Champions League. Aici, clujenii o întâlnesc pe Slavia Praga, primul meci fiind programat marţi, în Gruia. Oricum, după succesul istoric din această seară, CFR-ul are asigurată cel puțin prezența în grupele Europa League. Iar în cu istoria modernă a „alb-vișiniilor”, perioada celor cinci titluri de campioană, se confundă și un alt arădean, Cristi Panin. Mai întâi, fotbalist și căpitan și acum manager sportiv în Gruia.









Un comentariu

  1. Felicitări pt gol si evolutie si pt gol, si la golul 3 a contat devierea decisivă pt sutul lui păun. Nu merita publicul fairplay al scotienilor gestul tipic balcanic facut de george cu degetul la gură! Dacă facea asta in serbia , grecia sau turcia, sau craiova? sigur lua ceva in cap! Multă sănătate George, te așteptăm sa ajuți si UTA cândva ca jucator sau chiar investitor!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button