UTA Arad

Suciu, despre obiectivul Csíkszeredei la Arad: „Să fructificăm mica șansă pe care o avem împotriva UTA-ei!”





În cadrul rundei cu numărul trei a ligii secunde, UTA înfruntă una dintre fostele echipe ale lui Laszlo Balint. Valentin Suciu, antrenorul care a promovat-o în premieră pe Sepsi Sfântu Gheorghe în Liga 1, trimițând-o pe UTA la baraj în  vara lui 2017, a preluat „frâiele” la Csíkszereda Miercurea Ciuc chiar din mâinile lui Balint în vara lui 2018. A câștigat la pas seria a V-a a Ligii a 3-a și încearcă să facă o figură cât mai frumoasă și în eșalonul secund. „Nu am nimic de demonstrat în fața lui Balint, el și-a făcut treaba cum a putut mai bine cât a antrenat-o pe Csíkszereda și acesta e și scopul meu. Gyuszi Balint este un coleg bun, ambii am promovat concursul de admitere la Licența PRO, deci ne vom întâlni destul de des la București”, a spus Suciu.

Până una alta, cei doi se duelează în UTA – Csíkszereda pentru trei puncte importante în economia Ligii a 2-a. „Faptul că UTA a bătut cu 3-0 două dintre formațiile ce și-au anunțat intenția de a promova spune multe despre forța adversarului nostru. Pe lângă valoare și experiență, jucătorii Aradului au și un moral foarte bun și mai și joacă în fața propriilor suporteri. Probabil, aceștia vor veni în număr mare la meci și-i vor împinge din spate pe cei de la UTA și, până la urmă, e normal să se întâmple asta. Fotbalul e în primul rând pentru spectatori, iar UTA, prin rezultatele bune din acest start de sezon, și i-a apropiat și mai mult pe fani. Sper, însă, să se desfășoare totul în limitele sportivității și cei mai buni să câștige”, spune „principalul” ciucanilor.

Întrebat despre atuurile „roș-albilor”, Vali Suciu a adăugat: „Așa cum s-a văzut în meciurile cu Călărași și Petrolul, au jucători care pot decide un rezultat. Au și un portar foarte bun care dă siguranță echipei din spate și acest lucru e foarte important în economia jocului. Dar, la rândul nostru, avem armele noastre și vom încerca să fructificăm mica șansă pe care o avem la un rezultat pozitiv. Filozofia noastră este să jucăm fiecare meci la victorie, mai trebuie să și o putem obține”.

Delegația Csíkszeredei s-a pus pe drum la orele amiezii, după antrenamentul de dimineață, urmând să ajungă la Arad în jurul orei 20. „Sigur, nu ne este totuna că petrecem atâtea ore pe drum, dar nu avem alte variante de transport spre vestul țării. Însă, eu zic că vom avea destulă prospețime la meciul de mâine dimineață, cu atât mai mult cu cât am avut două zile în plus față de UTA să ne recuperăm energiile. Nici terenul sintetic nu ne va pune probleme, atâta timp cât ne antrenăm destul de des pe cel de la Miercurea Ciuc, atâta timp cât suprafața naturală nu este chiar așa cum ne-am dori noi”, a mai punctat Valentin Suciu.

Din lotul harghitenilor lipsește în continuare atacantul englez, Romaric Logon, accidentat încă din perioada de pregătire estivală.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button