UTA Arad

Ax solid pentru Balint! Ilie: „E important să nu luăm gol, căci avem jucători ofensivi care pot înscrie oricând”; Buhăcianu: „Motivați 100% și sâmbătă”





Singurul fundaș central transferat de UTA în această vară s-a impus repede în primul „11”, alături de Cristi Melinte, care în partea secundă a stagiunii trecute a evoluat ca „închizător”. Cel puțin deocamdată, Alin Șeroni e variantă de schimbare pentru unul dintre cei doi apărători. „Mă motivează concurența cu Șeroni și Melinte, e foarte benefică pentru echipă. Suntem toți jucători valoroși, de același nivel, dar <<Mister>> a ales să înceapă așa, cu mine și cu Melinte. Pe viitor, oricare dintre noi poate fi titular. Personal, m-am acomodat foarte repede aici, pe suporteri i-am simțit aproape de când am venit, am primit mesaje de încurajare din partea lor și asta îmi dă și ne dă încredere, cred că o să ne susțină până la final. La meciul de sâmbătă, mă aștept să fie și mai multă lume decât cu Dunărea Călărași, e o oră potrivită pentru a fi stadionul plin, dar și datorită rezultatelor”, spune fotbalistul de 27 de ani, originar din Alba Iulia.

Fostul apărător al Snagovului recunoaște că are o relație specială și cu fotbalistul începutului de sezon la UTA, portarul Florin Iacob. „Am jucat la două echipe deja, UTA este a treia, și ne <<scoatem>> reciproc. Vorbim mult despre ceea ce facem în teren, suntem și colegi de cameră. Cel mai important e să nu luăm gol, pentru că avem jucători ofensivi care pot să înscrie oricând. Până acum, ne-a ieșit foarte bine, sperăm – totuși – să-l protejăm și mai bine de acum înainte pe Florin chiar începând de sâmbătă. Ne va aștepta o partidă grea, un adversar dificil, care vine după o victorie clară acasă. Important pentru noi e să ne menținem pe aceeași linie, să ne impunem jocul din primul până în ultimul minut. Nu avem voie să facem pași greșiți în special acasă, sperăm să avem suporterii de partea noastră, iar la final să ne bucurăm împreună. Cele mai importante sunt cele trei puncte puse în joc”, a adăugat Ilie.

Suprafața sintetică nu este una ideală pentru performanță, iar noii jucători ai UTA-ei sunt în proces de adaptare. „Trebuie să ne adaptăm la condițiile de joc. Pe de altă parte, sperăm să jucăm cât mai repede pe iarbă, pe stadionul mare, unde vor fi și mai mulți oameni prezenți la meci. Până atunci, însă, nu contează pe ce suprafață jucăm, important e să câștigăm orice joc”, mai spune masivul fotbalist, aflat la a doua formație din carieră ce-și dispută jocurile de acasă pe iarbă artificială, după Chiajna. 

Buhăcianu e concentrat pe ceea ce are de făcut la UTA și: „Oricum, e foarte scump”

Despre disputa din weekend, cu Csikszereda, a vorbit și golgheterul „roș-albilor”. „Va fi un meci la fel de greu ca și cel de la Ploiești, sper să fim concentrați și motivați sută la sută să luăm cele 3 puncte. Avem un vestiar puternic, un lot bun și sperăm să facem sâmbătă tot ce ține de noi ca să câștigăm”, a spus Vali Buhăcianu.

Perioada de transferuri nu s-a încheiat încă, așa că, prin evoluțiile sale, atacantul de 25 de ani ar putea atrage oferte din prima ligă. „Sunt concentrat pe ceea ce am de făcut la UTA și sper ca pe viitor să pot ajunge mult mai sus.” „Oricum, e foarte scump”, a completat repede Laszlo Balint.a fost scurta remarcă a antrenorului utist.

În cadrul primelor două meciuri, atât Buhăcianu, cât și Ciprian Rus, în teorie concurentul său pe post, au fost titulari. „Am lucrat mult și în perioada de pregătire cu Rus, am jucat împreună și în amicale. Nu mă simt neapărat mai bine cu cineva lângă mine, doar că atât și Cipri, cât și ceilalți colegi, trebuie să mă susțină, iar eu pe ei pentru a reuș faze bune împreună”, a încheiat golgheterul ediției precedente de ligă secundă.

11 comentarii

  1. Cu Buhacianu trebuie lucrat profesionist Dacă merge spre o afirmare profesionista. de excepție ,trebuie mărit mult și din timp contractul Prime și mai ales la timp ! E de un milion de euro plus macar un 15% dintr-o revinzare . Banii ăștia dau pe un Virf ,,bine” și bulgarii de la Ludogoret. !! Trebuie terminata colaborarea cu FCSB ! Impresarii care au o activitate mai mică ,ei trebuie să renunțe primii la hegemonia unei Prodanca. !!

    0
    0
  2. Avem niște reporteri de te doare capul…unul dintre ei il intreabă deja pe Buhăcianu dacă se gândește la un transfer.
    Păi ce-i UTA, fratele meu, haltă, cătun, sat fără câini? Alții il văd deja pe Balint la FCSB….da, imi și inchipui că ăsta-i visul lui cel mare, să ajungă slugă la cioban.
    Incepe să mă apuce sila.

    0
    0
    1. Asta e presa sportivă din Arad! In afara de Florin Matei de la fotbal vest, nu există nici unul , ar mai fi Seba Siclovan dar nu mai am auzit nimic de el. In rest numai papagali

      0
      0
      1. Nu facem de dragă minune cu așa ”profesioniști”, sincer. Am urmărit conferința de presă și pur și simplu imi era rușine de Balint. Decât să pui 10 intrebări idioate mai bine pui una, deșteaptă, sau, dacă nu te duce bibilica, stai naibii acasă.

        0
        0
  3. Nu as avea cuvinte suficiente de apreciere momentan….Doar un simplu cuvant:”FELICITARI!”
    Joc,atitudine,consistenta,abnegatie,daruire…despre conditie fizica????Oau….
    Bravo baieti!Cuminti,modesti,la treaba…..Asta da!

    0
    0
  4. ar trebui dati afara imediat ziaristi care pun intrebari idioate unui jucator aflat sub contract!asa cum a explodat uta asa se poate stinge imediat trebuie sa joace bine macar un sezon ca sa convinga
    in plus trebuie sa invatam sa vindem scump si greu !

    0
    0
    1. deci dupa parerea ta, un jurnalist care are niste informatii si vrea sa le verifice direct de la sursa, pune intrebari idioate? pana la sfarsitul perioadei de transferuri, adica 3 septembrie, crezi ca nu vor fi transferuri prin ligile 1 și 2, care acum par imposibile? ar trebui sa va ganditi de ce a pus jurnalistul unele intrebari, nu sa-l faceti nepregatit sau si mai rau …

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button